În septembrie 2023, scriitoarea Angela Dina-Moțățăianu din București poposea la Râmnicu Vâlcea, fiind invitată la Zilele Bibliotecii „Antim Ivireanul”, pentru a vorbi despre magicul popular din propriile scrieri. Dintr-un total de 33 de premii primite de Angela Dina-Moțățăianu, 10 au aureolat tot atâtea volume din cele 40 scrise din 2010 până în prezent (proză fantastică, povestiri pentru copii, literatură umoristică și pro-zopoeme absurd-suprarealiste). Dintre ele, două au cucerit juriile, formate din critici literari de renume, prin întoarcerea la eposul popular: CASA MORŢILOR (Premiul „Fănuș Neagu” la Festivalul Internaţional de Literatură „Titel Constantinescu”, 2020) și CÂND VÂRCOLACII SORB LUNA… (Premiul II la Festivalul Naţional de Literatură „Armonii de primăvară”, 2023). În 2025, autoarea a îmbogățit portofoliul Ed. Biscara cu încă patru volume: PURISME (prozopoeme absurd-suprarealiste), BIZARERII PENTRU COPII (proză rimată pentru cei mici), ILARIADA (proză umoristică generată de confruntarea om-inteligența artificială) și încă un volum, tulburător numit VREMURI TRASE PE ROATĂ, dedicat unei lumi căzute în uitare, scris în linia celor premiate în 2020 și 2023. Mărturisește scriitoarea:

„În această carte sunt povești ivite din căușul inimii și-n care se perindă personaje-ipostaze ale vârstelor din satul român, într-un cerc al amintirilor, animate de ochiul magic al copilăriei mele. Mi-au fost insuflate, simt, de lutul vaselor trase pe roata unui strămoș, adevărat meșter olar și-mpodobite cu slovele doinelor ori baladelor de odinioară. Temerară, intru prin ele acum în jocul sorții rotund, nemilos, rostogolit prin țărâna părinților, a bunicilor, a celor vechi, izgoniți din amintirile atâtora, dar ale căror oase, frânte pe roata istoriei, se adună să stea în cercul veșniciei din jurul focului, ocrotindu-ne discret. Firul veștilor despre ei, întoarse dintr-un viitor sărac spre un trecut cețos, e tras pe roata morii, unde nu curge apă, ci un timp fără început, fără sfârșit, închis în sine…” Rândurile de mai sus sunt un fel de avertizare vis-à-vis de epicul adăpostit aici. Dacă anterioarele cărţi menţionate conţin povestiri ce exploatează din plin dualismul magic-real ori sacru-profan, prin teme distincte, aflate sub semnul structurii arhetipale, proprii nouă, românilor… ei bine, cea de faţă ne surprinde prin altfel de naraţiuni! Pornind de la decantarea plastică a unor amintiri din copilărie, Angela Dina-Moţăţăianu ajunge să-și creeze un fel de mitologie personală. Dintr-un cadru nefamiliar majorităţii reprezentanţilor generaţiei tinere de azi, dar vibrant pentru seniori, prozatoarea extrage piesele de rezistenţă necesare pentru refundamentarea unui rost ancestral.

