Anonim
Tiranul fără minte din Uruk
De fapt îl căuta pe autor
Că numai el, în trup jilav de lut,
Îl poate scrijeli nemuritor.
Pe Nibelungi, viteazul neam de gnomi,
I-a întrebat și ce, și cum, și unde,
Dar, răscolind la rădăcini de pomi,
Tot n-au aflat pe cel ce se ascunde.
Și-l caută o mie una nopți,
Cum dureros ne spune și balada,
Din umeri doar îi dau eroii toți:
Beowulf, Roland, El Cid, Șeherezada.
Iar noi și azi, zadarnic de sublim,
Ne chinuim să-i naștem amintirea,
Căci autorul este anonim
Și anonimă e și nemurirea.
Troc
Ce-am mai putea să spunem despre moarte
Pe-un măr răscopt cu ea când ne-am tocmit?
Nicicând n-a fost un troc mai necinstit,
Nici prețurile-atât de ridicate.
Precum Isav pentru un blid de linte
Vândut-a dreptul de întâi născut
Și noi o veșnicie am vândut
Pe-o-nghițitură iute și fierbinte.
Iar dacă pentru unicul păcat,
Dintr-o copilărească lăcomire
S-a omorât întreaga omenire
Cum, dar, atât de ieftin am scăpat?
Noi, condamnații unei crude sorți
Ce-a născocit pedeapsa capitală,
De-am ispăși aceeași socoteală,
Am fi datori c-un infinit de morți;
Când limba, pântecele ni se-ntreabă
Ce iz avea și cât de aromat
De-o gură pe furiș a meritat
Un cal să ia pe-o-mpărăție-ntreagă?
Și-așa, gustând din zi în zi cu sârg
Și poame dulci, și poame otrăvite,
Cedând curioși arhaicei ispite
Pecetluim și noi același târg;
Necunoscând că nici plăcere chiar
Adam atunci mușcând n-a dobândit,
Ci-n tină a scuipat când a simțit
Pentru întâia oară gust amar.
Carteziană
Exist căci cuget, sună a sofism –
Au doară nu există și obiecte?
Supus acestei reguli imperfecte
Mă-mbăt cu apă rece dinadins.
Orbit astfel mă-ndeamnă s-o urmez
Rațiunea și mai oarbă decât mine,
Dar n-o condamn – dotată e mai bine:
Are toiag și-un câine maidanez.
O prind de braț, mă-mpiedic, mă căiesc,
E îndoiala semn de cugetare,
Fără răspuns la marea întrebare
Și totul mi-e incert când mă gândesc
Că însăși morții nu-i mai dau crezare
Și însuși că exist mă îndoiesc.
Izgonire
Iar când m-am rupt din tine costelivă,
Pe șotii puși și-ndrăgostiți lulea,
Am socotit, noi proștii, a-nșela
Pe Dumnezeu și drac deopotrivă.
Ca să gustăm din fructul otrăvit
Din gură-n gură ni l-am petrecut,
În cel mai lung și mai gustos sărut
Până ce dinții ni s-au strepezit;
Apoi, sătui de joaca de-a păcatul,
În iarbă ca un șarpe l-am scuipat
Și l-am lăsat pe jos nemestecat,
Păzind astfel porunca cu mâncatul.
Dar, vai, pământ și cer se despicară
Stupefiați de-așa obrăznicie,
Și pomii cei desțeleniți din glie
Cu crengi de foc pe foc ne aruncară.
………………………………………………….
Doi îngeri stăm, cu aripi afumate,
La poarta Paradisului oprit
Și unde să jelim, de care parte
Când până și din iad ne-au izgonit?
Periplu
Iar din Acropole de falduri albe
Eu pânză la corăbii mi-am țesut,
Cu faunii ieșit-am la păscut
Pe nesfârșita pajiște de ape.
Tăiat în două am pornit la drum
Ca vulturii în zbor spre centrul lumii
Și ca-n inscripția templului minciunii
Pe mine însumi m-am găsit în fum.
Pietrificat de propria-mi mizerie
Cu foc grecesc tot trupul mi-am spălat
Și-n rocă nouă Fidias m-a sculptat,
Voind să-mi aflu leacul în materie;
La Maraton gonit-am deci cu sete
Din sânii-ncinși ai mării să m-adăp C
u sarea ca un lapte până crăp
Și alge au să-mi crească-n loc de plete;
În care-am împletit cununi de laur,
Cum se adună vinul în buchet,
Poftit am fost de Platon la banchet
Să mă îmbăt din amforă de aur.
Apoi, văzând că nu-i de-ajuns delirul,
Că-s tot mai plictisit și mai meschin,
Am renunțat definitiv la vin
Și fugărit-am nimfe ca satirul.
De taine fur din Parnas până-n Cnossos,
Pandorei înseși i-am golit cutia
Și-am șterpelit din cer filozofia,
La trântă luând pe Colosul din Rodos.
Atunci purces-am mândru spre Atena,
Îmbogățit de-al vorbelor negoț,
Fără să știe nimeni că sunt hoț
Și-n agora rostit-am anatema;
Polemizând cu zeități de piatră,
Că-s ritor mai cumplit decât un leu,
M-au pus peste întreg Olimpul zeu,
Dar în Arcadia n-am fost niciodată.
Comentarii recente