Meridianul 25

Obrazul depărtându-se de obraz

când stăm alături și încerci să-mi spui

ceva despre comportamentul

la temperaturi scăzute ale florilor de câmp

cu eleganța și teama de-a nu leza pe nimeni

precum călătorii osteniți

dintr-o sală de așteptare a unui tren

care nu se știe dacă o să mai vină

lângă meridianul 25

unde ceasurile fac un pas înapoi

și ne încearcă ispita de-a arunca

colacul de salvare marilor speranțe

iar răcoarea din preajmă și glas

ne lasă orizontul însângerat

de soarele vișiniu

coborât cu încetinitorul

peste însemnele heraldice

ale clădirilor de patrimoniu

și canatul ferestei dintr-un ansamblu

de blocuri vechi ce înconjoară aleile năpădite

de lumina și frunzele penultimei seri de Octombrie

când totul devine limpede așa cum în copilărie

la ieșirea din cinematograful de cartier

mergeai fără țintă pe străzi

îndrăgostit de o actriță tânără și răvășitor de frumoasă

știind prea bine că revoluţii de catifea și cortine de fier

vor face ca lucrurile să se întâmple

precum în paginile de început

ale romanelor lui Dickens

 

 

Trecutul nostru

Trecutul nostru în nopțile când

acordurile sonatei lui Haydn se opresc brusc

ca un acrobat pe frânghia întinsă a trapezului

în toamna ținută sub flacăra

unui rug de pedepsit vrăjitoarele evului ce-o să vină

iar covorul de frunze ce acoperă bulevardele

este trena rochiei actriței de vodevil

și din jobenul scamatorilor ies toate cărțile câștigătoare

ale unei întâmplări care începe cu „nu a fost vreodată”

 

Trecutul nostru în nopțile când

toate camerele acestui oraș par niște locații

ticsite cu obiecte inutile

și regretele se află mereu de cealaltă parte a baricadei

unde tăcerea cade blând peste lucruri

iar înscrisurile îți dovedesc că nu am mai fost aici

în acest loc unde cunoaștem fiecare ungher pe dinafară

și niciun martor nu poate spune sub jurământ

că într-adevăr ne-a văzut cândva

traversând amiaza în calești princiare

 

 

Judecătorii

Miezul nopţii de toamnă plutind deasupra orașului

când somnul se adună-n oameni

precum tăcerea în instrumentele muzicale

iar cuvintele îmbătrânesc uituce

printre aduceri aminte dizolvate pe retină

și abia se aude foșnetul unei livezi de măslini

în locuinţa de lângă mare

unde judecătorii din teatrul lui Dürrenmatt

folosesc o garderobă cu haine demodate

și artefacte în loc de sentinţe

iar lucrurile din jur sunt piese de șah tocite

înșirându-se prin sufragerii și săli de protocol

unde nimeni nu te va recunoaște

dincolo de strigătul depărtării

ce se strânge rănit între bătăile inimii tale

 

 

Spectacolul se amână

Suntem doar amfitrionii unei zile

evadate dintr-un lung anotimp

ce-și alungă spre sud

galbenul rănit al luminii

unde infantele zâmbesc din rama

portretelor asemenea actrițelor

de pe afișul spectacolului ce mereu se amână

prin griul dimineții și umezeala ei

într-un oraș de neașteptată provincie

când pielea femeii iubite este asemenea

epidermei fructelor unor livezi suspendate

iar șampania se revoltă în paharele de Boemia

și liniile din palmă se unesc

cu drumul din piatră cubică peste care aleargă

scamatori cu recuzita ieftină și trucuri ieșite din uz

fără aplauzele și tristețea însoțitoare

a oricărui sfârșit de sezon

 

să se prescrie iar iubirea

pe hărțile interioare ale nopții

era un mic oraș de frontieră

pe care nicio patrie nu dorea să-l revendice