În cadrul impunătorului proiect Cultura sub presiune al Asociației Culturale Rocade, președinte Remus Câmpean, Muzeul de Artă Cluj a patronat o generoasă expoziție (15.06 – 29.06.2024) a inventiv-fascinantului pictor Ovidiu Panighianț. Vernisajul a fost prezentat de Dan Breaz și Eugen Cojocaru în prezența artistului. Artistul se naște la București (15.12.1961) într-o familie de intelectuali cu rădăcini armene iubitoare de cultură fiind atras, din adolescență, de pictură, desen și sculptură. Absolvă Facultatea de Arte Plastice „N. Grigorescu” (București, grafică, 1997) cu excelenții profesori Dan Erceanu și Mircia Dumitrescu. În timpul studiilor primește prestigioasa bursă Tempus la Bath / Marea Britanie și se perfecționează în video, foto și, mai ales, serigrafie. Apreciat profesional, ocupă diverse funcții de ilustrator și grafician – Biblioteca Natională (1997-99), la revista Musical Report și publicaţii de referinţă în anii 2000: Plai cu boi și Aspirina săracului (Mircea Dinescu). Din 2009 e în echipa celui mai accesat website de umor din România, www.timesnewroman.ro, cu spațiu propriu de caricaturi: Rubrica lui Ovi. E autorul a multe afișe satirice premiate, coperte și ilustrații pentru cărți, reviste, postere, cataloage pictură și turism, reclame, benzi desenate, animatie. Din 2000 e Art Director & Design cu superbe coperte de albume CD la importanta Casă de discuri Soft Records: Florian Lungu: Sonoportret,  Junetrip:  Aimna,  Marcian

Petrescu & Trenul de noapte: Descântece de Blues, Zavaidoc & Jean Moscopol, Maria Răducanu & Mircea Tiberian: Rosa das Rosas, Tagma: Omul fără faţă, Ţapinarii: Sunt fericit, Idei preconcepute, Utopia, Cannabis: Cannabis Lights… A participat la numeroase expoziţii personale și de grup în prestigioase galerii de artă din țară: Orizont, Muzeul Național Cotroceni (2016) și străinătate: Apollo Gallery – Veneţia, 2002 și 2016, Galeria de Artă Palatul Naţiunilor Geneva, și e prezent în colecţii private din România, Franta, Germania, Elveţia, Marea Britanie, Norvegia, Canada și SUA. Lucrările sale mă fac să mă gândesc mereu la o renumită poezie de Marin Sorescu: Am zărit lumină pe pământ… Și m-am născut / Să văd ce mai faceți / Sănătoși? Voinici? / Cum o mai duceți cu fericirea? E întrebarea fundamentală pe care o pune profundul artistul din stirpea celor preocupați nu doar de culori și forme, ci și de Om – Gauguin: De unde venim? Ce suntem? Încotro ne îndreptăm? sau esențialul A fi sau a nu fi (Om) shakespeareian. Panighianț se îndepărtează, așadar, de ludicul abstract și intelectualist gol al multor post-moderni, dar nu e atras nici descriptivismul simpluț à la demoazele de pension sec. 19, tributar Ars Poeticei lui Horațiu: Ut picture poesis. El transcende picturalul și freudizează „pânza” populată cu nenumărate personaje, introspectează societatea contemporană pe linia marilor artiști angajați. Astfel, oferă privitorilor, în stil cu totul personal, un fascinant spațiu care narativizează picturalul printr-o originală sincreză a artei plastice cu discursul diegetic plin de simboluri. De la cele mitice / Danae, Pygmalion, Prometeu la actuale personaje kitschiste Catwoman, Omul Păianjen, Superman… și penibilii clonați din jurul nostru, relevândi decăderea Umanului din mitica Epocă de Aur a Zeilor și Eroilor la cea de lemn Tănase actuală.

