Dacă timpul nu ne iartă,/ să trăim măcar prin artă – îmi fulgeră metaforic prin minte în timp ce răsfoiesc sonetele lui Shakespeare, în traducerea lui Gheorghe Tomozei – dintre care pe retina-mi se fixează versuri două,/ să realizez că-i vara revistei numărul nouă,/ la Shakespeare să revin subtil/ (căci versurile anterioare-mi aparțin): „Poeţii, azi, își au virtutea-n stil,/ în dragoste, poetul cel umil…” (”Sonete”). Acum, să ne și lămurim… De ce tocmai Shakespeare creează filonul ideatic al acestui număr al retrospectivei? Pentru că doar prin filtrul dramaturgiei poezia își poate cere dreptul la replică, poate să strige dincolo de rânduri, să vibreze din adâncul simţirii toate reprezentările existenţei umane, iar scriitorul ce m-a inspirat de această dată este, în aceeași măsură, poet și dramaturg, prin urmare creația lui armonizează sensibilitatea specifică liricii cu dramatismul trăirilor vieții pe care doar teatrul îl poate surprinde cu adevărat. Totuși, revenind la lirism, nu cumva creaţia poetică reprezintă ceva mai mult decât sentimentele acelea pure, necizelate, nefiltrate de simţul estetic al scrisului? E suficient doar să iubim poezia pentru a o crea sau este nevoie să o cunoaștem, să o studiem, să descoperim acele faţete interioare ale textului în sine, ale cuvintelor ce alcătuiesc mesajul liric? Se pare că tot Shakespeare, reprezentant de seamă al literaturii engleze din secolul al XVI-lea (1564-1616), este cel care luminează incognoscibilul artistic: „Și totuși, ochii spun numai ce văd,/ ei nu citesc al inimii prăpăd”, căci frumuseţea artei metamorfozează aparentul în cunoaștere intrinsecă ce poate fi descoperită printr-o conștientă reflectare a realităţii, trecută prin prisma celor două componente ale actului artistic: creatorul ca emiţător estetic, etic, intelectual, afectiv – pe de o parte – și lectorul, cititorul, ca receptor, observator și interpret al produsului creaţiei – pe de altă parte.

În lupta cu timpul, însă, amprenta materială concretă a creaţiei lirice se păstrează prin intermediul scrisului, conchide poetul menţionat anterior în ale lui Sonete: „Eu frumuseţea și nestinsa fală/ pentru vecie le-oi păstra-n cerneală” sau „Nimeni căderii nu-i știrbește mersul,/ doar din cerneala-ntunecată, versul”. Imortalizarea atât de imperioasă a artei poetice se regăsește așadar în Festivalul Internaţional de Poezie Râmnicul este metaforă, pentru că „în braţele poeziei” imposibilul devine posibil (Marinela Belu-Capșa, „Reverii nocturne”). Tocmai pentru a realiza acest posibil a luat naștere ediţia I a manifestării culturale de proporţii ce are ca dovadă Antologia de poezie, în paginile căreia poeţii participanţi la concurs și nu numai lasă mărturie mesajele versificate, selecţii literare prin care arta scrierii se face cunoscută, iar dramaturgia a fost cea care a intensificat trăirea și a purtat pe braţe mesajul liric al creatorilor. Căci cine altcineva ar putea rezona cu spiritul poetic dacă nu tot un artist? În cazul de faţă și-au dat concursul pentru punerea în scenă a ideilor poetice chiar actorii Teatrului Ariel din Rm. Vâlcea, cei care au reușit să dinamizeze și să valorifice estetic lirismul: Anca Olteanu, Camelia Constantin, Mădălina Floroaica, Alin Păiuș, Dan Constantin și Gabriel Popescu. Vinovată pentru acest eveniment desfășurat în luna mai 2023 este redacţia Revistei de cultură Vâlcea Literară, iniţiatorul proiectului și directorul festivalului fiind Gheorghe Smeoreanu, iar coordonatorul, Nicolae Nistor. Proiectul a fost realizat cu sprijinul primăriei, al consiliului local al Municipiului Râmnicu Vâlcea, al Asociaţiei Ordessos, sub patronajul Arhiepiscopiei Râmnicului. Astfel că, pe parcursul celor trei zile de festival, poezia a fost vedeta discutată, analizată, dar mai ales interpretată cu măiestrie și sensibilitate artistică de echipa Teatrului Ariel din Rm. Vâlcea. După ce domnul Gheorghe Smeoreanu și domnul Nicolae Nistor au dat „sfoară în țară” că se va desfășura, în premieră, „Festivalul Internațional de Poezie Râmnicul este metaforă” – titlul inițial fiind Vâlcea este metaforă, care a fost schimbat ulterior, considerându-se potrivită cea de-a doua variantă ce făcea legătura directă cu un alt eveniment de amploare și anume Zilele Râmnicului 2023, dedicat aniversării a 635 de ani de la prima atestare documentară a municipiului — scriitorii de lirică au răspuns, ”cu mic cu mare”, la apel. Așa se face că au început să apară pagini întregi de poezie de pe plaiuri românești, dar și internaționale, ce au fost cernite de redactorul șef Nicolae Nistor și de secretarul general de redacție Elena Natalia Călinescu, pentru a ajunge apoi la juriul format din: Camelia Radulian – președinte; Mihai Mustățea – membru; Nicolae Nistor – membru.

