Prefaceri

 

Un strop de timp

străbate infinitul

pentru-a poposi într-o poveste,

în suava-i unduire

poartă magia

și perlele sidefate ale renașterii;

de-ar fi să

se aprindă ziua,

să ardă noaptea

și să se înece-n fum,

timpul nu poate fi împiedicat

să plămădească începuturi,

să pună la-ncolțit

sâmburi de univers;

o curgere

este misterioasa-i existență,

este fluviul

pe care plutesc corăbiile vieții

și curcubeiele răsărite în imensitate

în urma stropilor de ploaie

ai permanentelor prefaceri.

 

 

 

 

 

Floare rară

 

Ca pufii de păpădie,

amintirile plutesc,

în buchete colorate,

ca-ntr-un magic curcubeu,

trezesc nostalgii discrete

din vremuri de altădată,

rămase-ntr-un colț de suflet

sau expuse-ntr-un eseu.

Fiecare amintire,

cândva, a fost o trăire,

o floare de păpădie

răsărită-n primăvară,

un mic strop de fericire,

mângâind și ochi și suflet,

răspândind în jur magie

cu-aromă de floare rară.

 

 

 

 

 

Efemeritate

 

„Totul ia timp și timpul ia tot”

efemere iluzii, mereu călătoare,

ne croim visuri,

frânturi la-ndemână,

scriem ad-hoc

povești de viață,

clipe trecătoare,

nisip în clepsidră;

sentimentele sunt minunate ghirlande

răsărite în timp,

îndulcind apusuri,

noi suntem timpul,

secunde stelare

ce vin și pleacă,

reîntregind infinitul.

 

„Totul ia timp și timpul ia tot”

(Mihai Eminescu)

 

 

 

 

 

Chemare

 

În tremur de ape iluzii se scaldă,

Un licăr albastru trezește-amintiri,

O piatră căzută ochiuri înnoadă,

Boabe de rouă croșetând în priviri.

 

Pe trestii firave se sprijină malul,

O salcie tristă, umbra-și măsoară

Într-o rădăcină se sparge valul,

Mai dinspre vale toarce o moară.

 

Trecutul, trezit, din trestii răsare,

Se-aude un foșnet, tot mai aproape,

Amintirile-agale, vin la plimbare,

La braț cu duhuri ascunse de ape.

 

Mă las purtat de magia chemării

Și trec pe tărâmul aproape uitat,

Plutesc în vis în pragu-nserării,

De prăfuite-amintiri mă las purtat.