ALBUL ABSOLUT

 

Într-o lume-n care lupii piei de oaie și-au făcut

Eu visez să scriu poeme despre albul absolut,

Urme de seringi și vise-n colț de stradă se preling,

Eu, boem, mai scriu poeme (și cu ele vreau să-nving?)

 

Din țărână iese sânge, bat războaie reci la porți,

Plâng icoanele-n biserici, sfinții tac de parcă-s morți…

Numai gândul meu nu tace, scrie stihuri pe pereți

Într-o lume înțelesă-n rime numai de poeți.

 

Tomberoanele sunt pline, cărți și visuri le-au umplut,

Lupii-și văd cuminți de treabă, „ce mai este de vândut?”,

Mintea mea rămâne surdă, de-ntuneric nu m-ating,

Îndrăznesc să scriu poeme și cu ele vreau să-nving.

 

 

 

 

 

DOAR GREIERII NU ȘTIU CE TARE DORI

 

În picături de noapte prefăcut

Mai fumegă un fir de lumânare,

Când luna-și plimbă degetele-n lut,

Obloanele s-au tras… tăcerea doare.

 

Doar greierii se-aud de nicăieri

Ne-nțelegând că inima-i rănită,

Mărgele cu aromă de dureri

Se scurg pe geana rece, istovită.

 

Minutele au devenit stihii

Ce tac cum tace negura-n morminte,

Iar buzele subțiri și străvezii

Au împietrit de-atâtea necuvinte…

 

Tăcere, ce pătrunzi adânc în pori

Doar greierii nu știu ce tare dori!

 

 

 

 

 

TIMP FĂRĂ DE TIMP

 

Iluzia trăirii, amăgitoare vremuri…

Înmărmurește clipa când clopotele bat

În calendar pe-o filă stă timpul înrămat,

Iar orologiul toarce și toarce ghemuri, ghemuri…

 

Omega, punct… Cuvântu-și înghite noțiunea,

Ce-avea de spus? Tăcere învăluind tăceri,

Încorsetat în astăzi, în mâine și în ieri.

Așteaptă preacuminte să-și spună rugăciunea.

 

Cuprinsuri iluzorii sfârșesc prin caligrame

Pictate-n nopți și zile și-n cifre-anotimp

Pe pânze de păianjen cu mii de holograme

Pătrunse una-n alta de parcă se înghimp,

 

Ceasornicul se-nvârte, dar stă cuminte-n rame

De-un veac, de-un an, de-o clipă, de-un timp fără de timp.