000
ca-ntr-un tablou cu ramele subțiri
în care se-alintau trei trandafiri
eu încercam să memorez iubiri
printr-o fereastră plină de-amintiri
000
mă rog de toamnă să plouă cu nuci coapte
grădina e de roade tot mai plină
pădurea plânge în fiecare noapte
cu frunzele pătate de rugină
000
mă ceartă vara că nu o ascult
mă ceartă noaptea că mă culc târziu

mă ceartă muza că visez cam mult
eu nu mă supăr…tac mereu și scriu
000
am împrumutat un pix cu rouă
de la păunescu adrian
cu acest pix pot să tai în două
luna ce răsare peste lan
000
dimineața abia mă mai recunoaște
se uită la mine ca la un străin
pe lacul cu nuferi cântă patru broaște
soarele răsare și lui mă închin
000
ard la flacăra oricărui vers
ard ca steaua dintr-o rugăciune
ard precum un curcubeu neșters
ard și am atâtea a vă spune
000
tristă casa părintească-mi scrie
și mă-ndeamnă să mă-ntorc în sat
să văd fluturii la bal mascat
răsfățați de soare pe câmpie
000
ultima cămașă a verii o îmbrac
îmi umplu buzunarele cu struguri copți
timidă speranța se urcă pe-un arac
într-un lung poem împletesc zile și nopți
000
abia acum am înțeles
că lacrimile mamei mele
formau un curcubeu ades
sau poate o ploaie de stele

000
se coc iubiri pe țărmuri efemere
se furișează toamna-n noi tiptil
se-aud cum plâng speranțe-n frigidere
se-ascunde frigu-n vis ca-ntr-un azil
000
am amanetat pentru un vis
viața mea cu bune dar și rele
și de-atuncea dorm c-un geam deschis
așteptând timid ploaia de stele
000
iubirea nu-i o simplă sinecură
iubirea nu seamănă c-un șotron
iubirea nu-i un fruct care se fură
iubirea nu o cântă un afon
000
mi-aduce un înger de la mama scrisoare
și tata-mi trimite mesaj scris pe un nor
îmi spun că sunt bine și nimic nu-i mai doare
îmi spun că de casăși de noi le e dor
000
s-au dus părinții mei în rai demult
lăsând fântâna plină ochi cu dor
mă-ntorc în sat și vreau să mai ascult
cum plâng grădinile în urma lor
000
mereu vecinii răi îmi fură ceva
unii îmi iau și țigla de pe casă
alții fără zăvor la porți mă lasă
poezia nimeni nu mi-o poate lua

000
s-a făcut târziu în poezie
dorm și greierii în iarba crudă
plâng în somn dar cine să-i audă
într-o noapte-atâta de zglobie