Sonetul muzelor trecute

 

Doar zilele, mereu, îmi ies pe-afară

Nu mă întreabă: Tu mai porți un nume?

Deși respir prin pulbere în lume

Dintr-o iubire care dă să moară

 

Deși atins de ultimele brume

Nu mă predau… pentru a câta oară

Cât poate veșnicia să mai doară

Când așteptarea vrea să mă sugrume!

 

Se naște o lumină din cuvinte

Alungă umbrele de pe pereți

Când muza știe încă să m-alinte

 

Și îmi șoptește: Tu să nu regreți

Să îți aduci, din când în când, aminte

Ești muritorul meu cu șapte vieți!

 

 

 

 

Dovezi de iubire

 

Scutură-ți suflete haina de ploaie și vino cu noi la război

Pier zilnic iubiri în focuri de paie.

Tranșee săpăm din eroi.

 

Curg veșnicii pe obrajii cei tineri. Soldați fug pe frontul pierdut

dau de pomană iluzii – e vineri. Trădările iar i-au vândut.

 

Hai să aflăm! Dezgropați adevărul – un heruvim mai rostea

Dar unde-s cadavrele, unde e mărul din care – a mușcat dragostea

 

Unde-s prietene urme de sânge? Hainele acelora morți?

Cine ucide când nimeni nu plânge?

Ce hramuri iubire mai porți?

 

 

 

 

Prima brumă

Mă reîntorc adesea la soarta primei brume

Când amintirea noastră se ține de un ceas

Și gheara nopții albe, un timp, vrea să sugrume

În urma unor vorbe nimic n-a mai rămas

 

Decât o floare arsă ce s-a suit pe garduri

Să-și facă loc prin vremuri vrăjită de un zeu

Și-o biată poză veche ce nu suportă farduri

Ce tânăr e trecutul, bătrân e Dumnezeu!

 

Îmi șchioapătă prezentul din semne de-ntrebare

Mă regăsesc în maluri săpate zi de zi

Doar anii se revoltă când trupul iarăși doare

Și nu știu ce secundă m-ar mai putea păzi.

 

 

 

Reîntrupare

Dați-mi o scară! Vreau să cobor! Urcarea din luturi mă frânge

Timpul îmi curge ca dintr-un nor spre ultimul picur de sânge

 

Ieri am săpat în zile târzii. O roată pornește la vale

Grăbește-te să nu întârzii căci umbra îți iese în cale

 

Și-ți spune să mergi către alt veac doar firea dorind să-ți sugrume

Nu plânge! Moartea este un fleac

Te uită în primele brume.

 

Azi dați-mi un trup, vreau să mai stau. Cu umbra ating toți pereții

Căci rănile iar loc nu mai au să scape din ghearele ceții.