Despre o rimă

 

Lăsatu-mi-am în buzunar

întru păstrare

o rimă ce vrea evada

în Carul Mare.

Azi am găsit-o supărată,

tremurând

febril de dorul de-a pleca

de pe Pământ…

„Te-aș părăsi pe tine, om

egocentrist

de nu aș ști că fără mine

rămâi trist

sau te-aș iubi cu fierbinţi pofte

de virgină

ce-și împlinește fericirea-n

lună plină,

ţi-aș aduna, de m-ai lăsa,

zile cu soare

să-ţi umple viaţa de senin,

făr´ de schimbare,

te-aș ferici cu Oda Bucuriei

împlinite

de șoapte de amor cântate în

verbe dorite…

Dar sunt doar rima ta,

empatizând

și toate visele ce-mi dai

le-ncerc, pe rând…”

 

 

 

 

Pași pe nisip

 

Au mai rămas doar stelele-ntre noi,

Azi nu mai numărăm din doi în doi,

Și totuși, când ești tristă, rău mă doare,

Iar de zâmbești, pe cerul meu e soare…

 

Multiplu consumând patru sezoane,

Ne-am flămânzit luptând, care pe care,

Unul din noi, un biet învingător,

Iar celălalt, un cupidon cu dor.

 

Cuvinte-am scos atunci din buzunar,

Petalele de dulce și amar,

Ne-am mângâiat cu ele, și mai mult,

Ne-am oferit otave de tumult…

 

Șoptește luna, cum prea bine știe:

Iubirea e ea însăși poezie!