Motto: ,,Noaptea de Sânziene/ Arde-n facle focul/ Voi citi în flăcări/ Unde mi-e norocul.// Toată noaptea până-n zori/ Voi citi în foc și-n flori/ Voi citi și voi vrăji/ Ca să aflu ce va fi.// Flăcăi peste flăcări /Sar și-i frige focul/ Va veni norocul/ Când i-o fi sorocul” (Zdob și Zdub – Irina Rimes).

Luna iunie este luna solstițiului („Soarele stă”) de vară. Este cea mai lungă zi din an și marchează momentul în care începe vara din punct de vedere astronomic. Încă din cele mai vechi timpuri se credea în energia solstițiului de vară. Se spunea că datorită puterilor magice ale focului de solstițiu, fetele își puteau afla sorții. Începutul verii și solstițiul de vară sunt sărbătorite în culturile și religiile din întreaga lume prin diverse tradiții și sărbători. Solstițiul de vară este asociat cu sărbătoarea de Sânziene, cu florile, care sunt în plină înflorire, cum sunt floarea-soarelui, trandafirii și mușețelul. Se spunea că în noaptea de Sâziene se deschid porțile cerului și lumea de dincolo vine în contact cu lumea pământeană. Obiceiurile legate de Sânziene se pierd în negura timpurilor. Sunt datini autohtone, al căror nume originar dac s-a pierdut. S-a păstrat cel roman Sânziana, de la Sancta Diana și cel slav de Drăgaica (care a venit mai târziu). O Sânziană a sosit mai din vreme și a asistat la acordarea Premiilor Uniunii Scriitorilor din România pentru anul 2024 și semnalează înnoirea compoziției juriului, dar și varietatea nominalizaților prin apariția unor nume noi. Gala de Decernare a Premiilor Uniunii Scriitorilor din România a avut loc la Teatrul Național București, în ziua de 2 iunie 2025. Ceremonia l-a avut ca amfitrion pe Varujan Vosganian, președinte Uniunii Scriitorilor din România, în prezența – alături de juriu și scriitorii nominalizați – a unui public numeros. Sânziana i-a aplaudat pe premiații ediției, după cum urmează:  poezie:  Gabriela  Gherghișor, „Văduva plătește dublu”, Editura Cartea Românească; proză: Bogdan-Alexandru Stănescu, „Soarele negru”, Editura Trei; Critică, eseu și istorie literară, memorii, jurnale, publicistică (un premiu struțo-cămilă, n.n.): Marta Petreu, „Filosofia lui Blaga”, Editura Polirom; Dramaturgie: Liviu Franga, „Cântec pentru Patria Greacă de la α la ω”, Editura Eikon. Au mai fost premiați: Oana Sălișteanu, Alex Moldovan, Adrian Chioaru, Horia Vicențiu Pătrașcu și Ioan Stanomir. În finalul ceremoniei de decernare, după laudatio rostit de președintele USR, domnul Varujan Vosganian, Premiul Național de Literatură i-a fost acordat scrii- torului Nicolae Prelipceanu. O altă Sânziană a zburat până la Paris: Scriitoarea româncă de limbă franceză Anca Visdei a primit, recent, prestigiosul Prix Goncourt de la Biographie, pe anul 2025, pentru cartea „Cioran ou le gai désespoir” („Cioran sau disperarea voioasă”). Publicată la Éditions de l’Archipel, studiul Ancăi Visdei este considerat a fi singura biografie completă a lui Emil Cioran, scrisă până acum. Născută la București, Anca Visdei s-a stabilit, ca refugiată politic, în 1973, în Elveția. Este autoare de romane, piese de teatru jucate în întreaga lume și biografii precum cele ale lui Anouilh, Orson Welles și Alberto Giacometti. Românca a plecat de la de la afirmația din ediția Pléiade: „O biografie a lui Cioran nu a fost scrisă.” Autoarea a auzit atâția oameni spunând prostii despre Cioran, încât i-a sugerat ideea lui Jean- Daniel Belfond, un editor inteligent, care i-a oferit imediat o comandă pentru carte. O biografie necesară și lungă de peste 400 de pagini, așadar, și, în plus, scrisă de un compatriot care l-a cunoscut personal și împărtășește limba română ca limbă maternă și limba franceză ca limbă literară comună. Cioran a fost întotdeauna cel mai exigent critic al său. Cioran este, pe rând, provocator și imatur, inteligent și cultivat, incapabil de empatie sau recunoștință, gelos și amuzant, melancolic și visător. Un om al contrastelor, o ființă chinuită. O viață reală, de fapt.

