SONET IV

Cireșul ninge florile-n grădină

Petale dalbe-n adieri purtate,

Iar dansul lor e vis de puritate

Și-i zămislit din pulbere divină.

 

O ploaie de petale-nmiresmate

Curge pe noi, iar clipa e senină

Când de iubire inima ni-i plină

Și-n brațe te voi tine pe-nserate.

 

Dorințe noi, arzânde, ne îmbie,

Și tâmpla o așezi ușor în poală

Să curgă flori pe-altița de la ie.

 

Când sânii îi acopăr cu beteală

Și muză îmi rămâi pe veșnicie,

Cireșu-și ninge ultima petală.

 

 

ÎN ZORI

Când răsar raze de soare

Ca izvor pe flori eterne,

Vii spre mine, visătoare,

Să sorb roua de pe glezne.

 

Diafană ca și-o boare

Printre raze strecurată,

Porți miresmele de floare

În dorința ne-mpăcată.

 

Și în ochi, scăldați de ape

Ce aduc dorul în valuri,

Ai o lacrimă sub pleoape

Din celestele cristaluri.

 

Iar pe buze porți dorința

Ce-a dat lumii începuturi,

Și-mi cutremură ființa

Cu balsamul din săruturi.

 

Ne vom stinge în păcate

Între fllorile din câmp,

Prin plăceri nevinovate

Prinse-n noul anotimp.

 

 

DE MĂ ÎNTREBI

De mă întrebi, nu pot răspunde

Ce vrajă-n suflet mi-ai sădit,

Iubirea nu ți-o pot ascunde,

Nici visul sacru ce-am trăit.

 

De mă întrebi, nu pot răspunde,

Cum lacrimile mi s-au scurs,

Ce dor de tine mă cuprinde

Spre ne-nțelesul vieții curs

 

De mă întrebi, nu pot răspunde

Când tainic râu ai revărsat,

Și trupul pare să-mi inunde

Pe-altarul gândului curat.

 

Tu ești lumina în speranță

Prin zorii blânzi și purpurii,

Rămâi cuvântul ce dă viață

Când visele îmi par pustii.

 

Gustând lumeasca fericire,

Din curcubeu aleg cunună

Și-o pun comoară în iubire

Privindu-te sub clar de lună!

 

 

 

ÎN ANOTIMP DE MAI

Când blândă mângâiere plutește pe zefir

Grădina-ți se trezește în anotimp de mai,

Așază stropi de rouă pe flori de trandafir

ar cântul se revarsă prin sunete de nai.

 

Prin razele-aurite ce-au destrămat tăceri,

Doar șoapte de iubire s-au adunat șirag,

O lume se deschide spre doruri și plăceri

Iar visele nestinse te-ntâmpină în prag.

 

De vei privi uimită spre flori de trandafiri,

Rămâi ca o fecioară în micul tău pridvor,

Parfumul să-ți trezească nostalgice iubiri

Și vei păși în taină spre leagănul de dor.

 

Când blândă mângâiere plutește pe zefir,

Cu fermecate visuri în șoaptele din grai,

Vei resimți sfioasă, prin flori de trandafiri

Mireasma de iubire din anotim