FEMEIA CU TIPSIA DE AUR

Apa pietrei

Sculptează ceriul –

Acolo umbra cu chipul

Trece fugară pe țărmure

Femeia cu tipsia de aur

Retezat nu e capul meu

E numai urletul

Celui de pe urmă

Cuvânt

 

UN CER STRĂIN

Carnea cu ceriul în spinare

Ochii ară țărâna trupului

Privighetoarea mă leagănă

Vine mierla

Și o ceartă

Întrucât

Este un cer străin

Iar umerii

Nu mai simt povara

 

NICĂIERI SEMNUL

Cine mai strigă fărădelege?

Cârtițele scobesc

Lumina privirii

Unde se înalță irima

Chiar acolo

Unde pietrele ating

Lapidarea

Cine moare

Va netezi focul nașterii

Câte noduri sugrumă

Funiile legiuitoare

Nicăieri semnul irimii mele

 

ACUMA CIUTURA

Mă tăvălesc până la vălăul

Unde vitele mele

Mă învățau seceta

Acuma ciutura

Tot mai rar îmi arată

Chipul fântânii

Am avut un năzdrăvan Stelu

Cu biciul lui Dumnezeu

În frunte

Pe tarabele apocalipsei

L-am negociat,

Geambașilor l-am dat

Îl port în genunchi

În spinare

Toată bătrânețea și

Toată scriptura cu paharul

Lui Iisus

 

ARBORI TIPĂRIȚI

Fără privilegii

Trăiesc în miezul pietrei

Care revarsă

Fântâna risipitoare

În curând viscol

În sobă –

Unde cărțile mele

Cu arbori tipăriți.