Apărută la Editura Corint, București, 2023, lucrarea „ROMANTICII – Piloții Majestății sale -” este, de fapt, o incursiune în istoria aviației române și, mai ales, la începuturile ei. Iar pentru că se referă la o perioadă istorică în care statul român era monarhie, piloții ei au fost ai Majestății Sale: „Mai întâi am jurat credință Majestății Sale Regele Mihai” (generalul Ion Dobran, p. 257). Autorul cărții, Bogdan Șerban-Iancu este jurnalist pasionat de istorie, în special de perioada monarhiei și a publicat, până în prezent, lucrările: Ora Regelui (2014) și Ultimele convorbiri cu RegeleMihai I (2019).

Cartea debutează cu studiul introductiv „Aviația militară în anii regalității”, din care aflăm cum s-a înființat aviația militară în România, la începutul secolului al XX-lea, în contextul frământărilor istorice, Războaiele Balcanice (1912, 1913) și Primul Război Mondial (1914-1918), ca necesitate și creștere a competitivității sale, în raport cu armatele vecine ori europene. De asemenea, autorul clarifică o serie de termeni tehnici și echivalența gradelor militare folosite în aviație, ca: locotenent-comandor/maior; căpitan-comandor/locotenent-colonel; comandor/colonel ori cei legați de formațiile aviatice de luptă: celulă (2 avioane); patrulă (4 avioane); escadrilă (12 avioane); grup (36 de avioane, la care se mai adăuga o patrulă de comandă, deci 40 de avioane); flotilă (120 de avioane).

Tot în acest capitol, se face o scurtă prezentare a participării României la cel de-Al Doilea Război Mondial, în special cu aviația. În continuare, cartea ne prezintă 3 dintre supraviețuitorii, veterani ai acestui mare conflict mondial și, prin intermediul povestirilor lor, a eroilor căzuți ori alți veterani. Primul, dintre cei prezentați este „bombardierul” Dan Stoian (1919-2016), general de flotilă aeriană, pilot în cel de-Al Doilea Război Mondial (p. 25). Pentru înțelegere, trebuie făcută o altă mențiune de specialitate și realizată diferența dintre piloții de vânătoare, cei care se angajau în luptele aeriene cu alte aparate de zbor, cei care asigurau securitatea avioanelor bombardiere, și cei care veneau în urma lor și bombardau, la sol, obiectivele stabilite. Despre Dan Stoian aflăm că a „efectuat 147 misiuni în total, dintre care 136 de bom- bardament” (p. 28). Aviatorul ne lămurește, de asemenea, o altă serie de termeni tehnic: „tonou”-„răsucirea ca un tirbușon”; „razmot”-„zbori așa de jos, că aproape cosești iarba cu elicele” (p. 31); „ranversări”-„răsturnări” (ibidem).

Generalul Dan Stoian își amintește, cu drag și nostalgie, de foștii colegi: Ioan Porfir-„foarte bun pilot” (p. 36); Bîzu (Constantin) Cantacuzino – „foarte bun acrobat” (p. 38); căpitanul Alexandru Șerbănescu – „foarte bun trăgător aerian” (ibidem); Horia Agarici- supranumit «salvatorul Constanței» (p. 228); Dan Vizanty și alții. La constatarea reporterului, autorul aceste lucrări: „Domnule general, dumneavoastră v-ați bătut cu patru imperii: german, rus, englez și american” (p. 53), generalul recunoaște, în loc de orice altă concluzie: „Da, da… și nu am rămas datori!” (ibidem). În continuare, cartea ne prezintă pe general-locotenentul Ioan Di Cesare (1916- 2012), „as al aviației românești”, pilot de vânătoare (p. 55). „Tatăl meu a venit în România cu bunicul meu… au făcut linia de cale ferată, aceea de pe Valea Oltului, la Călimănești… Bunicul s-a întors în Italia și tata s-a îndrăgostit de o fată frumoasă, româncă”. Aceasta ar fi, pe scurt, „evoluția familiei mele” (p. 106), iar aceasta este caracterizarea, tot pe scurt, a autorului: „Nume italian, caracter teuton, suflet românesc” (p. 55). „Am fost doborât de Antiaeriană și mi s-a stricat puțin coloana vertebrală” (p. 58), povestește, peste ani, veteranul aviației române.

La întrebarea consemnatarului acestor destăinuiri: „Cum ați caracteriza generația piloților dumneavoastră?”, veteranul a răspuns, fără ezitare: „Am avut piloți foarte buni.” (p. 79), exprimându-și însă și regretul că: „am pierdut o grămadă de oameni inutil, fără să avem niciun avantaj din acest război. Dimpotrivă” (p. 88). Tot de la veteran aflăm că este testamentarul fostului ministru al aerului și marinei, Paul Teodorescu, al cărui mormânt se află la Mănăstirea Dintr-un Lemn, județul Vâlcea, mănăstirea aviatorilor și marinarilor, cu însemnele lor, vulturul aviatorilor și ancora marinarilor. În amintirile sale, numeroși colegi se bucură de aprecierile sale: Șerbănescu-„Un tip foarte ambițios” (p. 91); Bîzu Cantacuzino-„cel mai complet și cel mai bun pilot… cel mai complex” (p. 92); Vizanty-„pilot foarte bun, caracter foarte serios, excepțional” (p. 93). De asemenea, laudă și apreciază „isprava” lui Horia Agarici, de la Constanța. Lucrarea continuă, și, din păcate, se încheie, cu prezentarea generalului Ion Dobran, căruia îi datorăm Jurnalul locotenentului Dobran, scris pe front și publicat după 1989. Ion Dobran este pilotul român care l-a doborât, în 1944, în luptă aeriană, pe pilotul american Barrie Davis. Pilotul american a scăpat cu viață și, după 64 de ani, a venit în România să-l caute pe pilotul român care l-a doborât. S-au bucurat amândoi, pentru că, spune românul, pentru pilotul de vânătoare: „scopul e să dobori avioane, nu să omori oameni” (p. 125). Despre cei căzuți pe front, generalul mărturisește: „pentru mine nu sunt morți, au decolat și nu s-au mai întors” (p. 134). Întrebat de reporter/autorul cărții «Cu ce anume vă mândriți din război?», Ion Dobran răspunde: „Cu supraviețuirea… pentru că nu e chiar așa [ușor] să supraviețuiești în 74 de lupte aeriene” (p. 140).

Rugat să transmită un mesaj generației actuale de piloți, generalul crede că: „orice generație care ar veni ar avea eroii ei… numai că noi am fost puși în miezul acțiunilor” (p. 180). „Războiul a format diferențele… între un pilot de excepție și un pilot comun” (p. 186). Ion Dobran se mândrește cu faptul că a cunoscut-o pe Majestatea Sa, Regele Mihai I, pe care a întâlnit-o de mai multe ori și cu care a și discutat, chiar i-a oferit volumul Jurnalul locotenentului Dobran. «Prima oară când ne-am întâlnit, i-am spus: „Majestate, la 10 mai 1941 am depus jurământul de credință pentru Majestatea Voastră” și el mi-a întins mâna și a fost încântat.» (p. 216) Generalul Ion Dobran, alături de Dan Stoian și Ioan Di Cesare sunt, sunt/au fost „ultimii romantici care ne luptam față în față, ne vedeam” (p. 214), de aici și titlul volumului. În loc de concluzie, putem spune că Bogdan Șerban-Iancu adaugă prin această carte valorase pagini de istorie la trecutul neamului românesc, istorie văzută de sus, dar dureros de pământeană.