BIBLIOTECILE PUBLICE

Spre deosebire de casele mortuare,

Unde la mort cu pioșenie se vine,

La căpătâiul cărților din biblioteci,

Ultimul omagiu este de la sine.

 

În ignoranța cvasigenerală,

Doar în persiflare cărțile mai sunt,

În uitare, mai rău ca într-o moarte,

Fără să-și fi spus, totuși, ultimul cuvânt.

 

Că bibliotecile au devenit cimitire,

bibliotecarii paznici de rând,

Ca nu cumva de sub praful de-un deget,

Să fugă din nemișcare vreun cuvânt!

 

Îmi vine să merg cu coroane de flori,

Și să le aprind câte o lumânare,

Și să spun: — Dumnezeu să le ierte!

Dar pentru ce păcate, Dumnezeule, Mare?!

 

Căci ele nu au păcătuit de fel,

Ca și noii născuți, cărțile n-au păcate,

Ca în morminte, încă de vii în biblioteci,

De către oameni au fost îngropate.

 

E o liniște aparentă în biblioteci,

Pentru urechile omenești, iar misterul

E că doar bacteriile mai citesc cărților,

Cariile, lemnul și rugina, fierul.

9 iulie 2025

 

 

 

 

MERG ÎN ACELAȘI LOC

Merg în același loc,

Unde se curbează lumina,

Și statuia lui Eminescu

Își asumă vina,

 

De a premedita,

Inclusiv timpul rezervat,

Căderii mele în mine

, Pentru a mă reda, alt.

 

Căci acolo vine,

Uimirea mea la pachet,

Cu reconfigurarea

Sufletului „nemângâiet”.

 

E o călătorie la purtător,

Ca parte privată, C

himia poeziei

Fiind tangentă la partea curbată.

 

E locul unde îi prind

Lui Dumnezeu piciorul întins,

Și unde neîndoios,

Se lasă prins.

8 iulie 2025

 

 

 

 

 

UNII ZIC…

Unii zic că o ia prin porumb,

Alții, că o ia prin păpușoi,

Alții, că o ia prin cucuruz,

Când ne reprezintă pe noi.

 

Oricum îi spune la cultură,

Oricum îi spune la brazdă,

Îl văd paralel și echidistant,

De-a fi oaspete sau gazdă.

 

Când văd la breaking news-uri,

Parcă-s la desene animate,

Ce-i de râs, dar și de plâns,

Când mă uit, din păcate.

 

Și-a mai tras și-un bolovan,

Demolator de statui românești,

„Cum nu vii tu, Țepeș, Doamne?”,

Pe amândoi să-i mântuiești.

 

Căci tras de sfori subiective,

Nu te lupți cu adevărate greutăți,

Făcând tăieri la cei de jos,

La cei de sus, tăieri …din părți.

 

Ne umblând la marii datornici,

Ținând aproape profitorii,

Justificând doar autismul,

Prin atributele candorii.

 

De aceea a început invers,

Numărătoarea de-a mai sta,

Că-și protejează sinecuriștii,

Dând poporul la rindea.

 

Urna s-a dovedit funerară,

În care am votat speranță,

Dar din păcate cu ochii închiși,

Eventual, cu ochi de faianță!

 

Ca pe cel ales de alții,

Să-l lași în diminutiv,

Ca ușorul să plece-n treaba lui,

Irefutabil și definitiv.

 

La pachet cu bolovanul,

Luat să pună în practica curentă,

Întoarcerea la fanariotism,

Încă din placentă.

7 iulie 2025

 

 

 

 

 

CURGEA CA UN GEL RUȘINEA UNUI COMPUTER

Cu abacul strămoșesc,

Computerul avea nostalgii,

Dar îi curgea ca un gel,

Neputința să facă poezii.

 

Potrivea ca nimeni altul,

Și cu un anumit înțeles,

Dar îi lipsea licărul de nebunie,

De a fi computerul ales.

 

Și mai era un aspect,

De asemenea, important,

Nu simțea absolut nimic,

Chiar și când era eclatant.

 

Scria impersonal,

Și analogismul nu transmitea

, Emoțiile sale din circuite,

Decât numai în rușinea sa.

 

Da, am văzut un computer,

Ce s-a înroșit ca a fată mare,

Când i-am pus degetul acuzator,

Pe netrăirile sale.

 

Că e o mașină și atât,

Cu performanțe de fericire tristă,

Dar fără har în care Dumnezeu,

Locuiește ca formă altruistă.

6 iulie 2025