Ferestre deschise

 

Ferestre deschid spre lumea cea largă,

Bună sau rea, așa-i timpul meu.

Sub soare, în furtună, ea îmi e dragă.

Cu iubire-o privesc ca pe un trofeu!

 

Cărțile-s ferestre deschise pentru oamenii

Dornici să afle ce-i bine, ce-i rău!

În ele se luptă îngerii cu demonii,

În ele înfloresc iubirile mereu.

 

Pe-un raft prăfuit odihnesc cărțile.

În paginile lor suferim și tu, și eu.

Iubiri, nefericiri, binecuvântate-s zilele

Când viața învinge, ca-n basme, mereu!

 

Ferestre deschise-cărțile mele

Scrise din suflet. Sincer expozeu

Pentru anii ce vin, când voi fi printre stele.

Ele vor da neuitării numele meu!

 

 

 

 

 

Ultimul rol

regizoarei de teatru Doina Migleczi

 

Fericită ai fost doar când ai sângerat pe scenă.

Munții i-ai urcat trecând prin văile adânci.

Ai suferit și ai perseverat muncind pe brânci.

Nu gândeai că soarta-i o perfidă cangrenă!

 

Corabie lovită de amăgitoare valuri destinul tău

Aplaudat pe scenă, dar invidiat de mulți neinstruiți

Ce nu știau și nici nu acceptau că puteai să-i înfrunți

Cu bine, cu un zâmbet și cu un salut, contrar celui rău.

 

Pe mulți i-ai ridicat din șanț și, din datorie,

Le-ai arătat cum să meargă pe drumurile vieții,

Cum transpiră prin muncă artiștii și poeții,

Cum se botează ei cu apă moartă și cu apă vie.

 

Corabie udată de valuri bete viața ta,

Nu ai cedat când mersul ți-a fost tot mai greu.

Ai crezut în munca ta și în Dumnezeu,

Dar nedreptățile și oboseala te-au lovit cu barda.

 

Soțul, suflet blând, calm și răbdător

A fost adevăratul umăr și singurul tău sprijin

Până-n ultimul lui ceas făcându-și multe gânduri

Cum o să trăiești tu fără el, în viitor!

 

Prietenii te-au prețuit și nu te vor uita.

Au lăcrimat cu toții la ultimul tău rol

Ce l-ai jucat prea bine, nu pe scenă ci-n pridvor!

Și aplauze-ai primit, așa cum îți plăcea!

 

 

 

 

O umbră

 

În Cetatea lui Dumnezeu

Umbrele se zbat

ca trestiile în furtună.

 

Viața-i un punct luminos,

un fel de-a fi o scânteie în foc,

un joc amețit de om bucuros,

întreg în el… și cu noroc

de-a fi o umbră!

 

Trupul se zbate și suferă dureri

venite de nu știu unde,

de ce, pentru ce?!

Mintea vrea să știe adevărul,

ca să-l accepte,

așa cum l-a acceptat Iisus pe cruce.

E nevoie de multă iubire, El zice!

 

Să fii om întreg,

cu trup, minte și spirit nu-i greu.

Asta primești, asta ești.

 

Umbra e cea care te urmează,

gardian de pază

care acoperă mersul.

O vezi, stai liniștit.

Există, exist!

 

Pleacă umbrele rând pe rând,

tristețe și lacrimi în urma lor,

regrete că nu le-am spus un ultim cuvânt,

nu le-am dat o binecuvântare

pentru drumul lung,

fără întoarcere,

fără scăpare!

 

Viața curge continuu ca râul.

Râu ești și tu.

Lin trăiești în tine, cu tine,

zbuciumat ești în lupta cu lumea,

liber în bucurie și iubire.

Între malurile curgerii prin timp

o umbră luminoasă ești

pe oglinda râului scufundat în zare!