Icoana satului din câmpia olteană, tradiţiile și obiceiurile oamenilor vechi, rutina unui trai deloc ușor, ici-colo stropit cu roua idilicului în note ponderate ori, dimpotrivă, cu amăreală frustă… apar toate drept pietre de temelie pentru autoarea devenită din nou copil, în aventura deprinderii minunilor lumii. În fapt, înţelepţită de ani, e-n stare acum să strunească prin cuvinte potrivite fragilitatea și tragismul mitic al vieţii, descoperite prin propria sa experienţă. În fiecare povestire sunt camuflate abil, prin cadrul lingvistic și butaforia semantică, prin dialogurile vesel născocite ori monologurile lirice, credinţe ori ipostaze devenite reprezentative pentru satul oltenesc, cunoscut de scriitoarea-copil în nuditatea lui străveche. Toate prozele, deși înfăţișează un realism credibil, au ampren te mai fine ori mai dense de miraj, care întorc deznodământul spre altă mirabilă noimă. O simplă sarcină diurnă, asumată de un alter-ego fraged al autoarei, aprinde în imaginaţie înţelesul unui joc popular vechi, ce face obiecte inerte să tresalte (Dirindeaua). O călătorie în crepuscul de zi capătă aură de ireal, căci copila-personaj principal, posibil aflată între somn și veghe, trăiește mirajul salvării de confruntarea cu niște hoți aprigi, săvârșit de o icoană (Stavila). Un dar din inimă dă puteri fermecate celei care-l primește, aceasta ajungând să călătorească prin timp (Icușarii). Un necaz straniu, ţinut captiv într-o joacă de copil, e strunit doar cu ajutorul stihiilor cerului și rămâne taină pe viaţă pentru câțiva pui de om, blagosloviți să ajungă maturi (Sfârâiacul). Lipsa cărţii dintâi, dorită de orice proaspăt școlar, se complinește prin darul naturii, vrăjite frunze de salcâm având să dea viață unui Abecedar (Agoniseala). Chiar și pentru moarte se găsește, prin condeiul abil al prozatoarei, o explicaţie liniștitoare pentru sufletele inocente, care-și ogoiesc prin joc temeri trecute ori doar întrevăzute într-un viitor oarecare (Grijile celor mici). Însă, Angela Dina-Moţăţăianu nu-și extrage seva prozelor doar din amintiri. Fiind, prin excelenţă, o creatoare, prinde curiozitatea lectorilor în plasa altor destine imaginate, perfect potrivite ambientului, pe care vrea să-l reconstruiască. Astfel, motivată de Premiul I la Concursul de Creaţie Literară „Ștefan Bănulescu” din 2024 pentru proza A lu’ Mărăcine, le-o oferă ca dar cititorilor în acest volum, făcându-i părtași la o naștere nefirească, ce-și ia drept obol vederea mamei și la un botez, la limita între oniric și orfic, pentru copila proaspăt venită în lume. Și, fără să stea pe gânduri, adaugă în galeria de portrete noi, rod al imaginariului propriu, eroii din Pipa (unde un fratricid este deslușit de o aprigă observatoare a lumii satului, prin materializarea ei într-o… flăcăruie), Liliacul (care vorbește despre moartea subită a unei bătrâne, de Izvorul Tămăduirii, în timp ce liliacul favorit, zdrobit de vecinul-fur de pământ, renaște miraculos a doua zi), Sache Pincu (o emoționantă aventură a adoptării unei familii de evrei, după al doilea război mondial, într-o urbe oltenească, de către o văduvă aflată în așteptarea fantasticei sosiri din prizonierat a unicului fiu supraviețuitor), Albu (o prietenie peste timp între o adolescentă și calul său și reîntâlnirea lor magică într-o… sală de teatru), Ruja (evocarea bătăliei din 1916 din satul Ursați, de pe Jiu, când un brav român căzut în confruntarea cu nemții nu-și poate afla odihna veșnică, până când cățelușa lui, pornită să-și caute… puiul, nu-l găsește), Raveca (un bocet fantasmagoric, în cadență de obiecte ce prind viață, purtat sub forma unui monolog al nepoatei ce-și deplânge Buna pierită), Grivu (o poveste tragi-comică, în care personajele principale sunt… doi cai vorbitori, îngrijorați de starea precară a lumii satului în vremea din urmă)…

