***

Ea a ieşit din casă,

Şi-a şters tălpile goale

De preşul de la intrare,

Respiraţia ei, la atingere,

O pană albă.

 

A luat fiecare haină din maşina de spălat

La urmă, cerul şifonat,

L-a pus peste,

A ieşit afară,

L-a atârnat la locul lui

***

Se face târziu,

Rugina pândește

La încheieturile

Vârstelor

***

Peretele, o piele îmbătrânită la atingere,

Mâna ştergând anumite

Detalii din vreun tablou,

Aerul, la cel mai mic zgomot

Se face cioburi,

Imaginile din toate pozele

Strânse până acum

Întorcându-se

În aparate

Ca oasele, şlefuite de lumina soarelui

reintrând În pământul lor,

Uimirea la gândul

Că acest cer nu e decât

Masca

Cerului adevărat,

Răbdarea de a te întoarce

În urmă, să revezi umbrele

Pe care le-ai avut zilele trecute,

Să stai printre ele, atent,

selectând pe acelea

Pentru următoarele zile

Fără soare.

 

Poezia

 

Scrisă acum,

E flacăra unei brichete,

Strânsă în pumnul umed

Al fetiţei traversând

Piaţa unui oraş mare,

Spre celălalt capăt al lui,

Prin lapoviţă, întuneric înecăcios,

Cioburile aerului, în urma ei,

Ca petalele se aştern.

 

***

Mişcarea vânătorului

punând arma jos,

ochiul format,

mâna aspră,

 

Se îndreaptă spre prada căzută,

inima lui mică bate în inima de scrum

a celui doborât,

ochii lui răsfrânţi de ochii reci…

 

Deodată, pătrunde în culoarea lor metalică.

Nu se va mai întoarce,

Devine, la rândul lui, vânat.

 

Se va preda.