• Ce bine că vă întâlnesc, îmi spune Florian C., zărindu-mă întâmplător, pe când treceam prin faţa steagului tricolor, cocoţat în vârful unui pilon pilon de oţel, vis à vis de sediul primăriei municipale. Să vă pregătiţi cu două-trei poezii de-ale dumneavoastră în franceză. Așteptăm să sosească cinzeci de poeţi din aproape cincizeci de ţări. Din Italia, din Serbia, până și din Peru sau Japonia. A continuat cu alte și alte ţări de la soare răsare până la soare apune. Poeţi mari, o să vedeţi.
  • Va fi un recital de poezie gândit de noi, poemele oaspeţilor vor alterna cu cele ale poeţilor locali, ne anunţă Florian C. în timpul unei lansări de carte, unde toată suflarea poetică a orașului – și nu numai – e prezentă. Un poet străin, va citi o poezie sau două, urmat apoi de unul român și tot așa. După rostirea, să zicem, a unui număr de șapte texte, rapsodul nostru popular va da glas unor cântece de demult, acompaniindu-se de cobză.
  • Ce ai, nu ţi-e bine? îl întrerupe decana noastră de vârstă, Ileana R. Cum o să se perinde o sută de oameni prin faţa microfonului? N-ai gândit bine. Rămâne să vedem ce și cum.

În cele câteva zile premergătoare evenimentului, stabilesc poemul căruia urmează să-i dau citire, alegând, fără prea multă ezitare, dintr-un volum de-al meu, bilingv, un poem, nici prea lung, nici prea scurt, care începe cu versul: „Era pe vremea Anei, Ana de Bretania”. Tot derulând pe pagina de net texte și imagini, dau peste un afiș, care mă face să-mi schimb pe loc mica mea strategie. Întâlnirea proiectată se va desfășura sub semnul poeziei eminesciene. Adaug, alături de textul pe care l-am ales, fără să stau prea mult pe gânduri, și proaspăta traducere în limba franceză a sonetului eminescian, „Veneţia”, fiind în același timp pregătită și în situaţia în care să nu fiu totuși invitată la microfon, din varii motive. La data și ora anunţate, mă îndrept spre Palatul cultural, de curând renovat, cu zvelte coloane laterale ce amintesc de templele antice văzute la Siracuza în timpul excursiei din vara trecută. Îi arunc în treacăt d-lui Florian C. decizia mea de a citi un sonet eminescian în propria-mi versiune.

Întâmpinaţi la sosire, după datină, cu pâine și sare, dar și cu un pahar de vin de Segarcea, prezentat cu mândrie de somelierul ce afișează la mână un ceas scump, îmbrăcat cu o haină roșie, impecabilă, poeţii lumii, femei și bărbaţi, câţiva tineri, cei mai mulţi aflaţi la vârsta maturităţii depline, întră în șir indian într-una din sălile Palatului, fostă sală de cinematograf pe vremea copilăriei.

Defilează arhiștiutele formule de captatio benevolentiae, adresate de profesorii universitari Florian C. și Ion D., precum și de autorităţi locale, unei săli arhipline, în care toate scaunele – și nu puţine – sunt ocupate, cele din faţă de musafirii sosiţi din toate colţurile lumii, iar restul, de iubitori de poezie.nÎncepe recitalul. Rând pe rând, anunţaţi de două liceene din Craiova, care sunt și traducătoare în și din limba engleză, dar și recitatoare de texte transpuse în limba română, se perindă, cu nume și chip, doamne și domni din, până la urmă, patruzeci de ţări.

Protocolul e clar: fiecare recitator – unii chiar declamă cu gesturi largi poemele, alţii le citesc – are dreptul la prezentarea a două texte în limba maternă, strânse deja într-un volum tipărit. Micile pauze de punere de acord, ad-hoc, a textului cu traducerea sunt insesizabile. Numai Ileana R. își caută îndelung în sumarul cărţii ei, un text, care, în lipsa oricărei traduceri prealabile, să sune cumva eufonic, spre nemulţumirea profesorului Ioan D.

  • V-am ruga să nu vă mai căutaţi prin buzunare ochelari sau texte sau să pierdeţi timpul descoperind ce să citiţi, de parcă acum aflaţi de ce sunteţi aici, îi admonestează profesorul.