În filiație directă cu imaginativii Hieronymus Bosch (Grădina Deliciilor pământești, ulei/panouri stejar, 205.5×384, Muzeul Prado, Madrid) trece la subtil ironicul Salvador Dali, augmentând cari- catural pe linie expresionistă amintind de sulfuricul sarcasm al unui Max Pechstein, care viza explozia amorală a anilor ’20 din secolul trecut. Un privitor neinițiat, superficial ar crede că e reacția celui care urăște lumea din jur – total fals: atitudinea sa artistică vine din preaplinul unei Iubiri dezamăgite și încercarea timidă de a corecta, atât cât e posibil, prin elanul puternicului său demers estetic cathartic. Molière ne transimte salutări: Castigat ridendo mores / Râzând îndreptăm moravurile!!

Fiecare tablou e o întreagă înscenare dramaturgică plină de simboluri și aluzii directe la realitatea din jur, dar și personală prin o ingenioasă îmbinare a esteticului – cromatică îndrăzneață și debordantă, desen impecabil – cu un narativ fabulos unde forțele tenebrelor stăpânesc, azi, lumea, fără speranțe în zei binevoitori, cum era în Antichitate: Homo homini bestiarum! Așa întâlnim multe pesonaje caricaturale (viața, azi!), de circ, nu clovnii umani și triști ai lui Picasso, iar bietele prostituate Domnișoare din Avignon devin malefice vampe stăpâne în dantescul Infern terestru: Catlympia, Catlady – Închinarea magilor. În Copilăria intră într-un dialog tema- tic-estetic cu Marc Chagall (și alți pictori definitorii) și amintirile sale din Vitebsk, însă viziunea artistului bucureștean e diferită: fetița Pipi Langstrumpf, celebra eroină a lui Astrid Lindgren, zboară la braț cu un poniinorog ținându-se de piciorul unui porumbel alb, iar jos sunt amintirile literare: personajele poveștilor populare românești ca o salvare virtuală și oază de puritate sufletească. Landscape with God ne duce la „îmblânzitul” cubism expresionist german al unui Schmidt-Rottluff cu bogăția sa cromatică. Pescarul de vise ne fură într-o lume sublimată, de sorginte Beatles cu un Yellow submarine devenit aici un nostim mic batiscaf negru, vrând să spună, parafrazând englezii: Noi toți suntem pescari de vise! Însă viața e dură astfel că își „tratează” dramele prin artă: Izgonirea din garsonieră. Dumnezeu însuși arată cu degetul spre ușă și cei doi îngeri păzitori (pe dulap și lângă ușă) privesc, neputincioși, cum, într-o acțiune cva- si-polițienească, autorul e alungat de la su- perba sa iubită. Nu lipsesc nici dialogurile „literare”; Lungul drum al zilei către noapte (piesa lui Eugene O’Neill) e Decăderea plină de simboluri în o explozie cromatică de personaje caricaturale. Prin Catlympia, artistul plastic constată ce a ajuns celebra Olympia lui Édouard Manet (1863, ulei / pânză, 130.5×190 cm, Musée d’Orsay, nud de femeie pe un pat cu o negresă lângă ea): o Catwoman kitsch cu rizibilul ei pandant masculin: Batman. Profundul artist face o paralelă de loc măgulitoare pentru prezent cu un titlu identic amintind de rafinatul tablou Venus din Urbino de Titian (1534, Ulei/pânză, 119/165 cm, Uffizi, Florența) cu tânăra goală, pe un pat, într-un somptuos palat renascentist. Cunoscut și ca Venus înclinată, la pictorul bucureștean nudul unei prostituate pare a fi în cădere / încli- nare (ca îngerii lui Rubens), un interlop o prinde de mână, desigur nu să o salveze…Și biblica tragedie morală e actualizată în Sodoma plin de personaje caricaturale în stilul său personal, subiect prezent la mulți pictori renumiți. Dialogurile diacronice peste veacuri sau sincronice cu contemporanii sunt uzuale la marii artiști: un exemplu faimos e imensa O după-amiază de duminică pe insula Grande Jatte (Art Institute Chicago, ulei/pânză, 207.6/308cm, 1884-1886) de post-impresionistul pointillist Georges Seurat (1859-1891). Și el se înscrie conștient în o serie celebră de nuduri: Prânzul la iarbă verde de Edourad Manet (ulei / pânză, 1862-1863, 208/264,5 cm, Musée d’Orsay, Paris). Mare scandal și respins de juriul Salonului (expoziția oficială anuală) parizian din 1863, Manet îl expune cu alte două la Salonul Refuzaților. La rândul său, a „dialogat” cu mai vechiul Diana and Callisto de Titian (1556–1559, ulei/pânză, 187/204.5 cm, Museo Uffizzi, Florența) și co-naționalul Claude Lorrain (1604-1682) din Peisaj cu satiri și nimfe și satir dansând (1641, 99.7/133 cm, Toledo Museum of Art). Aici e generată și propensiunea lui Ovidiu Panighianț pentru pânze de mari dimensiuni, care oferă destul loc unor ample desfășurări narrative.