Primii pași fiind parcurși, s-a trecut la selectarea materialului pentru ”Antologia Festivalului Internațional de Poezie Râmnicul este metaforă”, în paginile căreia semnează următorii: Constantin Bidulescu, Andreea Cristea, Dan Șalapa, Marinela Belu-Capșa, Geo Galetaru, Andrei Ungureanu, Petre Stoica, Emil-Iulian Sude, Andreea Tănase, Iosefina Schirger, George Vigdorovits, Corina Vlădoiu, Emil Mircea Neșiu, Mihaela Vaida, Dan Rotaru, Marin Rada, Nicolae Crepcia, Dumitru Sîrghie, Nicuță Ioan Lungu, Ina Dumitrescu, Aurelius Belei, Mirela Cocheci, Teodor Laurean, Andreea Denisa Tudorache, Dumitru Nicodim-Romar, Marius Ionescu, Ioan Caulea, Roxana Lupoae- Răcoreanu, Vasile Aioanei, Amalia Melnic, Mihaela Poduț Ienuțaș, Alexa Gavril Bâle, Gavril Iosif Sinai, Nicole Sere, Emanuela Bușoi, Vasian Mircescu, Marian Nicolae, Adelina Dozescu, Mihai Călugărițoiu, Aurora Popescu, Marian-Teodor Popescu, Andreea Cristina Călinescu, Anita Elena Beloiu, Maria Anastasiu, Ramona Muller, Aura Popa, Marinela Tcaci, Felix Marțian, Nicolae Nistor, George Voica, Dan Mitrache, Ioan Șt. Lazăr, Dragoș Teodorescu, Camelia Radulian, Marian Vișescu, Elena Natalia Călinescu, Dragoș Gheorghe Călinescu, Ovidiu Cristian Dinică, în prima parte a volumului, iar în cea de-a doua parte: Ferdy Ajax, Jean-Baptiste Tati Loutard, Marilena Lică-Mașala.

Cu o grafică a copertei realizată de Nicolae Laurențiu Nistor și tipărită la Editura Hoffman, Caracal, Antologia a fost lansată în prima zi a Festivalului, pe 19 mai 2023, în atmosfera primitoare a Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul”, în prezența domnului primar Mircia Gutău și în compania Revistei de cultură Vâlcea Literară nr.1(7)/2023, dubla lansare conturând saltul inițiatic al cuvântului „din rutina unei surprize atemporale a existenței” (Elena Natalia Călinescu, „Consonanțe”) ca formă de manifestare gnoseologică a artisticului uman, căci prin cuvânt rodește creativitatea, dincolo de simplele sensuri ale limbajului. Dacă în prima zi întâlnirea cu poezia s-a realizat prin lansare de carte și dezbateri pe tema „Este poezia cunoaștere?”, în cea de-a doua zi, 20 mai 2023, poeții din Franța – Ferdy Ajax, Jean-Baptiste Tati Loutard, Marilena Lică-Mașala – au fost cei care au deschis drumul cultural către alte meleaguri prin participarea ca invitați la emisiunea postului de televiziune VTV, asumându-și astfel misiunea de a aduce poezia, și literatura în general, mai aproape de cititorii ei, iar actorii Teatrului Ariel au surprins publicul cu recitalul poetic desfășurat în locația din Parcul Zăvoi, Râmnicu Vâlcea. Acolo, în sufletul naturii, poezia a vibrat sub forma ei gravă, divină, expresivitatea lirică atingând cote maxime prin talentul interpretării actanților, dar și prin calitatea recitalului muzical al virtuozului Mircea Suchici. Încheierea festivalului, din 21 mai 2023, a surprins latura spirituală, pe cea folclorică, dar și istorică, pe care poezia le acumulează în procesul construcției sale, căci programul celei de-a treia zi a constat în vizitarea Mănăstirii Cozia și a Muzeului Satului din Municipiul Râmnicu Vâlcea. Fără îndoială, parcursul acestui eveniment cultural a demonstrat că ”poezia este cunoaștere”, după cum afirmă Gheorghe Smeoreanu în editorialul său (Vâlcea Literară nr.1(7)/2023), atât din perspectiva creatorului său, a poetului aflat pe un drum inițiatic al autocunoașterii, aș adăuga eu, cât și din perspectiva cititorului, a lectorului observator. Să călătorim retrospectiv pe urmele poeziei ce a creat suportul derulării festivalului!… Prin poezie, omul descoperă lumea exterioară sau interioară eului său, pe care scriitorul o transfigurează estetic prin metamorfoza concretului în abstract sau chiar a abstractului în concret și, utilizând limbajul personal într-o viziune artistică proprie, îi simte profunzimea la nivel ideatic: ”oamenii, strigoi înfășurați în venin/ purtați de iubire în adâncimea oceanului/ își îneacă inima cu sulițe din pământ” (Andreea Cristina Călinescu, ”Portret în întuneric”). Poeta se afundă dincolo de empiric, în metafizicul creației sale: ”valsează lumina într-un război de intensitate în timp ce întunericul/ se spânzură în podul sufletului”, unde