Poezii

Timpul

Viclean este Timpul ce tace și face,

Pe toți ne unește, pe toți ne desface,

Noi suntem cu toții secundele sale

Ieșite din inimi cuprinse de jale.

 

Flămând este Timpul, cu noi se hrănește,

El ia ce dorește, nicicând nu cerșește,

E frate cu moartea, cu umbrele mute,

Cu toate-amintirile noastre pierdute.

 

Dorit este Timpul de-o lume bolnavă,

Urât este Timpul de-o lume trândavă,

Hulit este Timpul de mulți ce așteaptă,

Iubit este Timpul de mintea-nțeleaptă.

 

Încet este Timpul când plângi de durere,

Grăbit este Timpul când este plăcere,

Turbat este Timpul când mușcă din tine,

Frumos este Timpul, dar nu mai revine.

 

Eu la pătrat

viața este zero, la puterea doi,

și rămâne zero, nuli suntem și noi.

 

viața-i primul număr, împărțit la doi,

rămâne jumate, restul la gunoi.

 

viața-i radicalul din divinitate

și rămân doar sfinții fără de păcate.

 

viața este sfera, cercul și pătratul,

scotocind prin toate, aflăm rezultatul.

 

viața e triunghiul, dreptele catete,

și rămâne unghiul fără epitete.

 

viața e obtuză, până-n infinit,

și rămâne punctul, singur și uimit.

 

viața-i printre puncte, o mulțime vidă,

și rămâne moartea… singură, rigidă.

 

viața este zero, zero absolut,

la puterea doi, un necunoscut.

 

viața e un calcul – simplu – cum sunt Eu,

însă Eu² = Dumnezeu.

 

Disconnect

și dacă pică serverul mai sunt poet?

și dacă pică brusc internetul în toată lumea

cine va mai auzi de mine?

 

mi-ar plăcea să se dea o lege

prin care să se interzică poezia în locurile publice

să te duci în locurile special amenajate

cu un creion și o foaie de hârtie

să scrii numai pentru tine

ca și când poezia ta

ar fi un inel de logodnă sau o promisiune de iubire

 

mi-am rănit sufletul pe hârti

e într-o baltă de cuvinte

tu îi spui clișeu

deșeu sau pur și simplu vorbărie

 

în timp ce poezia este o trecere de pietoni

între viață și moarte

 

sau un mistreț fugărit de alice

într-o pădure virgină

 

ceea ce scriu nu-i o simplă îndeletnicire

ci o dedicație pentru Dumnezeu

care uneori îți pune palma

pe frunte, femeie

 

chiar dacă viața înseamnă un spital

în care oamenii te tratează

cu pastile de sictir

în timp ce moartea inventariază suflete

 

dacă ar pica internetul

aș merge cu picioarele goale prin țărână

să simt trupul rece al înaintașilor mei

sau m-aș tunde zero

să nu-și dea nimeni seama

cât de frumos ninge

 

aș renunța la această vorbărie

și ți-aș trage un șut

acolo unde te doare cel mai tare

să-ți arăt cât de mult te iubesc

 

m-am născut pe Google

toată lumea știe

și tot caut, tot caut locul

în care să mă spovedesc

 

 

Festina lente

năucitoare clipe, poeme indecente,

aceasta este viața, un vis: festina lente,

calvarul cu cocoașă, copita de argint,

cu fiecare vorbă încerc să nu vă mint,

cu fiecare scrâșnet un gând se domolește,

în fiecare faptă o moarte mă păzește,

aceasta este viața, un vis: memento mori,

adu-mi mereu aminte, pleca-vor călătorii,

la margine de cale doi oameni se iubesc,

privindu-i cu tristețe și eu îmbătrânesc…

nu-mi place vinul ăsta cu gust de scorțișoară,

nu-mi place nici izbânda pe calea cea ușoară,

aceasta este viața: de gustibus; nu-ți place?

trăiește altă viață sub altă carapace!

și crucea, ce e crucea, și ce poteci arată?

poteca spre vecie și cea spre niciodată?

și care dintre corpuri va arde-n crematoriu?

și lumea, care lume trăiește-n purgatoriu?

aceasta este viața, un veni, vidi, vici,

o scurtă nebunie cu dragoste și vicii,

tu scrie, lasă joaca, poeme indecente,

aceasta este viața, un vis: festina lente!

 

Ceva din mine caută ceva

Ceva din mine caută singurătatea, ceva caută oamenii.

Bine că am ce alege.

Ceva din mine caută lumina, ceva caută întunericul.

Bine că pot arde, bine că mă pot stinge.

Ceva din mine caută liniștea, ceva caută larma.

Bine că există cuvântul.

Ceva din mine caută moartea, ceva caută nemurirea.

Bine că există cerul.

Ceva din mine caută ceva din tine.

Bine că există iubirea.

Ceva din mine caută adevărul, ceva caută minciuna.

Bine că există cugetul.

Ceva din mine caută totul, ceva caută nimicul.

Bine că există ceva care caută ceva.

