ECOUL

Aud pe Titanic

triste vioare,

din lemn ce

n-ajuns-a

bărci de salvare.

 

Îndrept privirea

spre bărcile

cele,

 

barca lui Caron

e printre ele.

 

Se-amestecă

lacrimi

pe puntea suspinului,

viorile cântă

„Simfonia destinului”.

 

 

 

DASCĂLUL

Din raza mea trecută

prin roua ta, copile,

ieşea un curcubeu.

 

Te luminam cu

torța-mi,

glumeau ades elevii,

zicând că-s Prometeu.

Când Kronos încetat-a

să-mi fie aliat,

cercând să-mi stingă focul,

pe Hades l-a chemat.

 

 

 

Plecat-am…

Tăcut şi trist, plecat-am,

aflat-am şi eu,

mamă,

tăcerea nu-i de aur,

tăcerea-i de aramă!

 

Veni-vor amintiri

s-adie-un vechi drapel,

suflând în colb, vor face

din clopot, clopoțel…

 

Mi-e dor de plugu-albastru,

de-nvățăcei mi-e dor,

oftez, dar şi cenuşa-mi

e bună pe ogor.

 

Sunt Prometeul vostru

de noapte-nlănțuit,

un foc de lumânare

îmi pâlpâie prin mit.

 

 

 

CIPRIAN PORUMBESCU

  • Avem acelaşi dor, cărăm aceeaşi cruce,
  • dar, Doamne, la altar, pe Berta n-o pot duce.

Slăviți un singur zeu,

confesiuni sunt

două –

greu de clintit hotarul.

 

Făcând din cer oglindă,

în voi găsiți altarul.

 

  • Mă-ndeamnă-a mea vioară,

grăiescu-Ți, Doamne, iară.

Habsburgii se răzbună că nu le cânt în strună,

în lacrimă de nor, să mă scufunde vor.

 

  • Din lemnul de lăută,

îți meştereşti o plută.

 

Să te salvezi cu harul,

te-ajută şi amarul:

 

în lacrime bogate,

găsi-vei nestemate.

 

 

 

ACHILE

Se-mplântă săgeata

cu vârf de coşmar,

 

e pintenul ceții,

e lance de jar,

Achile!

 

Tremuri, asuzi,

în lacrimi, speranța

abia mai înoată,

 

moara de apă

o trage pe roată…

 

Nori în

vârtej

de pace, amurgu-ți

trimite solie,

 

jarul îngheaţă,

săgeata indică

drum de vecie.

 

 

 

SE TULBURĂ EMINUL

  • Ce sunet ca de toacă se-aude până-n cer?!

Te rog pe tine, Doamne, dezleagă-acest

 

  • E-o toacă-n care ritmul
  • îl dă curajul, frica,

e inima ce bate-n

Măicuța Veronica…

 

  • Palpită iarăşi clipa, căci sunete vin roi,

un clopot se jeleşte cu dangătul spre noi!

 

  • E vestea că Măicuța

trecu ultima vamă,

 

e inima ce-ajuns-a

o toacă de aramă.