Ma bohème

Arthur Rimbaud (trad. Nicolae Mușa)

 

Mergând așa, cu pumnii strânși în buzunare

deșirate

Deodată vechiul meu palton se preschimbă

Într-unul nou și gândul mă purtă

Spre cerul larg cu stele răsfirate.

 

Nu mai știam de pantalonii roși

Și visător eu înșiram un rozariu de rime

Cum fac la slujbe unii credincioși

Și-ntr-un târziu sub Ursa Mare înnoptam cu bine.

 

Și amețit de larga-mpărăție

a boltei fără de sfârșit,

Întins în ierburi și muiat de rouă

Simțeam o amețeală nouă,

Un vâjâit de stele, o beție…

 

Și lucrurile toate se schimbau

Pantofii deveneau imense lire,

Șireturile strune ce vibrau….

 

 

 

 

 

 

Roman

Arthur Rimbaud

(trad. Nicolae Mușa)

 

La șaptesprezece ani nu suntem serioși.

Într-o frumoasă seară, după atâta bere și-atâta limonadă

Lăsăm în urmă barul, clienții zgomotoși

Și ne retragem singuri sub teii de pe stradă.

 

În iunie au teii un aer de magie

Și în parfumul dulce dorințele învie ‒

E un amestec amplu de câmp, de flori, de bere

Sub pleoapele închise e forfotă, plăcere.

 

II

Și când deschidem ochii zărim un mic șifon

Amestec de lumină, de ramuri și de stele

Și gândurile noastre ni se topesc prin ele

Purtate, legănate, de dulcele frison.

 

III

Și inima, nebună, palpită tot mai tare

Când pe trotuar în față, cu aerul șarmant

Zărim o domnișoară ce iese la plimbare

Atent supravegheată de-un tată arogant.

 

Găsindu-vă adesea atâta de naiv,

În ritmul de botine ce pe trotuar pulsează

V-aruncă o ocheadă și-apoi se-ndepărtează

Și-un fluierat vă scapă, desigur, cu motiv.

 

IV

Sunteți îndrăgostit. Și prins până în august

Sonete ce le scrieți o fac să râdă tare

Prietenii vă lasă; găsiți că-i de prost gust

Să îi vedeți adesea; e totul așteptare…

Și, când speranța moare – sosește o scrisoare!

 

Și-apoi în seara aceea, vă-ntoarceți iar la birt

Și cereți iarăși bere și cereți limonadă

Și astfel tinerețea vă poartă și vă pradă –

La șaptesprezece ani voi vă gândiţi la flirt

Când teii dau în floare și se întind pe stradă.

 

 

 

 

 

Un vis de iarnă

(Rêvé pour l’hiver) À *** Elle

Arthur Rimbaud

(trad. Nicolae Mușa)

 

În iarnă, în vagonul roz cu perne albastre

Noi vom pleca și vom fi bine doar noi doi

Acolo unde-n toate colțurile moi

Vor face cuib săruturile noastre.

 

Și vei închide ochii când prin noapte duși

Vom traversa tărâmuri depărtate

Cu monștri și cu demoni populate

Ce pot privi prin geamuri ca intruși.

 

Apoi tu vei simți pe-obraz o gâdilare,

Un mic sărut, ca un păianjen care

Îți va fugi apoi pe gât…

 

Și îmi vei zice înclinându-ți capul:

— Să căutăm de-a lungul și de-a latul

Insecta mică, vinovatul, chiar dacă va dura oricât…

 

 

 

 

 

Piața Gării, la Charleville

(Place de la Gare, à Charleville)

Arthur Rimbaud (trad. Nicolae Mușa)

 

În scuarul cu peluzele meschine, tăiate-n linii drepte, noi

Sub arborii ce străjuiesc aleile cu zgură

Stau sufocați de lene, de căldură

Burghezii, ca în toate serile de joi.

 

În mijlocul grădinii, orchestra militară

Înalță valsuri, imnuri de fanfare

Și îmbrăcați de gală, orășenii mai cu vază

Se plimbă cum o face și notarul, cu emfază.

 

Mai sunt pensionarii, cu monoclu și cu rente

Nemulțumiți de micile detalii

Ce merg alături de neveste corpolente

Înfășurate în volane până-n talii.

 

Mai sunt și alții care așezați

Tot scrijelesc nisipul cu bastonul

Sau alții în discuții angajați

Și care-și urcă în dispute tonul.

 

Pe-o bancă verde, etalându-și burta largă

Stă un burghez cu-nfățișarea lui flamandă

Ce savurează un tutun de marcă

Venit probabil dintr-o contrabandă.

 

Mai sunt și eu, neinhibat, care privesc

Pe sub castanii verzi la guralive fete

Care o simt și ca urmare îmi zâmbesc

Făcând ochiade indiscrete.

 

Și fără vorbă, tot mă uit prelung

La gâtul alb, cosițele rebele

Iar ochii mei, plini de visare îmi ajung

Sub sutienul alb, cel strâns lipit de piele.

 

Cobor mai jos, înspre botine;

Precum un pictor îmi schițez curbe divine.

Ea tot vorbește, eu auzul mi-l ascut

Și simt pe buze cum îmi vine un sărut.