CRĂCIUNUL ÎN TIMP DE RĂZBOI

 

Brăduțul meu trăiește și fără rădăcină

Este verde nu au căzut țepi din el Este viu

Ca pasărea din teiul meu

Care vine la întâlnire în zilele de sărbătoare

Cu precizie elvețiană

Anul acesta de Crăciun a venit cu familia

Nu pot să arunc viața din brăduțul meu

Pe timpul lui Ceaușescu

Am furat un brad argintiu

De pe scara blocului

Unde era iubita lui Nicu Ceaușescu

De frică nu l-am scos din casă decât în aprilie

Securitatea a căutat brăduțul mult timp

Îl mai caută și acum

Când sărbătorim Crăciunul după beligeranți

Cum viața ne pune în situații aiurea

Că nu mai simțim nimic din bucuriile de Crăciun

Indiferent de unde avem brăduțul

Indiferent de războiul în care suntem aruncați

 

 

 

 

TRENUL SINGURĂTĂȚII

 

Nu astăzi ai plecat, draga mea,

era prea frig între noi,

prea multe cuvinte ascunse

în trăirile noastre,

apoi mâinile, mâinile care

cădeau pe fruntea-ți rătăcită,

unde lacrimile erau înghețate,

din tristele noastre hărțuiri inutile.

Îmi venea să te strâng,

dar coapsele, străine,

se ghemuiau disperate…

Altcineva mă privea,

altcineva deasupra mea,

și multe lacrimi, multe imagini.

Erai acolo, dar disperarea ta

fugea goală printre perdele transparente,

mult vânt, multe șoapte.

Când reveneai, parcă o străină

se strecurase nevinovat lângă mine,

Nu astăzi ai plecat, draga mea,

eram prea ocupat

să văd alte chei pe măsuța telefonului,

la care priveai cu bucurie,

când îmi întorceai spatele.

Nu mai avem nimic, decât o cușetă,

același bilet pentru doi străini,

într-un tren al singurătății.