De pe marginea antiprăpastiei

urmăream picăturile de ploaie

astfel încât după acele unghiuri perfecte

să-mi proiectez casa

din vis

sus, pe un colț de pagină trona parțial

soarele copilăriei

pe drum se rostogolea

o roată imensă dusă de

patru căruțe dispuse simetric

un sac de gunoi fotografia

un gunoier care făcea meticulos o fundă

altui sac de gunoi

o pasăre își luă zborul înainte de o ceartă

„Nu te dez-ruga, o, nu te dez-ruga niciodată

de nimic!” ciripi ea

Pe oriunde nimeni nu scosese vreo vorbă

vedeai o abundență de flori-ale-liniștii.

 

***

 

Am greșit!

dar, vezi, mai într-o parte

un pic mai la dreapta

ba chiar cu microscopul se va putea vedea rușinoasa urmă

undeva în dreapta dreptei

pesemne că în ultimul moment

inima a bătut mai tare

și balanța s-a înclinat înspre partea binelui din zona răului

astfel încăt să putem declara

că am ratat voit ținta

probabil că ceva pe lanțul de comandă al bombei nu a funcționat

și ne bucurăm

pentru că soldatul dinăuntrul soldatului

e tot mai blând mai liniștit chiar decât

spectrul culorilor

sau poate că s-a produs tocmai atunci un cutremur

și am scăpat

sfâșierea creată intrând în conjuncție cu cea dintre noi

care trece prin mine

 

***

 

nu suntem decât niște soldați

orbi ai entropiei

în timpul liber ne grăbim pentru a nu rata

vreun film de război

atârnăm găleți de crăcile copacilor

pline cu propriile lor fructe

pe care le primim una câte una de la Dumnezeu

ironic în schimbul greșelilor noastre

cumpărăm pungi pline

ducem la pubelă pungi pline

inhalăm alb

expirăm negru

+ carcase de pixuri pictăm solzi visați

în memoria peștilor jupuiți

ne folosim de/suntem ființe

care apoi se transformă în obiecte (definiția morții)

 

***

 

Nebunul cânta

zeflemitor

frumusețea existenței:

Fă o pasăre, dacă poți!

și chiar dacă ai putea

ea s-ar lepăda natural

de șantierul trecutului

emergând

într-un cu totul alt plan

al păsărilor

dintotdeauna păsări.

 

***

 

Ce faci?

Ce fac? arunc

dintotdeauna

pesemne că m-am pregătit în vis

o piatră în nemărginit

sau cel puțin

cât pot să o ascult

zburând

 

***

 

Precum un os străin ce se înfige-n carne

independent de ce am făcut sau mi s-a întâmplat

(sau ca o amintire a ceea ce n-a existat)

direct în ochiul meu o lacrimă a intrat

Din presupuse repetate încercări

sau ca un hohot greu de nicăieri căzând

în vreme ce nedumeririle-mi plângeau normal

ca un răspuns dintr-un alt plan

o lacrimă exact în ochiul meu s-a strecurat