Tandrețe

 era un perete cu umerii goi

îmi amintesc

pe umerii lui mă cățăram

cu o scară

mi s-a întâmplat să văd

luna operată la ochi

cum să fie

ca o femeie plutind

 

mi s-a întâmplat

să aud stelele

cântecul e desenat

pe undeva

 

la capătul copilăriei

m-am întors pe pământ

nu eram bătrână

 

iubisem o dată și-atât

dar păstrez un secret

între mine și Elohim

iar acum între mine și voi

 

de câte ori îmi vine să spun iubire

spun eterdnat

adică tandrețe

 

vă rog

vă rog să nu râdeți

 

Atingere

în poza aceasta

intră o femeie singură

nimeni nu știe cum o cheamă

ca într-un exercițiu

de supraviețuire

dimineața salvează resturi

dintr-o lumină șchioapă

 

strigătul ei se închide în piept

cu un fermoar

 

poza mișcă ape adânci

 

eu sunt ea

linia de demarcație dispare

când mă rog

 

alt sanatoriu nu cunosc

 

Aproape psalm

 

La început Te iubeam în tăcere

și parcă totul se făcea înalt

cum înaltă este aripa

între cădere și salt.

 

Cuvintele mute pluteau

în ecou de psalmi și oboi

și uneori îmi aduceau cerul

pierdut la un pariu înapoi.

 

Cu brațe rănite de căutări

leoaică și tânără inima mea

a suferit, a râs, a plâns de-atâtea ori

fără să știe, Doamne, că erai

doar la o iubire distanță de ea.

 

La început, de dincoace de uimire

tăceam

dar acum îmi vine să cânt

și să spun tuturor

că rugă sunt și iertare și zbor.

 

Un fel de-acasă

 

Sunt mai lipsiți și mai înceți în toate

nici prin spitale locul nu-și găsesc

iar trenul lor înspre captivitate

se mișcă într-un tempo îngeresc.

 

Cu inimi răstignite de iubire

uitații noștri anonimi și sfinți

trăindu-și tainic ultima menire

aceea de a fi doar bieți părinți

 

Ne spun ceva despre deșertul vieții,

ne spun să ne-amintim de Dumnezeu

că trec ca gândul anii tinereții

poverile apasă tot mai greu.

 

Cât îi aveți priviți adânc în ochii lor

e-un fel de-acasă acolo și de dor

 

Poveste

 

În salonul alb de spital

internat un poet ros de boală

retrăgându-se-n el cu sfială

își tocmi cel dintâi recital

 

Și-n plutirea iernii scria

coborând dealuri verzi prin cuvinte

și croindu-le alte veșminte

le-așeza rând pe rând câte-o stea

 

Străluceau sub arcadele nopții

pe o scenă brodată cu nori

răscolitoare cuvinte-ninsori

în talerul vieții și-al morții

 

Când sfârși lucrul său visător

înălțând Domnului necuvinte

mai șopti doar o rugă cuminte

și se duse poetul-actor

 

A rămas locul gol în decor

dar ce blândă culoare îl umple

de apus care cade sub tâmple

peste dâra unui cocor

a rămas locul gol în decor