Am aprins lumini de cuvinte…

I.

Te-am sunat

să vorbim

despre speranțe

și căutări

era ora de dus-întors

când stelele

își culeg amintiri

și anotimpurile

cern așteptări

iar tăcerea din noi

se împletea

în seninul albastru

– nu mi-a răspuns

decât luna

care își torcea

clipa de mâine

printre

picuri de cerneală…

 

II.

Se naște

lumină și cuvânt

din răsăritul

unui sărut de rouă

din asfințit de curcubeu

ce-și cheamă

visarea în clepsidră

abia atunci

vor înflori maci și gutui

iar tu

vei crește

tăcerea zorilor…

 

Amintirile

trec spre apus de rouă

și întreabă

umbra gândului

rătăcit

dacă își scrie

libertatea pe cer

pentru ca mai târziu

spre soare răsare

fluturii unui

zâmbet de stele

să se prindă

în gândul unui

verde-miracol

nealtoit chemat

să nască primăveri…

 

III.

Castelul de nisip

care-și odihnea

umbra

avea ușile

legate cu timp

dintr-un izvor

iar Erato îngâna

un semn de întrebare

doar pentru un gând

răstignit

între dreptate

și un octombrie

fără brumă.

 

Chemam

lumina cuvântului

din stele speriate

să le dăruiesc

lacrimi

culese din frământări…

 

Se rugau îngerii

la poarta muntelui

și clipa nașterii

era tot mai aproape

abia acum

am ajuns

la izvorul zborului

rămas în zidire albastră

zorile

începuseră să cuprindă

asfințitul

iar tăcerea

se lăsa așteptată

în halta fără de cuvânt…

 

IV.

Clipa dormea

în mansarda visului

iar eu

adunam

secunde

dintr-o iubire

renăscută

din mir și lacrimă

noaptea era

îngenuncheată

iar ghiocelul

era plecat după amiezi…

 

Am aprins lumini de cuvinte

în veacuri

de rugăciune

între timp și îmbrățișare

visele vorbeau

despre trecut

iar tăcerea

își aștepta răsăritul

începuse altă toamnă…