SEMNALE ACUSTICE

îmi port inima cu teamă

întind felii de lumină pe buzele ei

să nu-și piardă niciodată drumul

scot cuvintele obturate

din casa de primăvară

să nu producă gheață

în sângele altoit

 

inventez mirosul

firului roșu

să poată îmblânzi timpul

să-i incite miezul nopții

încrestat în piele

să-l inflameze

să-i seducă ploile

strânse în țesuturi

așa cum singurătatea

seduce propriul său întuneric

priviți cum țâșnește verdel

e cum își întinde viitorul

cu semnalele acustice

ale propriei mele lumi

pe cerul frunții

 

 

 

SABOTAREA VERBELOR

apăs butonul nucleului nevindecat

înnod adevărul de minciună

să nu râd cu atâta poftă

la comedia pe care

am locuit-o

de-a latul pieptului

 

lăsat netratat

abcesul produce complicații

 

devin alergică la paraziți

 

în altă viață

mi-au perforat timpul

aproape până la margini

până la alb

până la limita mistuirii totale

 

amestecul de lucruri

și semne

bruiază sensul orbitei

sabotează verbele

le plimbă

în scaunul cu rotile

de la un azil la altul

 

ca pe un zgomot

produs de viață

 

 

DIAZEPAM AUTOHTON

sinceritatea ucide

în fața adevărului

nefericirea crește pe umeri

 

laptele de mamă devine

subordonat politic

iubirea se plimbă în singurătatea

unui timp cu acreli la stomac

ici-colo – carcase de poeme sechestrate –

 

libertatea e deconectată

de la aparatele dimineții

înnodăm aerul pe buza gropilor

atât de mortal

 

se raționalizează

văzul

auzul

cuvântul

mila

până și locul unde respiră întunericul

e un trend

o formă de ascuns pădurea

sub motive florale

până la urmă vom înghiți

uitarea ca pe un diazepam

ca pe un cuvânt cu E-uri frumos

mirositoare