AUTUMN FLOWERS

„Câtă culoare adună timpul din adierile lui și cum fiecare toamnă seamănă cu noi”

TOAMNA FRUNZELOR NOASTRE

să-ți povestesc la ureche despre

ultima toamnă

în care nu a murit nimeni

doar unul căpos care ne-a păcălit

Imposibil să crezi că frunzele noastre

mai trăiesc chiar dacă dansează

ajutate de vânt

ți-am șoptit despre o toamnă

în care nu a plâns nimeni

poate pe ascuns

o complicitate în care iubirea

își face de cap tăvălindu-ne

ți-am spus despre noi

despre anotimpul nostru

un cadou ca ultima țigară

înainte de călătoria noastră

într-o altă fericire

fără oboseala trupului

să putem dansa în voie

și o parte din frunzele noastre

să înflorească în parcul în care

ți-am șoptit despre prima zi

în care ne vom iubi

ce caldă era toamna ochilor tăi

în care m-am privit o viață

și cum mă rog să mai rămânem

în următoare viață

să-ți povestesc la ureche

ce vom pierde amândoi

ar fi o ploaie de lacrimi după noi

atunci te voi minții

în fiecare dimineață să te văd zâmbind

până atunci când aleea noastră

se tânguie viscolind

 

 

 

 

TU EȘTI CA TOAMNA

pare tristă această toamnă,

având trăiri rostogolite în noapte,

uitate, triste și pătate.

mă ascund în sunete de muzică,

în amăgiri ascunse-n cărți

și știu că te ascunzi în șoapte.

mă amăgesc că ești în fiecare frunză,

și-mi este frig de tine Nic,

iar ploaia șterge trupul meu flămând,

parfumul tău pe caldarâm dispare,

scrisorile întârziate plâng și curg

prin canalele uitate!

pare tristă această toamnă,

cu miros de struguri morți în vinuri,

sădind atâtea drame.

sunt condamnată să te am în minte,

ca o amprentă ce nu moare,

atât cât este toamnă și mă mint,

că sunt ca un copac golit de frunze,

și pare că nu doare.

 

 

 

 

MAI LASĂ TOAMNA PENTRU NOI…

Te iubesc

ca ploile de toamnă

când pisicuțul leneș a adormit

pe pieptul meu…

Când încă mai rămâi

la mine-n toamnă

și între noi nu-i frigul încă greu,

iar frunzele pictează nopțile

cu mângâieri de taină

și plouă liniștit cu lacrimă de tei…

Nu-s prea bătrân să te aud

când dormi și cum în suflet tu mă iei,

iar somnul meu nu are tihnă

și te veghează permanent.

În șemineu dansează viața

cu noi și îngerii în cvartet,

este atâta căldură între noi,

iar piațeta a pierdut atâtea frunze

plătite timpului din noi.

Să plece nicăieri oriunde

să lase toamna asta pentru noi…

 

 

 

 

SPERANȚE DE TOAMNĂ

Doamne ce toamnă tristă pentru noi,

ce răscoliri de frunze înotând departe,

și cum se cern maro amintirile din noi,

de parcă și apusul, astăzi ne desparte.

Și vom culege lacrimi din struguri negri

călcând cu disperare suflarea parfumată,

vom bea grăbiți din frumusețea tare a iubiri,

și vom salva plângând această toamnă plată.

Vom mai spera la mov în anul care vine,

la o întâlnire ascunsă în casa dintre vii,

visând, ne vom rostogoli în frunze fine

și vom șopti în vinuri iubirea-n seri târzii.

Doamne, ce toamnă plină de speranțe va veni,

cu vinuri dulci în buze nesătule ce topesc trăirea

sperând la struguri dulci în anul bun ce va reveni,

și cum aduc parfum din ploile ce vor salva iubirea.

 

 

 

 

 

PASĂREA OM

nu ai uitat draga mea orașul Închis

cu păsările oameni

care stăteau într-un picior

eram înspăimântați

noi doi trebuia să mutăm

crucile păzite de păsări

muzica la difuzorul ALA

știri puține copleșitoare

Iar noi așteptam pe Dumnezeu

pentru altă Facere

 

 

 

 

 

TIMPUL OBOSIT

Această toamnă a început cu noi,

ca un preludiu după o vară arsă,

prilej de dans rotit în doi,

în casa cu, crizanteme în fereastră.

Și ne refugiam pe străzi bețive,

unde iubirile sau înecat în vinuri,

cu fete durdulii și guralive,

ce vând ca must, dulceața din priviri.

Ne amintim de viața când eram tineri,

și ne scăldam în apă de lavandă,

și parcă eram cruzi, nemuritori,

fugind de zilele, care stăteau să cadă.

Ce toamnă cu miros de ploaie,

cu statuete inundate-n lacrimi.

ce obosiți suntem fără de voie,

și cum se scurge timpul în lacrimi.

Să profităm iubito când timpul nu-i zgârcit,

să nu ajungem portrete într-un beci,

că nu știi când la ușă apare timpul obosit,

care ne strică cheful în veci!

 

 

 

 

 

RĂTĂCIRE DE TOAMNĂ CU MIROS DE LAVANDĂ

Tu ești frumoasa din rătăcita toamnă,

ca vinul dănțuit cu gleznele în teasc,

ești scurta-mi veselă beție fără taină,

ești norocoasa de sub florile de vâsc.

Ce tinerețe cu miros de colb de țară,

picioare goale călărind fără dârlogi,

tu, o nălucă pură într-o cămașă albă,

mă prinzi, mă muști de buze, și mă rogi.

Ne ascundeam în fânul de lavandă blândă

și lenevind la vietăți vorbind tot ascultam,

iar trupul tău flămând deasupra mea, el zburdă,

eu, călăreț grăbit, a te cuprinde încercam.

Tu ești frumoasa din rătăcita toamnă,

și ce nebun ca vinul dulce te-am iubit,

eu am fugit ca frunzele de toamnă,

de spaima vârstei copacului nesemințit

 

 

 

 

 

PÂNĂ UNDE?!

mai sper la o toamnă cu Afrodite de porțelan

cernire de suflete în vânt iubiri sperate…

ce faină poate să fie o zi

cu picioarele goale răcorite de iarbă trecută

miros de lut tremurând pe coapse nearse încă

iar eu încă aștept concertul din parcul fără măști

cu vânzoleala de culori vii și miros de crizanteme cernite

Doamne cum se duc televizoarele la vechituri

cu toți oamenii din ele

și apar altele plate într-o lume plată

în care privim pe pereți imagini cu anotimpuri uitate

iar eu nici în cărți nu te pot atinge iar izolarea asta ne învinge

suntem doi captivi cu povestiri în statuete tăcute

iar în parcul nostru nu mai este nimeni până unde?