Profesorul Nelu Barbu, născut la 1 februarie 1944 în satul Burdea, comuna Căldăraru din județul Argeș, este una dintre acele personalități rare care nu doar trăiesc într o comunitate, ci o modelează în profunzime. Destinul l a adus în Băbeni în anul 1960, într o perioadă în care orașul își căuta identitatea culturală și intelectuală. Aici avea să-și clădească întreaga carieră, devenind, în timp, un reper moral, educațional și cultural pentru întreaga zonă. După absolvirea studiilor universitare, s-a dedicat în întregime învățământului, intrând în rândul profesorilor de limba și literatura română. În 1969, a devenit profesor titular la Școala coordonatoare Români–Băbeni, unde timp de un deceniu a format primele generații de elevi care aveau să l poarte în suflet toată viața. În 1980, s-a transferat la Liceul din Băbeni, astăzi „George Țărnea”, instituția care avea să-i devină a doua casă și locul în care a lăsat o amprentă de neșters. A fost profesorul care nu doar preda literatura, ci o făcea să trăiască, să respire, să devină parte din identitatea elevilor săi. Pentru întreaga sa activitate didactică, Ministerul Educației i-a acordat Diploma „Gheorghe Lazăr”, clasa I, în anul 2004, una dintre cele mai înalte distincții pentru un cadru didactic. Dar profesorul Nelu Barbu nu s-a oprit niciodată la catedră. A simțit că misiunea lui este mai largă, că orașul are nevoie de un om care să adune energiile culturale, să le dea formă și direcție. Astfel, între 1993 și 2000, a fost director al Casei de Cultură „Dragoș Vrânceanu” din Băbeni, perioadă în care instituția a cunoscut o efervescență rar întâlnită. A organizat spectacole, festivaluri, întâlniri literare, a sprijinit tinerii talentați și a readus cultura în centrul comunității. Tot el a înființat, în 1997, revista „Casa de sub pădure”, o publicație care a devenit un spațiu de exprimare pentru scriitori, profesori, elevi și oameni ai locului. În paralel, a fost președinte al Fundației Culturale „Dor — Dragoș Vrânceanu”, înființată în 1991, prin care a promovat valorile locale și a păstrat vie memoria poetului Dragoș Vrânceanu. A coordonat și ansamblul folcloric „Dor” între 1990 și 2000, readucând în atenția publicului tradițiile pastorale, cântecele și dansurile autentice ale zonei vâlcene. Tot el a condus filiala locală a Asociației „Cultul Eroilor”, contribuind la restaurarea monumentelor, la comemorarea eroilor și la educarea tinerilor în spiritul respectului față de istorie. Ca scriitor, profesorul Nelu Barbu a lăsat o operă diversă și profundă. A scris teatru- reunind piesele Jurământul, Sânzienele, Alifantul (2010) și Perpetuum mobile… (2018) în ciclul „Odiseea unui neam” -, lucrări în care mitul, tradiția și istoria se împletesc într-o viziune originală asupra identității românești. A publicat eseuri precum Respirația logosului (2013) și Pseudofabule (2021), texte care dezvăluie un spirit reflexiv, atent la nuanțe, la sensuri și la misterele limbajului. În domeniul cercetării etnofol-clorice, lucrarea sa „Păstoritul vâlcean în lumina istoriei” (2008) este considerată o contribuție de referință, o radiografie a tradițiilor pastorale din Vâlcea, cu rădăcini adânci în Mărginimea Sibiului. În plan civic, profesorul Barbu a fost timp de trei legislaturi consilier local, conducând sau secretariind Comisia pentru cultură. A fost omul care a știut să transforme ideile în proiecte, proiectele în realitate și realitatea în tradiție. Mulți îl numesc „fiul adoptiv al Băbeniului”, un titlu simbolic, dar profund meritat, pentru că puțini au iubit și au slujit acest oraș cu atâta devotament.

Dincolo de toate funcțiile, titlurile și realizările sale, profesorul Nelu Barbu rămâne, înainte de orice, un om al demnității și al modestiei. Un om care nu a ridicat niciodată vocea, dar a fost mereu ascultat. Un om care nu a cerut recunoaștere, dar a primit-o. Un om care a știut să vadă în fiecare elev un potențial, în fiecare tradiție o comoară, în fiecare om o poveste.