Când zăbovești asupra sincerităţii

Când zăbovești asupra sincerității, Nu-i lua minimul de confort, Puţina spumă ce plutește pe apa sa, În care s-au revărsat mici afluenţi Și au tulburat oglinda,

I-au schimbat reflexele, Timpul dedicat fericirii, Destinatarul

Care, de ziua lui,

Urma să primească drept cadou Suficientă liniște

Și puţin auriu în plus!

Sunt o elevă în clasa sincerităţii, Ignorată de ziua următoare.

Doar ziua de ieri mi-a făcut pe plac, Cuibărindu-mă între anii ei, Crezând în inima omului,

În matematica lui solară,

În steaua-i mijită de după zgârâie-nori, În Dumnezeul

Veșnic întors cu faţa la treburile Sale, În cerul pus între virgule

Ca între bodyguarzi,

De care nici îngerul păzitor Nu trece,

Pentru a schimba cu noi Valuta raiului.

Cu preţul vieţii

 

Umbra mea e acoperită

De o lebădă roșie Și de laba ursului,

Chiar și de umbra gestantă a lupoaicei. Pe mine nu mă veţi vedea.

Veţi contesta tehnica dimineţilor sidefii, Care nu mai produc emoţie.

Chiar și lăcustele

Au în picioare un motor

Ce străbate lumea ierburilor înalte, Dar pe mine nu mă veţi vedea,

Nu mă veţi simţi în aripile lor.

Voi fi doar o picătură de rouă, Pe gulerul curat al crinilor

Ce au frământat pâinea zilei,

În jurul căreia vrăbiile s-au răsfirat, Precum un detașament de comando, Apărând-o cu preţul vieţii.

 

Ca o femeie orientală

Inima,

Ca o femeie orientală,

Își descoperă faţa doar noaptea, Când simte în jurul taliei Braţul vânjos al bărbatului

Care a luptat, cândva, Alături de druizi și celţi,

Iar, acum, luptă în săli de sport, Acoperite cu o fărâmă de cer.

Da’ ce importanţă mai are Povestea a sute de ani.

Important e misterul masculin Ce poartă starea,

Nimbul,

În aerul colorat, Unde nu e nimeni,

Să facă măcar un pipi de copil, Lângă copacul vieţii,

La umbra căruia doar tu Exersezi mersul pe bicicletă Și decartezi câteva sentimente Ce s-au înnobilat,

Ducând, sub braţ, O cutie cu îngeri.

 

Numai voie bună să fie

Vorbești despre mine

Ca despre autorul absolut al vinovăţiei.

Dar caprele, porumbeii, aurul tău unde sunt?

Viaţă trecută la capitolul „curiozităţi”.

Nu pentru alta, dar tocmai ai închinat paharul

Și ai încheiat o afacere bună, În care câștigul e câștig,

Iar ploaia sa de vară Spală tablourile,

Le umple cu polenul culorilor saturate, Expunându-le în grădina ta,

În faţa musafirilor ce și-au servit

șampania,

Au cântat la razele lunii așezate pe piept, Ca la chitară,

Sorbind licoarea din paharele muzicale Aflate pe portativ.

Numai voie bună să fie,

Iar vântul să poarte ecoul departe, Atât de departe,

Încât flacăra ce stârnește cuvântul Să nu mă mai poată vedea

Cum cos mii de închipuiri,

Pe pânza de culoarea șofranului Ce înfășoară trupul poemului Aspirând la perfecţiune!