DIALOGURI NOCTURNE

(cu amicul nocturn care apare când am insomnii)

 

Poezia vine din umbra unei alei părăsite

în care numai noaptea trece un tramvai luminat

vatmanul nu are vârstă și mișcă clopoțelul

invitând pe cei uitați să urce într-o direcție ne- cunoscută

Poezia mea nu are somn nu obosește ca mine și aleargă aleargă

să-l prindă pe Dumnezeu ascuns în imagini

tu știai că anotimpurile dorm în tablouri și rămân tinere

iar întunericul fuge de culorile celor buni

și ascunde necazuri sau spaime care noaptea sunt la vedere

rareori vorbesc cu amicul nocturn care apare când am insomnii

și când îmi plâng de milă

suntem mulți așa că mine biete vieți de noapte

în noi nimic nu începe nimic nu se termină

este un dans cu flăcările din voi din mine

venim la întâlnire când lacrimile noastre plâng în neștire

și ne învârtim într-un carusel care cântă

atunci apare vocea lui Dumnezeu care ne luminează

dimineața viața voastră este odihnită

pe străzi florăresele vând flori parfumate

și strigă că iubirea este poezie cu miros de fericire

iar noi suntem știm noi cum suntem

 

NĂSCUȚI DIN ACEEAȘI COASTĂ

(omul vrea să fie gol și după naștere)

 

draga mea

suntem născuți din aceeași coastă

din aceleași defecte – uneori ascunse

ideea că suntem diferiți

este secretul din fiecare

supus dezbaterii publice

pentru că omul vrea să fie gol

și după naștere

iar povestea lui este importantă când ți-am spus că te iubesc aveam degetele încrucișate

credeam că minciuna nu are păcate nu știam că nevinovata minciună aduce drame care nu pot fi îmbrăcate orice rostire care disecă adevărul

este un sărut cu pungile pe cap în care lamele de ras

nu lasă timpul să respire draga mea

suntem născuți din aceeași coastă pentru că numai femeia poate să nască și să povestească despre iubire

 

FERICIRE ÎN VALURI

(este ca apusul care se retrage când vrea)

 

când se deschide o scoică

soarele se bucură

pentru viața care este la fel

chiar dacă nu are perle

dar este ca apusul

care se retrage când vrea

nopțile în care aud sunete în mare

când iubirile nu mai au hotare

număr firele de nisip nemuritoare

pentru că aici nu există timp

doar iubire în valuri de fericire

când se deschide o scoică

pierd speranța dincolo de zenit

încă o ploaie din care m-am trezit

 

CALUL TROIAN

(un cal invizibil care aleargă în istorie pentru salvarea iubirii)

 

poezia este o fortăreață

Homer știa asta

iubirea trebuia furată

atunci a vorbit de calul troian

care a atacat poezia

părea o metaforă ascunsă de timp

cine lasă urme în istorie

și cine folosește calul în războaie

pentru ce ne batem noi

în afară de hrană

Homer avea dreptate când spunea

că cineva s-a strecurat în poezie

pe un cal invizibil

care aleargă în istorie pentru salvarea iubirii

 

TALPA EVEI

(numai talpa Evei lasă urme pe nisip)

 

nimeni nu mi-a spus că talpa Evei

este identică cu a tuturor femeilor

că formele trupului sunt la fel

pentru fiecare admirație

chiar dacă ochii lui Dumnezeu

sunt curcubeu de culori

asemenea bijuteriilor marine

femeia ne trăiește pentru că nicio ploaie

nu dizolvă lacrimile facerii

nimeni nu știe unde pleacă femeia din vis

decât când o simți până la deznădejde

pentru că nu există atingere mai sfântă

decât îmbobocirea trupului

și parfumul inventat de ea din spuma mării

din vietățile care o doresc atât de mult

că trebuie să te legi de catarg

nimeni nu știe de ce femeia este altfel

și cum ea deține cheia vieții

în complicitate cu EL

care știe că bărbatul vrea toate femeile

un vânător vanitos care vrea se conducă

ale cărui urme se pierd în nisip

 

POVESTIRI DIN VIAȚA MEA

(eram proprietarul a tot ce zbura)

 

premiat sau nu tata nu putea

să aducă locomotiva la școală

oricum eram nepot de director de școală

nici la copiat nu mă pricepeam

eram anxios ca atingerea nevinovată

a unei colege

fugeam de milițian

ăsta era în clasa a patra

și se holba la mama disperat

când am mai crescut am devenit „infractor”

l-am bătut pe milițianul cu patru clase

am scăpat fără probleme

la serviciu nu primeam prime

are bani spuneau cârcotașii

apoi eu nu aveam culoarea agreată de șefi

nu eram nici lustragiu

am cerut un leu primă

și o diplomă scrisă de mână

așa am aflat că am directorul deștept

fiind stângaci eram legat la mână

ca fotbalistul cu piciorul sigilat

eram în UNESCO dacă eram liberi

proful de drept roman mă punea să-mi citesc lucrarea

scriam mizerabil cu dreapta

cu toate acestea nu am fost de stânga

eu eram evitat în luptele copilăriei

și țineam cu Dembrovschi

tata mă ține lângă el să nu creez războaie pierdute

știa el că omul deștept are necazuri

dacă nu are ochii lui albaștri

pe tine te-am făcut deștept zicea el

să fii prost e mai greu

lecturile mele se desfășurau în podul blocului

acolo era teritoriul meu

unde vorbeam cu porumbeii mei voiajori

eram proprietarul a tot ce zbura

așa arătau și arată povestirile din viața mea

o lume în care speranța trăia