***

În fața cireşilor înfloriți

am uitat de timp.

Ici, colo,

căzând tăcut,

câte o secundă.

***

În mijlocul toamnei,

sub pragul colibei,

un greiere şi-a ridicat sălaşul.

Căldură vetrei

sau dogoarea dorului din mine

l-a îndemnat să-i fie milă?

***

De dincolo de codri, de dincolo de vis,

lupoaica porni să coboare muntele.

Odată cu zăpezile topite în şuvoaie,

odată cu brizele,

târând după ea soarele,

cobora lupoaica spre mine.

 

Blana ei jilavă mirosea

a seve zălude, a cald, a poieni trezite,

a pământ mirosea blana ei,

stârnind freamătul nerăbdător al pădurii.

Alerga să-mi întâlnească visul

hrentuit de cețuri şi ploi spăimoase,

de molime şi patimi,

zdreanța de vis destrămat în negurile iernii agonice,

lungă şi albă cât veşnicia.

 

Și-l va întâlni, şi se va hrăni hulpav din el

ca dintr-o inimă de pui abia fătat

în care țipă viața, pasăre speriată.

Apoi va urca muntele,

ducându-mi visul cu ea,

smulgându-l din agonia acestei ierni,

cât mai departe

pe creste, în soare,

tot mai departe.

 

 

AMNESIA

Mă priveşti de undeva,

de la marginea ghețurilor eterne

care plutesc în derivă ascunse de cețuri.

Casa ți se pare străină,

iar eu îți sunt un mic drac ce încearcă

să spargă cochilia micului tău rai incolor.

Gândurile,

foi albe şi terne

care zboară una câte una

lăsându-te, album pustiu,

două coperți prăfuite iar între ele un timp incognito.

Tu nu mai eşti.

Ai rămas suspendată

între două picături de apă

ale robinetului pe care îl priveşti concentrată

ca pe un aparat de menținere a vieții.

Nimic nou astăzi,

nimic despre ieri,

nimicul mâinelui şi al poimâinelui de viață!

Te ating.

Tresari!

Cețurile fug, alungate de o pală de vânt

prea slabă să te facă să te îndrăgosteşti din nou

şi iarăşi țeşi picăturile de apă

din robinetul sângerând într-un voal nesfârşit de zile

netede precum câmpiile iernii.

„Ce cauți în cămaşa mea de noapte?

Eu nu mai sunt acolo!

Eu am zburat demult.”

***

Când caii, în goana lor nebună,

se vor rarefia în frunze

spulberate de vânturi prin canioanele toamnei,

mă voi bucura copilăreşte de pledul multicolor

cu care îmi vei înveli genunchii,

aducându-mi aminte de poienile verii.

Voi picoti lângă foc

iar tu vei suspina din când în când

cu ascuțimi de crivăț,

făcându-mă să tresar dintr-un început de moarte.