Toate personajele își poartă pașii, atât cât le permit filele cărţii și autoarea, pe cărarea îngustă, cu praf de stele, care desparte realul de imaginar. Iar titlurile prozelor se așază drept simboluri pentru miezul lor de mister, îmblânzind subiecte aprige precum crima și lăcomia, ori ocrotindu-le pe cele ca milostenia, dragul de vieţuitoare, cinstirea celor plecaţi dincolo…Umorul și tragismul se împletesc firesc la Angela Dina-Moţăţăianu, îmbrăţișând tainic și duios esenţa vieţii. Oamenii se vădesc a fi doar niște copii, mai buni ori mai strâmbi la suflet, iar cei mici judecă faptele cu minţi surprinzător de coapte… Răsucirea scriitoricească a cutumelor firii dă farmec deplin povestirilor. Şarpele de lemn, proza care închide volumul, are o simbolistică aparte. În primul rând, transpare credinţa populară în șarpele ocrotitor al fiecărei case. Apoi, prin scurta călătorie iniţiatică pe plaiurile doljene a unui adolescent, grăbind spre maturitate, se împlinește și rostul gândit, parese, de scriitoare pentru această carte, acela de-a reaminti că evoluţia individuală se desăvârșește doar când conștientizăm moștenirea colectivă și misia noastră de-a o perpetua, îmbogăţită… Cartea este, în fapt, sofisticat elaborată! Dozarea subiectelor, varietatea manierei epice cu care le tratează scriitoarea pe fiecare generează un compendiu de argumente solide pentru tema anunţată dintr-un început, prin titlul abil formulat. Paginile ne poartă, drept martori neîntâmplători, spre vremuri cu care legăturile se rup pe zi ce trece. Angela Dina-Moţăţăianu compensează, pe măsura propriei vocaţii artistice, procesul nefast… torcând fire de poveste, pentru a salva ce se mai poate salva dintr-o lume a credinţelor strămoșești, aflată, parcă, într-o fatală destrămare…

Mai  spune  autoare,  încrezătoare: „Plăsmuirile de-aici sunt obolul meu dat zilei în care, poate, istoria va râde strigând: S-a întors roata, oameni buni!” Dar, să nu uităm că Angela Dina-Moțățăianu, prozatoare senioară, avându-și obârșia în arealul oltenesc, dar și profesoară de limba și literatura română, își continuă, de fapt, prin tot ceea ce scrie, rolul de formator al dascălului de odinioară, dăruindu-ne, într-un context metafizic, un cumul de cunoștințe prin mărturii trăite ori imaginate, dar de un realism absolut credibil, cu inserții de fantastic, într-un stil remarcat de multă vreme de critici literari iubitori ai lumii satului românesc, precum Aureliu Goci („Autoarea scrie o bună proză ţărănească, interesată încă de această lume, tot mai rar descoperită în universul ficţional al actualităţii…”) ori Lucian Gruia („Angela Dina-Moțățăianu alcătuiește din textele ei o frescă a satului românesc răstignit pe crucea istoriei…”). În septembrie 2025, scriitoarea a primit o nouă provocare, alegând o rezolvare care să releve bogăția cultural-istorică a plaiurilor vâlcene. În final, a primit Premiul REGAL LITERAR pentru proza scurtă „Antim” la Concursul Național de Literatură „Toată vremea-și are vreme”, din cadrul Festivalului Național de Științe și Arte „Basarab Fest”, ediția a II-a. Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului a condus juriul, în calitate de Președinte de Onoare… Temele centrale ale concursului au fost credința, istoria românească și cinstirea strămoșilor, cu precădere a Dinastiei Basarabilor. Cu aceeași încredere în puritatea percepției și judecății celor aflați la vârsta de aur, atunci când sunt condiționați abil de adevărate valori morale, scriitoarea a configurat, drept personaj perpetuator al universului bivalent credință-istorie, un copil, inspirat numit Antim. Frageda ființă se confruntă cu anormalitățile prezentului, dar își împlinește menirea de-a ține vie flacăra credinței și slava cuvenită înaintașilor, în tulburătorul spațiu al Mănăstirii Cozia…Angela Dina-Moțățăianu, indiferent de stilul abordat, cel clasic ori unul care transcende granițele genurilor și speciilor literare, rămâne o mare povestitoare! Iată ce afirma, la un moment dat, criticul literar Ana Dobre despre semnătura auctorială a scriitoarei: „Importante sunt poveștile pe care le spune cu voluptatea dintotdeauna a povestitorului, dar și țesătura de simboluri, care le conferă caracter mitic… Acesta e sensul călătoriei Angelei Dina-Moțățăianu în literatură…”