Din turcă în engleză, din spaniolă în engleză, din italiană în engleză, din japoneză în engleză din… în engleză, majoritatea textelor sunt citite și în limba română. Când lectura se face în română, jumătatea din spatele sălii aplaudă convingător, când rostirea se aude în engleză, cei din faţă aplaudă cu frenezie. Din fiecare silabă, din fiecare cuvânt înţeles sau ghicit, din fiecare gest al braţului, din rotunjirea gurii, se adună în mici torente versurile care se revarsă în albia cuprinzătoare, omogenă și mereu reînnoită a marii Ziceri, a Poeziei. Timpul trece și organizatorii se pregătesc să încheie evenimentul, rugând ultimii doi sau trei oaspeţi să se pregătească. De obicei, în astfel de situaţii, mă mulţumes să accept deciziile luate de cei în drept, dar, acum, micuţul meu cromozom sau, hai, mica mea genă de român verde se revoltă. Cum? atâta lume venită de peste mări și ţări și niciun vers eminescian să nu le bântuie sufletul? Hotărârea e ca și luată. Cu zicala în minte, deloc măgulitoare, „că cine cere nu piere, dar nici nume bun nu are”, pândesc un moment de acalmie și pornesc elegant spre prezidiu, instalat, din fericire la același nivel cu rândurile de scaune din încăpere. Să fi văzut feţele domnilor organizatori! Numai să le fi văzut feţele. Mă priveau cu o sfârșeală izvorâtă din tensiunea momentului, dar și din oboseală ajunsă la pragul de saturaţie. Cine ești și ce vrei? se poate citi în prima clipă pe chipurile lor. Le comunic rugămintea mea: să citesc un sonet al marelui poet tradus de mine. În ciuda evidentei toropeli, marele maestru de ceremonii, d-l profesor Ion D. mă asigură că voi vorbi la finalul manifestării. Sunt anunţaţi încă alţi doi poeţi, zăriţi în ultimul moment, care și citesc în aplauzele sălii textele remarcabile.

  • Vă mulţumesc tuturor pentru participare și vom încheia așa cum am început, spune d-l Ion D, sub semnul marelui poet Mihai Ascultăm acum un sonet al poetului tradus în limba franceză.

Sunt invitată la microfon.

  • Je remercie tous les grands poètes venus de tous les coins du monde ici à Drobeta, încep eu și continui cu lectura sonetului „Veneţia”, mai întâi în limba română, urmărind să accentuez, așa cum mă pregătisem acasă, muzicalitatea versului eminescian, izvorâtă de dincolo de cuvinte, de dincolo de idei. Insist pe finaluri de vers, lungind ușor rimele, despart în silabe cuvântul O-ke-a-nos și, după ce rostesc: „Okeanos se plânge pe canaluri…El numa-n veci e-n floarea tinereţii, Miresei dulci i-ar da suflarea vieţii, Izbește-n ziduri vechi, sunând din valuri.”, arunc o privire în sală și văd cum mulţi din poeţii aflaţi în primele rânduri ascultă cu ochii închiși muzica versurilor, așa cum, nu cu mult timp înainte se lăsaseră legănaţi de sonurile unei poezii persane.
  • Et maintenant, ma version en français.Din nou, după ce am terminat primul terţet: „Comme dans un ossuaire le silence trône, Depuis des jours anciens prêtre resté, San Marc sinistre la minuit sonne.”,mă uit din nou spre auditoriu și sesisez aceeași ochi închiși, aceeași atenţie încordată, urmărind cadenţa versurilor. Închei apoteotic: „Nul mort n’en revient – C’est en vain, mon enfant!” („Nu-nvie morţii – e-n zadar, copile!”), toată sala izbucnește într-un ropot de aplauze. Punct ochit, punct lovit, gândesc în timp ce mă întorc la locul meu.Vecinul din dreapta, poetul Titu D., îmi spune:
  • Mi-a săltat inima, ascultând și altceva decât engleza. Mi-era dor de franceză. Domnul Ion D. îmi mulţumește în limba lui Voltaire, în timp ce eu mă grăbesc să împart aleatoriu cele cinci exemplare aduse de acasă ale volumului de poezii bilingv, mai întâi unei doamne din Japonia, apoi altor patru persoane, aflate prin preajmă. Se întâmplă să primesc în schimb, chiar din mâinile poetului Eduardo Langagne un exemplar pregătit special de domnia sa pentru manifestarea culturală din România cu poemele sale traduse în engleză, română, franceză și olandeză. În pauza ce urmează recitalului dau căutare pe net și descopăr că Eduardo Langagne este unul din marii poeţi de azi ai Mexicului. Sfântă ignoranţă!

În timpul prânzului organizat în cinstea distinșilor poeţi, domnul Florian C., organizatorul și amfitrionul atâtor festivaluri internaţionale închinate anual lui Eminescu, m-a întrebat:

  • A fost bine, nu-i așa?
  • A fost cât se poate de reușit, îi răspund cu maximă sinceritate.
  • N-a fost bine deloc, o taie Ileana R., care niciodată nu e de acord cu statuquo-ul propriilor acţiuni sau ale confraţilor ei. Nu ne-ai publicat și nouă poeziile într-un volum; le traducea Ela imediat. Îmbrăţișez întru-totul și propunerea post factum a Ilenei, deși în sinea mea știu bine ce-i cu acest „ imediat”, atunci când e vorba de transpunerea în altă limbă. Până și dicţionarele mele știu, și, mai nou dicționarul reverso on line…