Din România literară, nr.24-25, Sânziana este atrasă de ancheta: „Cum se raportează literatura română contemporană la politicul actual? Cât de angajată poate fi o operă literară astăzi?” Problematica politicului, privită pe două planuri, unul ținând de raportarea literaturii contemporane la politic în general, celălalt privind preocupările imediate, la nivelul societății, de după alegerile din 18 mai. Primul aspect este relevat prin densa anchetă propusă de Mircea Mihăieș și realizată de Cristian Pătrășconiu. Cel de-al doilea plan este ilustrat printr-o serie de articole semnate de Mircea Mihăieș, Mihai Zamfir, Nicolae Prelipceanu cu un virulent: „Chiar nemuritori?”, vechii și mereu aceeași politicieni, care-și schimbă doar scaunele, fără a se schimba ei. Cronica literară a lui Răzvan Voncu este consacrată recentului volum Marian Papahagi, „Scrieri”

  1. De citit corespondența literară a lui Adrian Popescu și articolele dedicate unor diverse apariții editoriale.

O revistă care-și respectă colaboratorii și cititorii este Curtea de la Argeș, o excelentă revistă de cultură, ne avertizează o Sânziană. O grafică de invidiat, articole substanțiale și autori valoroși. Editorialul academicianului Gheorghe Păun: „Arto” este un elogiu: „Pe numele său complet, Arto Salomaa. Una dintre personalitățile istorice, fondatoare, ale informaticii teoretice … Un mare prieten al României, un mare om din toate punctele de vedere.” Un omagiu de la un savant la altul, de la un prieten la altul. În pagina a doua este reprodus, număr de număr, sub genericul „Domnul Eminescu scris-a”, câte un articol din gazetăria Poetului, sub titlul „Toate-s vechi și nouă toate…”, cel mai mare jurnalist al României e readus în actualitate cu fiecare număr. Horia Bădescu, de această dată, este în pagină cu „Memoria răului”. Pagini de referință sunt scrise despre „Miorița”: Victor Ravini cu „Nunta sfântă (hierogamia) a ciobanului din Miorița” și Adrian George Sahlean: „Miorița, o baladă… de vis. O interpretare inspirată de psihanaliză (I)”. O intervenție originală are Mihai Vinereanu: „Originea substantivului plug în limba română.” Revista prețuiește seniorii culturii. Într-o societate care pare a uita modele veritabile, în paginile revistei, aceștia își iau revanșa. În acest număr, Tudor Nedelcea îl omagiază pe Ilie Bădescu, iar Florentin Popescu pe Nicolae Dragoș. În timp ce în alte reviste se scrie cu rezerve despre Mircea Eliade, la „In memoriam citim în sinteză”: „Mircea Eliade văzut de Alexandru Ciorănescu”. Am putea cita și alte materiale de aceeași valoare, dar lăsăm la voia citi- torului să le descopere, să le parcurgă și să mediteze. Sânziana la Apostrof pentru vocile lui Răzvan Voncu despre criza prozei și în special a romanului în „Proza de unică folosință și riscul irelevanței”. La 145 de ani de la nașterea lui Tudor Arghezi, Ioan Cristescu își (ne) amintește o latură neglijată a operei argheziene: „Tudor Arghezi – om de teatru?” Pentru Mirela Nagâț, Hanna Bota, în recen- tul ei volum: „Să spui sau să nu spui”, este „Femeia, ca un câmp de… secrete”. De la G. Călinescu știam că femeia este o enigmă… La Hanna Bota este un câmp de enigme! „Dosarul” este pentru „Mihail Sebastian, sub semnul așteptării tragice”, întocmit de Iuliu Micu. La eseu, Farkaș Jenö are în vedere pe „Marta Petreu, într -o abordare regională”. În „Vestiar”, Oana Goia dezbracă câteva noutăți editoriale. Poeme de Hanna Bota, Emilian Galaicu-Păun și Ionuț Țene pot fi citite în acest număr. Lectură plăcută!

