N-am avut niciodată idoli!

 

nu mi-am tapetat pereţii cu

fotografiile iubiţilor

actori sau cântăreţi

de aici sau

de aiurea

n-am aşezat busuioc

sub pernă în

speranţa unui vis cu

Făt-Frumos

am privit mereu

lumea

cu detaşare

aşa

cum îmi privesc mănuşile

din lână

aşa

cum îmi privesc mănuşile

de gală

cu aşteptări potrivite

 

am creat însă

în mine

un spaţiu cu

ferestre rabatabile

să intre

din tot ceea ce am citit

din tot ceea ce am privit

lumina

în oase

şi

să circule

precum o flăcăruie

într-o pădure

opacă

 

De-mi va fi toamnă

 

De-mi va fi toamnă, inima mea

va rătăci ca o pasăre

despicându-și singurătățile.

 

De-mi va fi toamnă,

în cerul dimineților tale

voi înflori

albă lumină a unui joc hărăzit

să nu sfârșească

aici.

 

Negoț

 

Atenție, se negociază oameni!

pâinea și sarea

aerul și apa

cei doi metri de pământ cu fața întoarsă

 

pe tălpile goale

 

moartea scrijelește

speranțe

patriile voastre îngenunchează patrii!

 

cu sârmă ghimpată am îngrădit

lumina ochilor

mă furișez dincolo de gard

unde mama

a uitat cum se alege grâul din pietre

 

facerea asta, a lumii

e un turn de fildeș fără ferestre

îngenunchează conștiințele și

se închină unui răsărit cu

flamurile îndoliate

 

cât de puțin pentru o viață!

Doamne, cât de puțin!

Fantasme

 

Tu veneai de nicăieri

fantasmă a sufletului

acesta

pierdut

 

dincolo de pragul nopților mele

luna

sculpta în miezul unei piersici

povestea fără sfârșit a

cerșetoarei de nimicuri

 

mă adun în

durerea unei eșarfe albe

ca norul în

cel mai îndepărtat colț al

ochiului

 

peste toate

tu

cu fericirea mea ascunsă în

mâneca unei scrisori

nedeschise

 

Cine?

 

Cine vânează suflete albe?

În pieptul cui s-a-ntunecat?

Sabia cu o mie de lame

a cui lumină-a-nsângerat?

 

Cine vânează zilele calpe?

De pe buze, surâsul confuz?

și-n flautul lui Euterpe

versul cui se aude, difuz?

 

***

dacă te întrebi ce au în comun toate pisicile

atunci

trebuie să știi:

numai lor le aparține dimineața

în care

după o noapte de beție și

iubiri clandestine

traversează

neregulamentar

 

pete umede pe asfaltul jilav

oricine ucide ce poate

fiecare omoară pe cine poate

 

dimineața pisicilor moarte e

numai un vers

care

torturează

 

Lumea noastră

 

această șandrama cosmetizată

chirpici cu straturi groase de

ipocrizie

cu tencuieli contrafăcute

fundație șubredă ca

o femeie cu prea mult silicon și

botox

mâine te-aș prăbuși

până la ADN

peste toate

mizeriile tale

dacă

nu mi-ar păsa de

suferința păsării în

exersarea

zborului

 

Dimineața începe cu

 

un zâmbet larg și o întindere de oase,

pastila pentru dușmanul care locuiește în corpul tău,

fără chirie, fără permisiune,

apa cu lămâie, despre care ai citit că ajută digestia,

dacă n-o ajută, nu face nici rău,

alergarea într-un picior către dușul obligatoriu,

– papucii nu se împerechează niciodată dimineața –

eterna întrebare: ,,eu cu ce mă îmbrac azi?”

cu eternul răspuns la îndemână: pulover și blugi,

săritura peste micul dejun, mai târziu, o să bei,

o cafea, două sau mai multe și o să mănânci

un covrig cu tărâțe, ca să fii în trend,

drumul către autobuz,

drumul către fabrică,

pisoiul și câinii pripășiți pe lângă,

bucurându-se de re/vederea ta,

freamătul noii zile,

salutul prietenos și întrebările de rutină,

laptopul din spatele căruia

ziua-și pândește desfășurătorul,

melodia fredonată în falset, spre disperarea colegei,

mărăcinii înfloriți la câțiva metri de fereastră,

vântul fluierând prin acoperișul din tablă…

 

Dimineața începe cu sufletul,

așa cum crezi tu

că trebuie să fie.

Dimineața începe cu o altă dimineață.

 

Bucură-te!

 

Undeva, în lume, cineva dărâmă

biserici peste vise,

undeva, în lume,

între sânge și praf de pușcă,

Lumina își naște

sfârșitul!

În inima ta,

un cântec smintit

ademenește lumina.

Ești ca o fântână.

Adâncă.

 

De ciutura veche,

zeități din alte lumi

atârnă cadavre.

În nicio altă cetate

nu e atâta liniște.

 

Ignoră-mă!

 

Acolo unde

păianjenii țes pânza

orelor vii,

numai acolo,

începe

moartea.

 

Cântec de ploaie

 

învaţă să rupi

un cântec de ploaie şi

să-l dăruieşti

picătură cu

picătură

tuturor

furnicilor

 

învaţă să despici

toate zgomotele

până când

devin

dimineaţa

privighetorii

 

învaţă să creşti

lent

din puţin

cum cresc

copacii pe culmi

 

învaţă!

într-o zi

cineva

o să îmbrace o haină cu

numele tău

pentru cel mai frumos

cântec