Opțiune

Am vrut să vezi cum este.

Ți-am scrijelit pe piele

Și temeri, frământări

Și dorurile toate.

Am vrut să îmi opresc doar zâmbetul șăgalnic.

Te-ai speriat,

Căci rana, de-a pururi, ți-a rămas deschisă,

Tot amintind neliniștea unei clipite.

Am vrut chiar să-mi acopăr c-un zâmbet lacrima ce cade.

Și-am reușit…

Am reușit o mască să mi-o așez pe față.

 

 

Ambiguităţi

Poate nu mă pricep cum să te ţin în braţe așa cum îţi place.

Nu știu cum să-ţi spun că te iubesc.

Nu-mi dau nici seama că vremea trece-n goană fără să mă-ntrebe, Nici

dacă totul e real sau o simplă poveste.

Cine decide cine cu cine să fie?

Cine cunoaște cum e cu adevărat un sincer sărut?

Doar cine iubește și simte ce-nseamnă a nu fi singur,

Acela e un om fericit.

 

 

Viața în ramă

Pe pânza aceasta albă ca laptele

vor năvăli culorile ca o furtună de cuvinte

ce erup din vulcanul sufletului, preaplinul trăirilor.

Se vor rostogoli ideile,

Se vor contura siluetele, Vor

țipa sentimentele.

Pe pânza aceasta albă ca neaua

se va derula viața ta în culori reci și calde,

Se va lupta dorința cu nepăsarea,

răul cu binele,

iubirea cu ura,

fericirea cu dezamăgirea.

Nimicul va deveni ceva.

Doar cu un penel trasezi destine de personaje ce-ți invadează spațiul.

Imaginația tropăie și prinde contur.

Tu ești pictorul iscusit ce poți controla aproape totul,

mai puțin nevoia de a o avea alături,

de a te învălui în liniștea ei.

Lipindu-i-te de suflet precum zâmbetul pe chipul îmbrățișat de bucurie.

Pe pânza aceasta albă ca spuma mării,

dorul invadează,

devine o caracatiță ce își întinde tentaculele și te înhață.

Doar rama poate mușca profund din realitate,

Le lasă în urmă pe toate,

Te eliberează, ridicând ziduri în jurul trecutului, blocând plăcerile.

Tabloul care încă nu a prins viață

așteaptă momentul să-și depene amintirile.