La Steaua, Sânziana citește editorialul lui Ovidiu Pecican: „Acord fin”. În zilele de 8-10 mai 2025 a avut loc cea de-a XXIX-a ediție a Zilelor revistei „Convorbiri Literare”, o sărbătoare a culturii naționale, care în capitala istorică a Moldovei a devenit de multă vreme un punct fix al calendarului. Aici, Steaua a primit Premiul Național Iacob Negruzzi pentru reviste culturale. De la Ion Taloș cetire: „În cursul șederii sale de un an la Alba Iulia, poetul german Martin Opitz a prins dragoste față de trecutul romanic al Ardealului”, în articolul „Martin Opitz și Ardealul”. Simona-Grazia Dima dă verdictul „Nocivitatea tainei”, în glose la cartea lui Bruce Lincoln cu titlul: „Secrete, minciuni și consecințe. Trecutul ascuns al unui mare savant și asasinarea discipolului său”. Pe Virgil Mihaiu îl interesează „Buzura, din perspectiva eternității născute la sat”. O trecere în revistă a atitudinii critice lovinesciene față de lirica românească efectuează Iulian Bitoleanu în „E. Lovinescu și poezia românească”. Școala Ardeleană, ediție nouă, interviu și aprecieri critice de Dan Gulea și Alexandru Ruja, o antologie monumentală a iluminismului ardelean a fost publicată sub îndrumarea lui Eugen Pavel, care, în dialog cu Ovidiu Pecican, mărturisește mobilul care a stat la baza acestei reeditări în colecția „Opere fundamentale”. „Ferenike” este pentru Doina Ruști un roman foarte personal din perspectiva subiectului, și, în același timp, foarte neobișnuit pentru autoare, constată Victor Cubleșan în cronica „Dulcea amăreală a amintirii.” Viorel Mureșan comentează în „Poezia, în câteva ipostaze” a altui Mureșan. „După Ion Mureșan, poezia nu poate fi definită. Te poți lăsa doar sedus de ea ca de un curcubeu crescut din stropii unei cascade”. Ovidiu Nușfelean scrie despre ce îi place, dar nu numai cum îi place, ci cum i-ar plăcea să fie înțeleși și respectați autorii care au ceva de spus, citim în cronica Mihaelei Mudure:

„De prin cărți adunate și-napoi într-o carte date.” Grafica este realizată de Adrian Barbu. Un zbor de Sânziană la Convorbiri-le ieșene. Episodul al doilea: „Eminescu și observațiile sale polemice”, de Cassian Maria Spiridon și regalul polemic, scris de Eminescu, de o mare eleganță intelectuală sub titlul „Observăm cu oarecare mirare…” O avalanșă de ironii strivitoare, toate întemeiate. Mai sunt citate: „Uneori ni s-a întâmplat…” , ,,Când reprodusesem…”. Ion Lazu, în dialog cu George Motroc, este convins: „Groapa este scrisă impecabil.” În confesiunile sale, Gheorghe Grigurcu exclamă: „Dacă nu te simți uneori un damnat”, măcar al scrisului, nu cred că poți fi un scriitor autentic. George Cliveti nu obosește, ajuns la al treilea episod cu „Literatura veche și începuturile istoriografiei române”. Daniel Mariș îi creionează un „Autoportret de acum și de altădată” lui Kocsis Francisko, dedus din culegerea de versuri „Alibi pentru aflarea în viață”, din care extragem:„Văd spre o singură direcție,/ cealaltă nu are zare./ Oricât aș scurta întunericul,/ e fără scăpare.” Mirela Roznoveanu privește pe (prin ) „Constantin Eretescu: Periscop sau viața ca obiect de studiu etnografic”. Un vâlcean în revistă, Cristian Ovidiu Dinică scrie: ,,Christian W.Schenk: Un ambasador al literaturii române în spațiul germanofon și european”. Nu vom ocoli comPRESA REVISTELOR lui Valentin Talpalaru. Sânziana la Contemporanul debutează cu promisiunea unui nou roman semnat de Nicolae Breban: „Viața ca o posesie”, și din care publică un pasaj: „Spaima de moarte: «Recunosc că mie nu mi-este frică de moarte; la vârsta mea, lopătând sau galopând, cum vreți, spre anii nouăzeci, ar trebui să fiu binișor imbecil să-mi permit acest lux, simțind deja primele semne ale deteriorării fizice, uneori și oarecari semnale psihice neobișnuite»”. Din Agenda academică pusă la dispoziție, desprindem note despre expoziția: „Titu Maiorescu-185” și intervenții tehnice la Biblioteca Academiei Române. Aura Christi ne poftește să ne reamintim de „Fenomenul Ahmatova”. Iată o frază: „Ori de câte ori mă gândesc la acest model – numit fără ezitare- absolut, mă simt copleșită frumos inclusiv pentru că aceasta rămâne a fi unul din reperele mele, ancorate în actualitatea sufletului”. Constantin Toader nu ezită să abordeze un subiect delicat: cel al respingerii candidaturii lui Mircea Cărtărescu de membru al Academiei Române. Cu accente de pamflet, suculent pe alocuri, amplul articol dezvoltă motivele pentru care a fost luată numita decizie. Ne alăturăm și noi exercițiului de admirație al lui Constantin Cubleșan în fața unuia „dintre cei mai buni, cei mai temei- nici exegeți ai operei lui Mihai Eminescu”, Theodor Codreanu, ajuns la mila 80!

