SUB ZODIA LUI EMINESCU

SCRISOARE CĂTRE DEMIURG

 

Tu ești Doamne, Veșnicia de pe Scaunul Ceresc

Și-mparți Sfânta Mântuire peste tot ce e lumesc,

Nu știu dacă fi-voi vrednic, eu, un suflet muritor

Ca să pun în rugăciune pământescul nostru dor.

 

Dar te rog Slăvite Doamne, cu smerenie mă-nchin

Pentru-o clipă să se-arate, nemurirea lui Emin,

Milostiv cum ești cu lumea, o minune știu că poți

Să-l vedem pășind alene „lângă plopii fără soț”.

 

Ori să spună două vorbe de pe pragul lui de cer

Când răsare blânda Lună din genunea de mister,

„Doamna mărilor și-a nopții ce străbate cerul lin,

Într-un cor de rugăciune și un vaiet de suspin.

 

„Sara pe deal” bucium să sune a dor și chemare,

Pe veșnice vetre, din nou să aprindem altare,

Cerul nopții, lasă-l Doamne să rămână doar senin

Și pe-aripile de vânturi s-ascultăm Emin, Emin!

 

Iar Luceafărul de seară, raze line coborând

Noi iubiri să nască-n suflet și dorințele în gând,

Efemera noastră viață luminând-o ca pe-un vis,

Să aprindem fericirea într-un colț de Paradis.

 

Cătălini și Cătăline, dezmierdând părul bălai

Să guste sfioși plăcerea ca pe fructele din Rai,

Răsfățați de sărutare, trăind clipele fierbinți

Or fugi în lumea largă plini de patimi și dorinți.

 

Vânt s-adie între trestii lângă marginea de lac,

Să se-adune-n apă, iele ce-n fecioare se prefac,

Când din fluieraș măiastru se aude cânt duios

În dumbrava luminată să se-arate Făt Frumos.

 

De pe calul alb, în spume, să privească înspre lac

La feciora-mbujorată precum florile de mac,

Să rămână-nmărmurită, cu ochi negri, visători,

Că va fi mândră mireasă în castelul dintre nori.

 

Iar în zori, Soare s-apară, lucitor peste Pământ,

Raze blânde, cristaline, unduindu-se prin vânt,

Să răsară floare-albastră din priviri pline de dor

Pe cărarea ce coboară înspre murmur de izvor.

 

Lângă codri de aramă, fluturași să zboare lin

Petrecându-și fără zarvă, ne-nțelesul lor destin,

Greierul, ce-i vornicel, să anunțe marea veste

Că se ține iarăși nuntă, ca în „File de poveste”.

 

„Dintre pasări călătoare” ce străbat cerul senin

Măcar una-n ciripitu-i poate-l strigă pe Emin,

Pe catarge de corăbii, pe-ale mării depărtări

Marinari să-i cânte slova pentru lumile din zări.

 

Iar de-odad’, s-apară Țepeș în zale de Voievod

Însoțit de oastea țării și-o „mulțime de norod”,

S-adune toți impostorii ce în timp l-au renegat,

În genunchi să spună lumii rugăciunea de iertat.