Vin

Din ne-nsemnata stirpe a furnicii, tot timpul car ceva, aduc sau duc. Ca pe-orice individ, (din ăștia micii) probabil mă visează vreun papuc

dar până la strivire-mi văd de treabă, de mușuroi, de pui, de mimetism, de gândurile-mi simple și… de grabă, de doza-mi (în exces?!) de optimism.

Visez la aripi și la zbor de-o vreme! M-adaug, mă împart și-apoi mă scad din cearcănele lunii, din devreme

ca prin hăţișul șansei să-mi fac vad

de stăruinţă, să-mi aduc povestea din largul nerostirii la liman

ca toate încercările acestea

ce m-au călit să nu fi fost în van.

Vin dintr-o stirpe cu accente clare și pe strădanie și pe contemplare…

Tu

Fii visătorul care îndrăznește să își urmeze visele oriunde, să-nlăture tot ce-l încetinește

s-ajungă-acolo, pe-ale clipei unde.

Fii visătorul care nu   amână

un drum, un pas, o sete, o uimire cu mâna-i să se prindă de-altă mână pentru-acel strop mărunt de fericire.

Fii visătorul care nu renunță chiar dacă zborul lui nu a rodit

să mai sădească-n lutu-i o sămânță și de la cap s-o ia la nesfârșit…

Fără niciun efort

Rămâne pe retina amintirii întipărit cel mai frumos amurg, cea mai abruptă pantă a uimirii, cea mai umbrită mantie de burg,

cea mai duioasă, caldă mângâiere, cel mai înflăcărat și-aprins sărut, cea mai visată oază de tăcere, cuvântul spin și rug cel mai durut…

Rămân întipărite zeci de noduri de îndârjire, zeci de-alunecări

pe gheața închistării, zeci de poduri peste absurdul vieții, zeci de stări,

tot ceea ce a pus accente grave sau ascuțite, tot ce ne-a marcat povestea, ale gândului ostroave în care vânt și stele am vânat…