Putrefacție

Substanța trupului definește gândul sinucigaș

Cum o pereche de ochi pictaţi cu sânge subliniază centrul

universului

Chipuri desenate de vânt, sculptate de imaginaţia divină se

transfigurează în țărână

Firele de păr decolorează cheia demult pierdută a minții

Ușor devenim praf, doar o simplă memorie găurită de gloanțele timpului

Zâmbetul copilului e o simplă stafie ce bântuie imaginea vizuală a omului

Probleme inexistente se zbat în sensul vieții

Iar tu, ființă rănită de transparente atingeri

Continui să respiri, să îți dezlănțui nebunia efemeră a inimii

Ceasul fiind doar un element inutil ce impune suferința cuvintelor

Bătrânețea infiltrează modelarea diferenţei dintre inteligenţă și copertă

Ce transformă tinerețea într-o figură de stil

Albastrul cerului nu va dispărea decât în cazul unei depresii a norilor,

Însă omul va pieri indiferent de nivelul maxim de speranță.

 

Rutină

se mai văd și acum scânteile sufletului său putrezit

înveninat de dorința frigului

trădările pline de sânge ale ochilor capătă forma unui șarpe

ce se încolăcește în jurul trupului

ploaia pictează pe pupile greutatea morții

ne acoperim cu frunze și stânci

uitând de savoarea razelor de soare

vântul electrocutează păcatele minții unui nebun

scrise pe file ce se războiesc cu praful

atingerile mâinilor iau forma de cadavru și deschid poarta pământului

un trandafir solitar se spânzură de o garoafă

în așteptarea spinilor plecați demult

răni și vise se contrazic într-un univers propriu

iar strada, acum goală, dovedește importanța pașilor amintirilor.

 

 

Lipici

viermi ce devorează sufletul pătat de inocenţă

pătrund în mintea plină de atacuri de panică

picături de sânge pe obrajii trecutului

vizionează scenariul unui viitor imaginar

cuțite de argint defrișează inima spartă de gânduri continue

viața, scursă prin filtrul morții, dansează până la epuizare

există doar un gol în suflet,

gol ce duce la turbulenţele inimii

se macină ultima fărâmă de plăcere în faţa ochilor căprui

dispuși să se despartă de realitate

pământul atrage trupul îmbrăcat într-o rochie negră,

mată, accesorizată cu regrete și dependenţă pentru chipul de lut

lacrimi de septembrie îmbibă atingerile mâinilor.

curând, doar o adiere de vânt prevestește reîncarnarea unui

început de iubire ce a fost distrusă și vândută cândva

prânzul vestește ora unei disperări continue

trasând frustrări și compromisurile dorinței la un basm

îmbrățișarea lunilor explodează în ochii morților ce aplaudă cu silă spectacolul

doar inimile bat ca un ceas al uitării

savurăm sărutul unui posibil început de carte

atmosfera va fi arsă în câteva secunde,

dar cenușa ei va domni peste mințile încuiate de lordul invidiei.

 

Restaurare

fluturi îmbibați în mucegai

pe gâtul unui viitor presară extaz pe pleoape

explodează un gol în stomac ce seacă sufletul plin cu esență de tahicardie

un călău își îneacă mâinile reci secate de pahare de vin ireversibile

ceaţa ochilor cu doze de nesiguranță

apare în rămășițele frunzelor de toamnă

o fantomă strigă în spatele unei uși zgâriate de toxicitate

furtuna minții pătează corpul ofilit de speranță

intuiția mai sărută buzele moi ale vântului

îmbrățișarea finală atinge viziunea timpului

în timp ce bucăți de scrum omoară puritatea notelor muzicale.

 

 

Cușca trecutului

un contrast de moarte și dependenţă

curge prin venele trecutului

un cuțit descifrează vertical arta rănii

lacrimi se căiesc pe obrajii fără nicio structură

o faţă seacă se afișează înconjurată de ochi șterși de ispite

dansează ghearele pe spatele lemnului ce arde din vina fricii

un trandafir pătat cu vorbe de dor se ofilește în grădina eternității

spinii sunt uciși de vântul ce comunică absent cu inima ușor stricată

cadavre se închină la suflete murdare

ochii fără iris topesc buzele uscate din cauza setei de răzbunare

călăuze răpesc un zâmbet loial și meschin

nopți fără sens și gânduri sufocante,

lumină și glorie în prezentul concret

sunt elementele pașilor desculți ce duc spre boala mintală

care sfărmă accentul unui nebun planificat

se mai aude doar un caracter destrămat de iubită

pe strada pustie și uitată de oxigen

plină de trupuri goale și deformate

ce stau întinse pe asfalt și așteaptă sfârșitul unei ere.