Ramuri, o revistă cu o grafică elegantă, ilustrată cu lucrări de Eustațiu Gregorian. La cronica literară, titularul rubricii, Gabriela Gheorghișor supune atenției cititorilor cartea lui Varujan Vosganian: „Elogiu alor mei”, în articolul „O arheologie poetică a memoriei”. Autorul s-a consacrat ca un scriitor al memoriei suferinței, o arheolo- gie a memoriei fiind și antologia de poezii ,,Elogiu alor mei”: „îmi revin adesea în minte/ poveștile bătrânilor armeni/ ai copilăriei mele/ încât uneori mi se pare că le-am trăit/ chiar eu/ mă uit din când în când în oglindă/ am părul alb, pomeții trași/ privirile îngreunate/ am devenit eu însumi unul/ dintre bătrânii armeni/ ai copilăriei mele ”(„Elogiu alor mei”). La „Răzlețe”, Gheorghe Grigurcu ne asigură: „Ne aflăm aici și acum”, iar la „Semnal”(e), Nicolae Prelipceanu ne (re)amintește rețeta „Dezinformarea gri”, practicată de Securitate și care s-a perpetuat în societatea noastră până azi. „Focus”-ul lui Cristian Pătrășconiu se fixează în „10 (zece)”: bune & străine, zece edituri diferite, zece titluri semnate de autori străini, zece cărți importante. De citit, recitit, conspectat. La „Idei & istorii”, Mircea Ghițulescu este sedus în cronica „Il Iorga e Duce”, de Georgiana Țăranu și cartea ei „Nicolae Iorga și seducția fascismului italian”. De astă dată, Robert Șerban e în dialog cu Rodica Draghincescu, care declară, fără ezitare: „Sunt plătită pentru a scrie”. Pentru Dan Ionescu, Florea Firan face pași de echilibristică „Între exigență critică și fidelitate culturală”, în volumul „Amprente și voci. Spiritul Olteniei”. Cu versuri o întâlnim pe tânăra vâlceancă – Maria Anastasiu. La Ramura traducerilor, sunt la datorie: Viorica Gligor și Gabriela Păsărin. Un „Remember Eustațiu Gregorian”, la „Carnet plastic”, schițează Cătălin Davidescu. A cules din Ramuri, selectiv, o Sânziană.La Orizont, Sânziana surprinde „Pariul lui Pascal”, dialogul lui Cristian Pătrășconiu cu Horia-Roman Patachievici. Pascal a fost, neîndoielnic, un geniu. Era atât de înzestrat! Mintea lui de matematician era ieșită din comun. Mintea lui de fizician era ieșită din comun. Mintea lui de istoric era ieșită din comun. Am lăsat la urmă geniul literar. Scrierile lui științifice sunt, literar vorbind, capodopere. Sunt uluitoare din punct de vedere al stilului și al cugetării. Modelul francez al intelectualului implicat în politică a fost mereu imitat în România, de la pașoptiști până azi. Este constatarea lui Alexandru Budac în „Cui prodest?”, recenzia la scrierea lui Paul Morand: „Jurnal de război”. O anchetă surprinzătoare, marca Pătrășconiu: „Apa și pietrele: cine/ ce trece, cine/ ce rămâne?” Răspund: Vitalie Ciobanu, Péter Demény, Mihai Firică, Maria Hulber, Emilian Iachimovski, Dan Negrescu, Monica Pillat, Andreea Iulia Scridon și Varujan Vosganian. La vremurile care trec, paginile cărților rămân, precum pietrele de râu, netezite de apă. Alexandru Oravițan face: „Anatomia unui dosar”, citind „Dosarul de Securitate al Hertei Müller”; cartea Valentinei Glajar. Același Alexandru Oravițan publică unele notații prilejuite de lectura volumului:„Maiorescu. Confesiunile