dialog cu îngerul meu

ciudato, te-aş face să levitezi… nu-mi spune că nu vrei. Vieţii

te-aş rupe hotar Iadului şi Raiului aventuriero! – îmi zice

Îngerul meu, păzitor, maestru.

nu mă-mbăta, Maestre cu teorii fixiste, mă lasă pre mine în pace vezi tu, nu mă cunoşti…

dar şi aşa pot să te-nvăţ oricând să levitezi vocală-ntr-o metaforă

nu mă-mbăta, Maestre – acum am să-i fiu visului tău

transpiraţie, zău că pot oricând

să levitez vocală-ntr-o metaforă

 

preacinstite meştere ulise

află de la mine că

m-am vindecat de visătorie atunci când m-ai lăsat singură. aşa că,

plictisită fiind şi de marginea lumii am vândut pânza

acum locuiesc mai aproape, într-o casă cu vedere la mare şi mă distrez privindu-l pe tata

cum încearcă să zboare cu aripi de şindrilă

graţie lui Erato, uneori

îţi mai scriu câte un poem pe care zeii acestui oraş

îl citesc

pe nerăsuflate

când îmi vine dor de tine, mă arunc în apă

şi-i sărut valurile clipoci, clipoci, clipoci…

 

Țiganca de la balcon

Țiganca asta

avea gust de înjurături necenzurate

scuipa semințe descântate pe directorii grăbiți și se făcea nevăzută în falduri

Țiganca asta vânduse margarete la Casa Albă aproape un an

înroșise ghiocul la Tour Eiffel aproape trei

dansase-n buricul gol la Fontana di Trevi

Și acum scuipa semințe descântate pe directorii cu flori în mână Mi-ar plăcea să am o viață

Pe care s-o-mbrac uneori în haine de țigancă s-o trimit la cerșit prin lume.