Ceva din mine caută suferința, ceva caută alinarea.

Bine că există lacrima.

Ceva din mine caută fericirea.

Bine că există speranța.

Ceva din mine caută agonia, ceva caută extazul.

Bine că mai pot să respir.

Ceva din mine îl caută pe Dumnezeu,

ceva îl caută pe diavol.

Bine că am în cine să cred și de cine să mă lovesc.

Ceva din mine caută uitarea, ceva caută amintirea.

Bine că mai există visele.

Ceva din mine caută o secundă, ceva caută un minut,

Ceva caută o oră, ceva caută o zi, ceva caută o lună,

Ceva caută un an, ceva caută o viață,

Ceva caută mereu ceva.

 

Coloana infinită

acceptă-mi mângâierea, renunță la-ntrebarea

ce te frământă-ntruna: noi ne vom potrivi?

acordă-mi doar o șansă și vei simți schimbarea:

o nouă aventură în fiecare zi.

 

nu vreau să-ți fie teamă, nu vreau să mai fii tristă,

mai este loc de-un zâmbet, durerea a trecut,

privește înainte, speranță mai există,

pot spune că idila abia a început.

 

promit, ne vom atinge și vom clădi iubirea,

coloană infinită cu palmele pe cer,

și vom culege stele, să le simțim zvâcnirea

când inimile noastre nu vor avea reper.

 

și sper c-o să petrecem de-a pururi fericirea,

din șoapte și săruturi mereu ea va-nflori,

și-o să te mirui tandru și-agale cu privirea,

scăldată-n curcubeie și lacrimi albăstrii.

 

Iubire cu erată

de mi-ar fi dat să cer, aș mai trăi o viață,

aceeași, dar văzută cu ochii de acum.

de ce? m-ați întreba… v-aș spune, clar, în față:

aș vrea să-mi scriu finalul la ultimul volum.

 

finalul? ce vă miră, e unicul cuvânt

și prima mea durere cu lacrimi pe obraz,

e mama mea de-a pururi și tatăl meu cel sfânt,

e dulcea fericire și cel mai greu necaz.

 

de mi-ar fi dat să cer, dar cine poate cere

ceva ce nu-i al lui și nu a fost vreodată?

pe veci mă resemnez în neguri de tăcere,

volumul meu s-a scris: iubire cu erată.

 

Arta este Dumnezeu

când un pictor vede o culoare

cum se scurge dintr-un curcubeu,

pe-a sa pânză tot ce îi apare

e pictat de bunul Dumnezeu.

 

când spre tristul muzicant adie

note ce-l transformă în Orfeu,

pe a sa sublimă melodie

o compune bunul Dumnezeu.

 

când un sculptor scoate cu migală

dintr-o stâncă tainicul trofeu,

pe a sa iubire ideală

o sculptează bunul Dumnezeu.

 

când poetul scrie-o poezie

într-un dor de maxim apogeu,

tot ce se așterne pe hârtie

este scris de bunul Dumnezeu.

 

Contabil

tu, suflet

întețind focul mistuito

r tu, inimă

trandafir de cenușă

scuturându-și petalele

tu, lacrimă

căutându-și iubirea pierdută

 

prin albiile secate

ale pielii

 

tu, speranță îndoliată

rugându-te lângă ziduri

de carne cu ferestre

de gheață

 

tu, sânge

tren cu scrisori

neajunse la cer

tu, vis în galop

pe câmpia uitării

 

tu, privire înfometată

mușcând din pâinea

mucegăită

a Lunii

 

tu, aripă de lumină

tu, aripă de-ntuneric

tu, zbor îngenuncheat

în rugăciune

 

tu, lumânare

în ultimul dans

cu nostalgia

 

și eu,

același contabil ocupat

cu dubla înregistrare

a sentimentelor

 

Lockdown

frigul s-a întors

în ropotele de aplauze

ale ploii

 

frunzele n-au timp

să-și mai spună părerea

despre toamnă

și cad

 

strada se îmbolnăvește

de lipsa pașilor

 

o mașină trece ca un frison

pe spinarea de-asfalt

 

un chiștoc de țigară

se stinge ca un bătrân în spital

 

o mască, pe jumătate

înecată în baltă

îmi smulge un zâmbet amar

 

trag perdeaua

mă așez pe canapea

și mă vaccinez cu poeme

 

Înviere

omul plecase la drum,

dar revenise acasă,

focul se-ntoarse din fum,

pâinea se-ntoarse pe masă.

 

ploaia se-ntoarse în nori,

valul se-ntoarse în mare,

omule, tu dacă mori,

te vei întoarce-n visare.

 

vorba se-ntoarse în gând,

raza se-ntoarse în soare,

dorul se-ntoarse plângând,

umbra culese o floare.

 

omul se-ntoarse-n pământ,

rogu-te, ține-mă minte,

morțile nu m-au înfrânt,

viii se-ntorc din morminte.

 

mărul se-ntoarse în pom,

șarpele într-o genune,

viața se-ntoarse în om,

dumnezeiască minune.