e despre fericire:

am însetat paradisul furând apa vieții

îmi imaginez cum se târăsc îngerii

fără vlagă pe trepte de marmură albă

cum stau cu fața topită fiii cei buni ai lui Dumnezeu

cum se ofilesc florile în pământul din lumea cealaltă

la mine acasă e petrecere mare vecinii

au venit cu sticle de vin cu fripturi de curcan

cu scaune pentru că eu am masă dar scaune nu

ce să fac cu ele sunt doar eu și cu mine

toți vor să bea un strop din apa vieții din apa mea furată de mine

dar azi nu sunt generoasă deloc mă supără că au dat

cu biciul în ușă

n-au decât să petreacă

n-au decât

din apa vieții voi bea numai eu

îi las să creadă că sunt încă bună

că tot ce am e și al lor

de aceea ascultă pe la uși de aceea

 

se uită pe vizor când urcă scările cineva

în lumea aceasta nu mai e nimic de împărțit

sunt doar eu și cu mine nici mie nu vreau să-mi mai dau

nimic

 

 

 

poveri:

nu mai sufăr de singurătate de când

fiul și-a promis să mă uite

stau pe maldăre de jurnale și nu știu

ce va face cu ele când nu voi mai fi

poate le va citi poate le va arunca în pubela

de hârtii a primăriei așa cum am făcut eu

cu tabloul din tinerețea părinților

(l-am sprijinit de peretele blocului împreună cu stive de haine)

bine că n-a fost mama pe-acolo bine că n-a fost

mi-ar fi spus că n-am suflet

sau că n-am Dumnezeu

mi-ar fi rupt cordonul ombilical nevăzut

cel care mă leagă de viață și moarte

ca nicăieri niciodată

să nu mai am drum

și ce dacă aș fi a nimănui

dacă haita nu mă mai vrea

e loc destul și-n altă viață

 

 

 

mănăstiri:

măicuțele îmi spun că mi-a venit fiul în vizită

și eu mă supăr și-l întreb

de ce-a venit acum

când am fost vie n-a venit

când l-am născut n-a venit

am murit de două ori și tot n-a venit

(apoi am descoperit că nu era niciun fiu

mă țineau de mână ca să cred că e fiul meu)

măicuțele îmi spală ochii orbi ca să pot vedea mai bine

dar nu pot și ele știu asta

râd de mine împreună cu Dumnezeu

într-o singură dimineață mi s-a părut că văd

o așchie de lumină

și-a fost cea mai frumoasă zi de când am orbit

 

măicuțele îmi spun iar că mi-a venit fiul în vizită

mă țin de mână ca să cred că e fiul meu

îmi spun că mi-a venit fiul în vizită nenorocitele

eu le spun că nu am copii

nu am copii femeilor urâtelor sterpelor

și ele pleacă și mă lasă în grija Domnului

pe care nu-l mai iubesc demult

dar m-am obișnuit să locuiesc împreună cu el

 

 

 

bile fugare:

copilăria începe să doară în sfârșit

până și moartea mi se pare mai blândă acum

locuiește cu mine

are un loc în familie

și nu m-a părăsit niciodată

azi poartă haine albe

are chiar în păr flori de cireș

e îndurerată și mă mângâie

cu palmele când calde când reci

stau cuibărită în pântecul ei

îmi vine în minte un cântecel

și-l cânt încet fără vlagă

melc melc codobelc

 

 

 

tatoo:

nu știu dacă e chiar viaţa mea

sau e o proiecţie a imaginaţiei mele dar tot mai des

îmi urmăresc cele două cicatrici de pe burtă cum se lăţesc

și mă strâng într-un alt coșmar

de una știu că e buzunarul la burtă

de cealaltă încă nu am habar

e mai veche e mai căruntă o fi fost

un tatuaj pe care l-am șters cândva