unui stoic”, cu titlul: „Stoicul mărturisitor”. O amplă cronică dedică Alexandru Colțan culegerii de versuri: „Văduva plătește dublu”, scrise de Gabriela Gherghișor, recent laureată a Premiului Național de Poezie. Ana Baya a fost la „Cannes, locul în care se respiră cinema”. „Cartea neagră a comunismului”, masivul tom, este recitit de Alexandru Maniu și așază cronica sub motto-ul lui Vladimir Maiakovski: „Când spunem Lenin/ Ne gândim la Partid/ Iar când spunem Partid,/ Ne gândim la Lenin”. Cu întristare, Sânziana vestește dispariția celebrei librării timișorene „La Două Bufnițe”. Este atrasă de vioiciunea paginii: „Tur de orizont” și „Cronica măruntă”. O Sânziană citește anticipat Viața Românească (nr. 8-9), după cum vedeți un număr dublu . Nicolae Prelipceanu semnează editorialul „Arta și mizele ei”, un text mai amplu, nuanțat în analiză: „Ca atâtea alte cuvinte, nici angajarea nu e un cuvânt cu un singur sens, nu bate într-o singură direcție. Cuvânt fiind, angajarea se poate mișca și pentru, și contra, de fiecare dată altfel. Unii dintre poeții angajați ai regimului comunist mai scăpau, deliberat, câte o poezie sau un ciclu, ca să folosesc o vorbă din epocă, în care demonstrau inversul a ceea ce cântau pe de altă parte, prin cenacluri sau spectacole. Puteai să duci cenzura de nas, referindu-te la te miri ce crimă istorică, iar eventualul cititor avizat să înțeleagă că, de fapt, e vorba chiar de cea în curs. Marile schimbări din epoca pe care o trăim pot face ca înțelesurile cuvintelor să se schimbe esențial, fatal, așa- dar…” Sub genericul „Viața literaturii”, Ion Bogdan Lefter își continuă admirabilul său demers critic (serialul a ajuns la secvența a IX-a), în care răspunde la întrebarea „Ce fel de critic literar a fost Nicolae Manolescu?”. Liviu Bordaș sub titlul „Prolog la un Post-Sciptum”, prezintă un text inedit de Mircea Eliade. Victor Ivanovici scrie despre Max Blecher „marele bolnav al literelor românești”, iar Vianu Mureșan e autorul studiului „Conceptul de armonie în viziunea estetică a lui Macedonski”. Reevaluările lui Aurel Codoban se îndreaptă spre opera lui Lucian Blaga, scriind despre „Marele Anonim și transcendența slăbită”, autorul se întreabă dacă Blaga a fost un gânditor gnostic. Un grupaj extins de poeme publică Ion Tudor Iovian, iar Liviu Cangeapol e prezent cu un fragment de proză, iar Horia Al. Căbuți ne propune un fragment de eseu. În cadrul rubricii „Dosar” , Volceanov ne predă „învățăturile lui Ștefan Stoenescu, unul din urmașii săi”. Răzvan Voncu îl celebrează pe Mircea Martin, în textul „Despre modele în critica de azi”. Alte rubrici: „Lumea teatrului” de Alexa Visarion, „Mens” de Hanna Bota, „Psiho” de Ioana Scoruș, „Punctele de vedere” ale lui Liviu Capșa, un „Remember”- Gheorghe Pituț. Bogat este capitolul de cronici. Citim cronici literare de Mircea V. Ciobanu, Gheorghe Grigurcu, Ion Pop și Tudorel Urian, cronica ideilor de Christian Crăciun, cronica traducerilor de Rodica Grigore, lecturi fidele de Ovidiu Pecican și Dan Ionescu. De citit ,nu glumă! Mă obsedează un refren: „Iana Sânziana din cosiță floarea-i cântă,/ nouă împărați ascultă…”