Altceva
altceva s-a rostogolit cu zgomot
rotind tavanul și dizolvând pereții
nu mai ești
o hartă albă fără cuvinte
fără contur
fără umbre lungește spațiul de frig
liniștea din lucruri e smulsă de știrile tv
unele umflate pân’ la explozie
bucăți de realitate șlefuite asiduu
sunt azvârlite în lume
lângă mine se definește acolada goală
asfaltul tocit pentru echilibrul tocurilor cui
forma ta existentă din versurile albe
rămasă printre foile rupte
inutilul culcat în locurile frumoase
fără rost de a-mi legăna umbra
Mai sus de stele
mai sus de stele e un limbaj selectat pentru panică
o amețeală roz cade pe frunte
gândul se târăște docil după vocea ta
înăuntrul surâsului tău se nasc virgule
consoanele tac
vocalele schițează un portativ lipit de perete
întindem ziua cât e de lungă
capătul sacru spre răsărit
cel cu mister în salteaua cu memorie
și fața de pernă
în ecuația mișcării răspândim emoții
cele de pe catalige se sinucid
cele din ochi le împărțim la doi
ochii frunzelor ne urmăresc
din veșnicii ascunse
traficul îl alungăm pe geam
străzile se împart în bucăți cu limite
prin verde se trece în frenezie fără pace
Ne pierdem
ne pierdem câte puțin
pe margini de gând sleit și pieptănat
ciobim din oră secunde în direcții diferite
spre un alt punct al timpului
obosiți de cuvintele ce vor să moară
mă sprijin de seara ce curge prin aer
înverzită de ploaie și de mirosul ud
haosul adună literele în memorie
într-o mișcare nomadă și într-un spectru roz
apar cuvintele pe care le uitasem
lunecând pe negrul de seară
e o reciclare înfrunzită cu îngeri de noapte
pe trena de vis
E o fugă
e o fugă neînrămată
într-o structură cu zgomot
sărind din cercurile sacre,
adunând marginile mersului într-o linie dreaptă,
pentru a fi dorul rupt din aripa nemuririi,
pentru a fi târziul rămas
într-o întoarcere în sine
de unde tu n-ai plecat niciodată.
zeii lipiți de frunze alunecă odată cu verdele din ochi,
silabele sar din cuvinte
aducând foșnetul în brațele mele.
toate se deschid înaintea ta descoperind timpul fără mască
atât de aproape de frazele tulburate de punct.
E galben
e galben
e frig și e vânt
pământul fuge aplecat pe sub cer
credința strigă la capăt de drum
neantul ne înghite coroziv și rebel
nimicul izbucnește din oase
extazul toamnei fabrică simțuri uitate
plecările noastre adună armata de frunze
albastrul devine cerneală de scris topind
tensiunea din timpul prezent
până ce treptele dispar
rămân secundele unei frunze îndrăgostite de pom
și cioburi de lună reflexele noastre
acolo unde lumea nu are hotar
e o prăpastie în cuvintele goale
printre anomalii spânzurate
ca o arătare
și-n luna suită pe geam
Comentarii recente