Sunt?

Îngenunchez

sub umbra fumului unei lumânări.

Cuvintele-mi curg

între malurile de carne

ale existenței efemere.

 

Sunt

o întrebare tatuată pe trupul clipei

ecoul unei incertitudini.

Mă îmbrățișează o friguroasă tăcere

la fiecare incertitudine.

Pe sub urmele șterse ale timpului

cine mai strânge esențele risipite ale ființei?

 

Sunt

un gând cu pleoapele închise

în orbitele nemiloase ale sfârșitului

într-un cerc nefiresc

între carne și … nimic.

Greutatea rămânerii

la marginea timpului

n-are limbaj

ci doar contur de cruce.

 

 

 

 

Absența

Nevăzutul se deschide în absență

ca regina nopții în absența luminii

ca lumina în absența întunericului.

 

Caut absența

să mă desprind de orice formă de viață

din jurul meu

de vocile care mă strigă

de cuvintele ascunse-n vânt

să fiu undeva …

unde tăcerea doarme

adânc iar pendulul orologiului

nu mai recunoaște secunda.

 

Umbra se va risipi

ca fumul unei lumânări stinse

urmele pașilor se vor pierde în valuri.

 

Doar liniște

un gând pierdut

neatins în mijlocul tăcerii

unde nimeni nu mă știe și nici nu mă va căuta

unde nimeni nu mă va plânge

să mă risipesc ca ceața într-o zi de vară

o iluzie într-un vis care dispare.

 

Vreau să îmbrățișez absența

din dorința de a mă întoarce la început

acolo unde liniștea este autentică

unde nevăzutul prinde forme

iar eu nu mai sunt.