Putrefacție
Substanța trupului definește gândul sinucigaș
Cum o pereche de ochi pictaţi cu sânge subliniază centrul
universului
Chipuri desenate de vânt, sculptate de imaginaţia divină se
transfigurează în țărână
Firele de păr decolorează cheia demult pierdută a minții
Ușor devenim praf, doar o simplă memorie găurită de gloanțele timpului
Zâmbetul copilului e o simplă stafie ce bântuie imaginea vizuală a omului
Probleme inexistente se zbat în sensul vieții
Iar tu, ființă rănită de transparente atingeri
Continui să respiri, să îți dezlănțui nebunia efemeră a inimii
Ceasul fiind doar un element inutil ce impune suferința cuvintelor
Bătrânețea infiltrează modelarea diferenţei dintre inteligenţă și copertă
Ce transformă tinerețea într-o figură de stil
Albastrul cerului nu va dispărea decât în cazul unei depresii a norilor,
Însă omul va pieri indiferent de nivelul maxim de speranță.
Rutină
se mai văd și acum scânteile sufletului său putrezit
înveninat de dorința frigului
trădările pline de sânge ale ochilor capătă forma unui șarpe
ce se încolăcește în jurul trupului
ploaia pictează pe pupile greutatea morții
ne acoperim cu frunze și stânci
uitând de savoarea razelor de soare
vântul electrocutează păcatele minții unui nebun
scrise pe file ce se războiesc cu praful
atingerile mâinilor iau forma de cadavru și deschid poarta pământului
un trandafir solitar se spânzură de o garoafă
în așteptarea spinilor plecați demult
răni și vise se contrazic într-un univers propriu
iar strada, acum goală, dovedește importanța pașilor amintirilor.
Lipici
viermi ce devorează sufletul pătat de inocenţă
pătrund în mintea plină de atacuri de panică
picături de sânge pe obrajii trecutului
vizionează scenariul unui viitor imaginar
cuțite de argint defrișează inima spartă de gânduri continue
viața, scursă prin filtrul morții, dansează până la epuizare
există doar un gol în suflet,
gol ce duce la turbulenţele inimii
se macină ultima fărâmă de plăcere în faţa ochilor căprui
dispuși să se despartă de realitate
pământul atrage trupul îmbrăcat într-o rochie negră,
mată, accesorizată cu regrete și dependenţă pentru chipul de lut
lacrimi de septembrie îmbibă atingerile mâinilor.
curând, doar o adiere de vânt prevestește reîncarnarea unui
început de iubire ce a fost distrusă și vândută cândva
prânzul vestește ora unei disperări continue
trasând frustrări și compromisurile dorinței la un basm
îmbrățișarea lunilor explodează în ochii morților ce aplaudă cu silă spectacolul
doar inimile bat ca un ceas al uitării
savurăm sărutul unui posibil început de carte
atmosfera va fi arsă în câteva secunde,
dar cenușa ei va domni peste mințile încuiate de lordul invidiei.
Restaurare
fluturi îmbibați în mucegai
pe gâtul unui viitor presară extaz pe pleoape
explodează un gol în stomac ce seacă sufletul plin cu esență de tahicardie
un călău își îneacă mâinile reci secate de pahare de vin ireversibile
ceaţa ochilor cu doze de nesiguranță
apare în rămășițele frunzelor de toamnă
o fantomă strigă în spatele unei uși zgâriate de toxicitate
furtuna minții pătează corpul ofilit de speranță
intuiția mai sărută buzele moi ale vântului
îmbrățișarea finală atinge viziunea timpului
în timp ce bucăți de scrum omoară puritatea notelor muzicale.
Cușca trecutului
un contrast de moarte și dependenţă
curge prin venele trecutului
un cuțit descifrează vertical arta rănii
lacrimi se căiesc pe obrajii fără nicio structură
o faţă seacă se afișează înconjurată de ochi șterși de ispite
dansează ghearele pe spatele lemnului ce arde din vina fricii
un trandafir pătat cu vorbe de dor se ofilește în grădina eternității
spinii sunt uciși de vântul ce comunică absent cu inima ușor stricată
cadavre se închină la suflete murdare
ochii fără iris topesc buzele uscate din cauza setei de răzbunare
călăuze răpesc un zâmbet loial și meschin
nopți fără sens și gânduri sufocante,
lumină și glorie în prezentul concret
sunt elementele pașilor desculți ce duc spre boala mintală
care sfărmă accentul unui nebun planificat
se mai aude doar un caracter destrămat de iubită
pe strada pustie și uitată de oxigen
plină de trupuri goale și deformate
ce stau întinse pe asfalt și așteaptă sfârșitul unei ere.
Comentarii recente