Pegas călător al nopților…

Între noapte și zi se deschide falie,

între speranțele lui Pegas,

fântânile Hippocrene

și Furiile ce transformă iubirea,

somnul tău și privirea mea,

eu prea departe,

iar timpul nu iartă întunericul…

Tu numai lacrimi prinse

între noapte și zi

sub perdeaua genelor

înspăimântate să deschidă…

Este somnul care doare

când îl veghez

și multă fericire când te privesc

cum fugi de spaimele nopții

timp în care eu

privesc neputincios

cum Pegas învinge furtuna

și el iubitor și muritor ca noi!

 

Coșmarul unei priviri…

Locuiesc într-un cub,

lumină este peste tot,

nu prea stau pe la colțuri,

nu cunosc pe nimeni…

Uneori cineva ne inundă,

nu ai unde să mergi.

Atunci plutești,

toate intimitățile plutesc.

Lucrurile s-au amestecat

după cataclism,

evaluarea se face inutil,

grămezi mari de lucruri

câte unul care a murit…

Așa de profund,

graficianul ăsta, mă introduce

în tabloul fără contur.

Aproape că m-am trezit

din coșmarul unei priviri…

Poemele eului (12)

Nu-i adunați pe cei bătrâni

într-o singură casă

să se petreacă reciproc

lăsați-i între copii

să-i învețe viața înaintea toiagului

să știe fiecare

că trăirea nu este o așteptare

este iubirea dincolo de timp

Peste oasele mele pământul pleacă

nu sunt acolo sub dărâmăturile vieții

sunt pasărea de dimineață care vorbește

și care tace când cineva atacă pădurea

nu-i puneți pe bătrâni la un loc

ca cetina căzută pe humă

așa vom ști când moartea

este la pândă

iar noi vom începe vânătoarea

din umbră

 

Poemele eului (13)

singur pe o stradă inundată

de oameni grăbiți

da eram singur nu vă mirați

vine vremea când suntem

asemenea băncilor din parc

peste care s-au așezat unele peste altele

amintirile și amneziile

mă privesc

văd un om plecat departe

alții care se târăsc de moarte

și nimeni nu vede nu aude

scârțâitul de bănci

doar câinii și pisicile speriate

așteaptă stăpânii plecați departe

și ploaia care nu se lipește de lemnul

pe care nevăzuți privim cerul în noapte

 

Poemele eului (14)

Toate povestirile

despre castanii adolescenței

sau femeile din viața mea

s-au pierdut pe stradă

în afișele decolorate de timp

mocasinii

discurile din vinil

cărțile amestecate

cu doctrinele lui Marx

folosite la confecționat bancnote

au adormit

fotografiile aruncate în beci

de către amintirile

care mă bântuie

îmi plimb nepoții și pisicile

dintr-o cameră a timpului

în alta

șterg praful din mine

când bătrânul sare

într-un picior

în altă copilărie