sinestezia și sugestia se individualizează, staticul devine dinamic într-un joc surprinzător al metaforelor revelatorii ”doar un foșnet și o simplă scânteie rămase pe hârtie/ îi mai oferă lumânării stabilitate/ pe masa autorului orbit de cântul demonului”, din care, prin arta cuvântului, renaște lumina speranței, într-o simbolistică pe alocuri bacoviană: „pe clapele pianului se mai simt atingerile vântului/ ce gâdilă subtil prin arta cuvintelor din miere mintea soarelui” (Andreea Cristina Călinescu, ”Portret în întuneric”). Tristețea și cromatica se strecoară și ele subtil, ca și sugestia morții, de altfel, în poezia ”Foamete și blesteme” a aceleiași autoare: ”cântând la urechea morților se îneacă într-un ocean sufletul/ rămân doar păsări triste și fără aripi”/ …/ îmbrăcând cerul într-un negru pătat”, dar într-un câmp semantic diversificat ce creează o corespondență filosofică poet-lume ce duce elementele de simbolism către libertatea de expresie specifică suprarealismului, căci moartea capătă valențe diferite de cele bacoviene, imaginea morții nu este cadaverică, fizică, este o moarte spirituală: ”în cușca dezolării se află suflete pierdute/…/ umbre încercuiesc victima și o sufocă într-un tunel infinit de frici”, angoasa și dezolarea dobândind proporții de blestem, într-un crescendo evident al trăirii lirice: ”în chin și patimă pe pânza plăcerii se nasc vicii și moarte anotimpuri/…/ urlă mâhnirea pe note sumbre de chitară în săruturi diluate/…/ striațiile demonilor devin rană pe întreaga suprafață a ființei”, în care însăși nimicnicia vieții se supradimensionează: ”turbează foamea și se zbate în greața muritorilor de rând”. ”Brusc, oamenii devin copaci,/ într-un absurd al vieții/ în care dispar anotimpuri” (”Anotimpuri”), își susține Mihaela Vaida concepția poetică asupra zădărniciei vieții – cu tentă filosofică neomodernistă de această dată – din care doar arta cuvântului răzbate în lupta cu timpul ireversibil: ”Cu fiecare zi trecută,/ orice cuvânt devine pasăre/ agățată de brațe/ și orice floare devine/ primăvară,/ născută din cuvânt.”, omul fiind neputincios în fața Universului, dar într-o permanentă căutare a nemuririi inaccesibile: ”Brațele noastre,/ rădăcini crescute-n adâncuri/ mai încolăcesc câteodată/ alte brațe înălțate spre cer”, căci ”Fără ploaie,/ setea nu se termină niciodată” (Mihaela Vaida, ”Condamnare”). Eul liric pendulează între acceptare și condamnare, se pare, iar în lipsa iubirii așteptarea se intensifică direct proporțional cu trecerea timpului: ”Ora fuge grăbită./ Numai poarta așteaptă deschisă./ Fără iubire/ încă mai există plecare/ Între acceptare și condamnare/ mă găseam neștiută”, renunțarea la afectivitate devenind dureroasă: ”Toamna revine/ și frunza doare…”. Totuși, ”Iubirea e dincolo de simțuri…”, doar ”Timpul nu are sfârșit”. ”Noapte de noapte/ în capul meu colcăie ideile”, se confesează liric Marinela Belu- Capșa în ”Reverii nocturne”, căci poezia presupune suferință, zbucium: ”Gânduri ne- sfârșite, plânsete pentru ziua apusă”, dar și o oarecare resemnare în fața neputinței de a schimba realitatea, acea ”lume lipsită de idealuri/ cioburi de viață ucisă de obsesii” din care nu se poate sustrage oricât ar încerca: ”Aș vrea să fug, dar nu pot”, dar pe care o transpune în artă prin intermediul cuvântului: ”Lanțul cuvintelor este mai puternic decât mine./ Sunetele îndrăgostite se/ împerechează continuu în mintea mea”. Dincolo de cuvinte tresaltă sentimente, însă nimic nu se poate exprima în afara ideilor, adică a cunoașterii. Poezia ”Cântă, dansează, țipă, oftează/ în hora vorbelor atent șlefuite/ ca diamantele regale pregătite/ pentru întâlnirea cu supușii credincioși”, pentru ca la final mesajul liric să se transmită în mod conștient cititorului: ”Imposibilul posibil în brațele poeziei”.

Concluzionăm, după această trecere miniaturală în revistă a câtorva poeți participanți la Festivalul Internațional de Poezie Râmnicul este metaforă, prezenți prin creațiile lor în Antologia festivalului, că ”poezia este cunoaștere” în toate formele pe care aceasta le îmbracă sub penița autorului său: ”Învață dar, de filă să te-apropii/ și-ndrăgostit să poți citi cu ochii!” (William Shakespeare, ”Sonete”).