(Note de lectură) Gheorghe Smeoreanu

Fiindcă oamenii nu pot purta în piept o inscripție care să arate cine sunt ei și ce au făcut în viață, fiindcă unii se umflă în pene de parcă ar fi prieteni la cataramă cu Dumnezeu ori, după caz, cu dracul, fiindcă alții, puțini, nu știu cum să treacă prin viață mai nevăzuți, necunoscuți, apar confuzii. Confuzie mai mare decât am trăit eu nu cred totuși să existe.

Fiindcă locuiesc în minunata comună Albota, în mijlocul unei naturi care vibrează chiar și în mijlocul iernii, iar la noi acasă îngrijim mai multe blănițe cu codițe, adică pisici și câini, la un moment dat a fost nevoie să chem medicul veterinar. A apărut un domn nu prea înalt, foarte timid, cam peltic, stângaci, greoi, împiedicat, adică„maladroit”, cum zic francezii. Nu mai știu ce ne-a prescris pentru câinele suferind, dar am decis cu nevasta că trebuie să-l chemăm și pe veterinarul nostru curant, care inițial nu răspusese la telefon, fiindcă în doctorul acesta n-avem încredere deloc.

„Dixi et salvavi animam meam”, am povestit întâmplarea și mi-am salvat sufletul.

Ei bine, doctorul din povestea mea se numește Leonid Dragomir, iar azi-noapte mi-am zis că sunt cel mai cretin, tâmpit, nenorocit psiholog fiindcă nu mi-am dat seama cu cine am avut de a face, am trăit stupoarea vânzătorului de prăjituri din „1001 de nopți” de la care tocmai cumpărase Harun al-Rashid și abia după ce califul plecase și-a dat seama despre cine era vorba.

Azi-noapte, așadar, am citit exaltat, cu pixul în mână, oprindu-mă, luând notițe, plimbându-mă încântat prin casă, până au venit zorile, cartea intitulată „De la filosofie la psihanaliză & retur/ dialoguri cu Vasile Dem. Zamfirescu consemnate de Leonid Dragomir. Adică de doctorul meu veterinar!

Vă dezleg imediat misterul, deocamdată lăsați-mă să vorbesc despre această carte. De obicei, cărțile de „dialog” sunt lucrări de serviciu, nu se ridică nimeni la nivelul „Convorbirilor cu Goethe” ale lui Johann Peter Eckermann sau, ca să venim la noi, la acela al „Convorbirilor cu Petru Dumitriu” de Eugen Simion. În fine, „dialoguri” sunt multe și multe ratate, dar lucrarea aceasta este o capodoperă.

De ce o capodoperă?

Pentru că omul care a consemnat, domnul Leonid Dragomir, este, prin erudiție și talent, prin înțelegerea profundă a temei și prin aceeași funciară modestie, la nivelul acestui monstru sacru al psihanalziei românești care este Vasile Dem. Zamfirescu.

Lumea psihanalizei este, pe glob, una selectă, erudită și oarecum închisă, este ca un fel de masonerie a psihologiei/ filosofiei, pentru a pătrunde trebuie să fii un inițiat, ceea ce doctorul în filosofie Leonid Dragomir este. Doctorul meu veterinar, de la Albota, este doctorul în filosofie care a scanat condiția psihanalizei, gnoseologică și ontologică, a receptării lui Freud și Jung în România și în lume, a terapiei inițiate de aceștia. Nici nu se putea surpriză mai mare și nici umilință mai cruntă pentru mine, cel întors către mundana presă din pragul psihopatologiei ca meserie.

Scrie cineva, pe un blog, aceste cuvinte simple și atât de pline de adevăr: „De câte ori nu vi s-a întâmplat să judecați pripit o persoană? Sau, și mai neplăcut, să fiți judecați la rândul vostru de cineva care nici măcar nu vă cunoștea de mai mult de 5 minute? Prima impresie poate influența relația dintre două persoane, accentul fiind pus de obicei pe aspectul fizic sau pur si simplu pe gesturile sau atitudinea interlocutorului.”

Cine va face ca mine, ca mine să pățească.

Leonid Dragomir este absolvent al Facultății de Medicină Veterinară din Iași și al Facultății de Filosofie din București. Doctoratul în filosofie îl obține cu o teză despre Nietzsche și Freud. A scris mai multe cărți precum:

  • „Nietzsche și Freud, un eseu asupra ideii de inconștient”;
  • „Mihai Șora – o filosofie a bucuriei și a speranței”;
  • „Bucuria de a fi răsăritean, convorbiri cu Dan Ciachir”;
  • „Îndreptar filosofic de uz personal”;
  • „Paradoxuri existențiale”.

Haideți să o spunem pe-a dreaptă, acest om scopește porci la Albota ca să trăiască și în timpul care îi rămâne scrie cărți care îmbogățesc cunoașterea filosofică și psihologică a țării. Nu zic că medicina veterinară nu e nobilă, e foarte nobilă, apoi Leonid Dragomir își culege multe idei din etologia pe care această meserie o presupune, dar mă întreb ce ar ieși din computerul său dacă ar avea timp, dacă ar avea banii necesari să lucreze full time la opera sa. Probabil, ar fi un eseist de nivel european, un, să zic, Pascal Bruckner și credeți-mă, asta cred și nu exagerez cu nimic, chiar dacă i-am citit o singură carte. Le voi citi pe toate celelalte.

Acest articol este unul de presă, nu are adecvarea necesară gândirii, operei și personalității lui Leonid Dragomir. L-am scris pentru a mă disculpa ? Nu numai. L-am scris și fiindcă am o veste bună:

Leonid Dragomir este, nu de mult timp, și redactor-șef al prestigioasei reviste „Argeș”, este un om al culturii argeșene, prin adopție.

Primăria are un funcționar genial căruia cineva, din sponsorizări, ar trebui să-i ofere un an sabatic.

Vă imaginați ce carte ar scrie dacă nu ar mai scopi porci la Albota?

Eu, da.