ULTIMUL ZBOR

Plouă în suflet, plouă și afară.

Pe bolta de azur, o pasăre rară

Se zbate cu aripi rănite

Să zboare peste zări infinite.

 

Doar că demult, când noi nu eram

Și pomul de ieri avea doar un ram

Această dulce ploaie îmi alina

Durerea amară și povara grea.

 

Astăzi, pasărea noastră e frântă.

Un sacrificiu, o iubire sfântă

Ea a încercat să reînvie

Dar aripa rănită nu mai știe.

 

Și, în final, o pană mi-a lăsat

Și-n zări nemărginite a plecat

O pană care scrie cu grafeme

„Unele iubiri sunt efemere.”

 

 

 

 

REGĂSIRE

Acum, în ceas de seară, privesc la ceruri sfinte

Și gândul mi-l înalț spre Bunul meu Părinte.

Ascultă – mi, Doamne, ruga, cea mult sărăcăcioasă

Și nu-Ți lua privirea de la această păcătoasă.

Căci fără Tine, Doamne, mă înec la malul vieții

Și doar cu a Ta îndurare văd zorii dimineții.

La pomul făr’ de roade urechea să-Ți apleci

Pe lângă trunchiul gol trec numai vânturi reci.

Dacă ai vrea, o, Doamne! să mă stropești cu apă

Stingheră-n marea vieții, păcatele mă seacă.

La orizontul sacru, eu, cu nădejde-n taină

Stau singură și aștept să îmbrac sfânta Ta haină.

Dar fără Tine, Doamne, nu este cu putință,

Păcatul greu și negru afundă a mea ființă.

Cu adâncă mulțumire și cu pași înțelepți

Ajung la Tine, Sfinte, doar oamenii cei drepți.

Însă eu, Te rog, Doamne, cu multa Ta-ndurare,

Izbândă-I dă și fiicei care așteaptă iertare

Pentru ca-n zi de mâine, cu sufletul curat

Să biruiesc vrăjmașul ce iscodește neîncetat,

La fiecare clipă, la fiecare pas

Din inimă smerită strig: „Doamne, nu Te las!”

 

 

 

 

ADÂNCURI NEGRĂITE

Am întrebat cerul, dar m-a lăsat pustie.

Fără răspuns, fără cuvinte pe hârtie.

Îmi aștept amurgul, să mă ia, să mă uite,

Să mă pierd printre nopțile mărunte.

Iubirea ta e mare, dar și mai mare-i ceasul

Când dintre valuri reci spre mine-ți îndrepți pasul;

Cuvintele nu-și mai au rost, când tu…

Te uiți în ochii mei și-mi spui că-i un periplu

În care zadarnice catarge ori valuri zbuciumate

Ne-ndeamnă fiecare să ne iubim în mare.

Dar nu știm nicidecum ce adâncuri are marea,

Știm doar că în veșnicie va fi sublimă zarea;

Așa, iubirea noastră, un templu, o minune

Nepieritoare, veșnic să dăinuie prin lume.

 

 

 

 

DACĂ NU VENEAI TU…

Dacă nu veneai Tu, când drumul vieții îmi părea pierdut,

Dacă nu veneai Tu, când firul lumii întregi s-a descusut,

Dacă nu veneai, când cerul se destrăma din infinitul și mai depărtat,

Dacă nu veneai, când ancora speranței în adâncimi s-a scufundat,

Întoarcerea pe drumul vieții mele n-aș mai fi găsit,

Firul acestei lumi ar fi rămas în întregime pustiit,

Cerul ar fi ferecat doar sufletele destrămate,

Ancora ar fi plutit doar pe valuri blestemate.

AMOR MORTIS

Mă înec în marea zdrențuită de spini și secată de speranță.

Aștept să mă topesc pe dunga ruginită a orizontului amar

În timp ce tu te scalzi în scoici și perle de mărgăritar.

Și parcă în sufletu-ți ce inundă ochii-n ignoranță

S-a zămislit o undă rară de regret dulce-acrișor

Ce se înmoaie tot mai tare într-un pahar de dor.

Dor de ce? Sau de cine? De iubirea noastră care

Nu mai vine?

Care nu mai știe dacă a fost cândva, în mare

Spuma unui val sau

Țărmuri divine?

Iar acum, când spuza inimii pictată-n lacrimi

Acoperă pe jumătate al nostru trup,

Când au rămas doar cioburi reci din cordul rupt,

Privesc la stele afundate în intense albăstrimi,

Și caut printre ele un chip cu ochi senini,

În care se îneacă viața întregii lumi

Și doza de pasiune ce demult n-o mai consumi.

Dar eu scrutez în ei, chiar de va fi să ard

Și-ți șterg cu palme reci al delăsării fard,

Și pe retina sacră îți tatuez cu o săgeată

Al nostru nume, ce n-o să piară niciodată.