Rendez-vous cu… o poezie

Baţi la fereastra mea de biet ateu,

Tu, poezia visului promis,

Deschid zăvorul să te văd, ah, eu

Mă pierd în tine, și m-apuc de scris,

 

Scap foile din mână-mpresurat

De cerul tău din ochi cu-n nor pufos,

Și intru-n cer și-n nor îngrijorat

De orizont, de-a nu fi nebulos,

 

Mă sprijin pe un gând, a mea credinţă

Ridică trepte-n tălpi spre ce tânjesc,

Simt pe obraz arzândă referinţă,

Îmi sufăr fericirea… și zâmbesc!

 

 

 

 

Metamorfoză

„te uită cum ninge decembre”

îmi cânta susurat mama

către un viitor predestinat

mai mult ca perfect

în prima zi din viață

și am văzut în cerul ochilor ei

fulgii de nea ce-mi încingeau obrajii

ghioceii zânei iarnă

dalbe suspine de iubire

dăruite primăverii-surori

 

am văzut delicate petale de cireș

ce așterneau în volte fine

pământul

 

atunci inima mea s-a transformat în fluture sufletul a devenit un albatros

cu retorice chemări în zboruri de lumină pe întinderea marină

a lacrimilor planetei albastre

 

 

 

 

La echinocţiu

constat că e primăvară

oficial

neoficial îmi clonez o zi

aceea în care ne-am privit

printre răsărituri

peste zenituri

ziua cu anotimpuri incluse

noaptea cu sentimente induse

apoi am consumat în doi

soare și ploi

acum

la echinocţiu

zilele și nopţile ni se împart dureros

la doi

în ziua următoare

fiecare își poartă în suflet

delicat

poezia celuilalt

 

 

 

 

Disjuncţie

ţi-am prins acea privire

aruncată protocolar

și nu

nu am aruncat-o în albumul cu amintiri

am scuturat-o

am periat-o

degeaba

esteticianul de priviri

a dat un verdict nesigur

dar mi-am adunat-o tandru

în fasciculul albastru

cel responsabil cu răsărituri de iriși

i-am dat un număr de ordine în catalog

și un certificat de prioritate

în altă dimensiune

 

 

 

 

Noapte pe Olt

Să pleci pe Olt în plină vară

Existenţială

Cu ideea unui pescuit sportiv,

Spre înnoptare

Să te îmbeţi de răcoare

După miezul încins,

Iată motivaţia unui cuprins

Invadat de frumos!

 

Luna să-ţi șoptească poeme

Despre stele boeme,

Zâmbindu-ţi timidă,

Ușor obosită

După ultima întâlnire

Din zona crepusculară,

 

Noaptea să-ţi mângâie odihna,

Catifelând pleoapele

Cu gânguritul începutului,

Cu oftatul sărutului

Cu minunea tumultului

 

Și până-n geana orizontului,

Licurici,

Îngeri pitici

Să-ţi pregătească un buchet

Cu răsărituri!

 

Să pleci pe Olt…

 

 

 

 

 

Nocturnă mov

invariabil

pe cerul nopţii

prea-plinul descarcă

sclipiri violete

toate secundele topite

în combustie spontană

toate mirările

și toate întrebările

lipicioasele dureri

bucurii și păreri

de azi

sau de mai ieri

doar câteva șoapte

se agaţă timid de noapte

spontane poeme

pe suflete boeme

 

 

 

 

 

Iuventute

În pubul din cetate,

idei, strategii, vise

își declamă identitatea,

originalitatea…

Câteva se scurg în pahare contaminate

de timiditate,

altele plonjează teatral,

suicidal,

majoritatea rămân vii

spre a se însoți.

Se încrucișează priviri calde,

înflăcărate,

interesate.

Să ne bucurăm, așadar-

„Gaudeamus igitur”,

se aude împrejur,

cât suntem încă tineri-

„juvenes dum sumus”,

un ecou dă răspuns!