Epoca în care trăim e Mammonul unei sexualității deșănțate luând chipul unui nud de femei cât tabloul, stând pe un scăunel de aur în poziția uriașelor statui ale faronilor, înconjurată de insignifianți bărbați. În brațe, un mândru motan albăstrui atârnă de la sâni până între picioarele ei. La fel, tulburătorul Grow Up / Maturizarea e un fel de „canapea aeriană” a lui Sigmund Freud pe care „stă” femeia matură cu picioarele desfăcute așteptând să vină un bărbat dubios. E în legătură directă cu copilăria ei periclitată: capul femeii e și cel al fetiței care a fost, ce pare să se roage Cerului pentru ajutor; tot ea, dedublată, citește pe un scăunel și privește speriată înapoi: același bărbat încearcă să o atingă imoral. Un caz de incest care o urmărește permanent pe femeia adultă, dar ea poate fi și mama care bănuiește că partenerul ei… Există salvare și scăpare în lumea de azi?! Poate… Ovidiu Panighianț lasă o portiță deschisă în Lecția de zbor: un nud de femeie, central, în poziția de bază Lotus în yoga, ține un înger în mână, unul e lângă ea, al treilea în dreptul buricului, zona legăturii cu Brahma, Zeul Absolut. Însă Prădătorii sunt mereu la pândă: un mascul ahtiat de „carne” vrea să o prindă din spate. Deasupra, planând amenințător, un Adam neaderthalian îi oferă eterna ademenire: un pomișor cu mere roșii de păcate!

Observăm că titlurile în engleză relevă universalizarea tematică și spirituală, artistul plastic fiind prezent și în prestigioase galerii de artă internaționale, cum e Saatchi Art London, una din cele mai serioase și influente din lume: My Angel, Royal Gift, Revolution, Puzzle, Madonna, The Mermaid, Brazil, Alice Maturity, Pleasure, Danae, Midnight, The Tree, The Prayer, Good Morning, Extinction from Paradise, Laguna, Mother of Angels, Winter, Secret, Prometeu, Parallel Reality, Epiphany, Mom, Where Are You?, Bedroom. Flight Lesson, The General, Pygmalion etc. Supremaţia culorii, vitalitatea imaginii, contraste îndrăznețe, subtilitate și personaje pline de senzualitate, desenator desăvârșit (rari pictorii cu talent de coloriști și desenatori), interacţiuni umane pline de dinamism, fascinante subiecte și teme în tablouri de mari dimensiuni cu o forță de expresie plină de magie. Ni se pare normal să-l vedem intrând pe marele dramaturg Caragiale la expozițiile sale și, după o trecere în revistă, să-i spună pictorului: Salutare, neicușorule maestre! Îmi semeni bine: Simt enorm și văd monstruos! Iar el ar răspunde: Maestre Nene Iancule, e mult mai rău azi! Artistul plastic Ovidiu Panighianț e o personalitate complexă care combină un estetic cu multe influențe din întreaga istorie a artei, o puternică narativitate pornind de la miturile antice și ajungând la pseudo-eroii moderni printr-o cathartică introspecție a societății noastre, dar și a fiecăruia din noi. Ei, Cum o mai duceți cu fericirea?!