BALETUL
A plecat o frunză
De pe creanga ei ondulând
Către pământ,
Lâng-o petală de floare
Pe jos așezând.
Lacrimi din soare picurau
Pe crengile năvălite de rouă.
Încet, fiorul unei rădăcini,
Și ea, răvășită-n adâncuri,
Despletea aromele pârguite
În ocheadele colorate și dulci.
Amăgirea într-o ceașcă de lut
Cu iz de borhot și de prună
La pervazul ce ducea înspre lună.
Gândul meu răsucit de departe,
Pregătit de-nceput și de moarte.
Gândul meu, învelit aici și acum,
A găsit întrebarea pe drum,
Poticnită lângă semnul antum.
TAINĂ
O zi curioasă, rătăcită din rând,
Hărţuia caldarâmul de ploi,
Șezând-neșezând
Printre flori și gunoi.
Amăgise un soare din hăţișul de zori
Să culeagă câmpia-n broboane de rouă
Și-ncurca-descurca de o mie de ori
Potecile din pajiștea nouă.
Întoarce-te, i-am șoptit, intră-n șir,
Am nevoie de ultima clipă.
Tu te miri, eu mă mir,
El se duce-n risipă.
Doar știai că din rouă, din flori și din raze,
Cineva, într-un gând, mă chemase,
Că speranţa lui, hărăzită să piară,
Mă fixase în muzeul de ceară.
O CANDELĂ
Un pahar pe boabe reci
Răvășeală peste vise
Pentru-o zi în care treci
Gândurile nepromise.
Gândurile de-ar conta,
Hoinărind în micul timp,
Drumul lor, prin ziua ta,
Într-o zbatere. În schimb,
O lumină poate pune
Lângă boaba din pahar
Și cu boaba de-ntuneric
O va înveli-n zadar.
Orișicum, așteaptă seara
Să se scurgă-n dimineaţă,
Pentru a aprinde ceara
Curcubeului prin viaţă.
Comentarii recente