În lumea creștină, au loc, deseori, slujbe de cinstire a sfinților, numite acatiste. Tot așa se numesc și listele, date de enoriași preotului, care, în schimbul unor sume, simbolice, de bani, se roagă pentru binele lor ori pentru iertarea păcatelor celor dragi, plecați dintre noi.

Vara era în toi și pregătirile pentru Nunta fiicei agitau apele în familia Socrilor Mici. Oameni gospodari și înstăriți, cu pregătire și slujbe bune și bine plătite, în administrația locală, știuți în localitate, comunicativi și prietenoși, cu o sferă largă de cunoștințe și prieteni, doreau ca nunta fiicei lor să fie apreciată, dacă nu cea mai frumoasă, de pe valea acestui râu sau, măcar, în comunitățile învecinate, deoarece Mirele era din localitatea alăturată.

La rândul lor, Socrii Mari doreau ca Nunta fiului lor să nu fie mai prejos de altele, dacă nu cea mai frumoasă, de până atunci. În deplin acord și respectând tradițiile, se hotărâseră, de peste un an și ceva, ca ospățul să se desfășoare în localitatea Mirelui, iar cununia religioasă să aibă loc la catedrala din orașul reședință de județ, nu foarte departe, într-o zi de sâmbătă, în plină vară.

Astfel, în ziua de joi, anterioară acelei sâmbete, s-a făcut Cununia Civilă, când, în fața martorilor, s-a semnat Certificatul de Căsătorie. Au curs urările de bine, Mireasa a fost copleșită de buchetele de flori și s-au îmbăiat în șampanie, împreună cu invitații. Seara, mare chef. Mâncare, muzică, joc și voie bună, până spre ziuă. A doua zi, vineri, preocupările pentru marele ospăț, cu peste patru sute de invitați, au continuat. În localitate neexistând un local așa de mare, în care să fie primiți toți invitații, se închiriase un mare cort, special făcut și amenajat pentru astfel de evenimente. În ultimul timp, s-a dezvoltat o adevărată „industrie” legată de evenimente similare.

Alături de cort, amenajat ca o sală de bal, transportat, montat și demontat de cei ce au această afacere, întreprinzătorii oferă și bucătăria necesară preparării hranei ce trebuie servită mesenilor. Au avizele sanitare la zi, bucătari și ospătari calificați. Emoția evenimentului stăpânea, deopotrivă, pe cei implicați: Mireasa și Mirele, Socrii Mari, Socrii Mici, Nașii, chiar și pe cei apropiați, frați, cumnați… Ba chiar și pe unii nuntași, mai ales doamnele și domnițele: cum să se îmbrace, cum să-și aranjeze părul, ce pantofi să poarte, „ochii și sprâncenele”…

Toată ziua de vineri și sâmbătă dimineața, organizatorii au supravegheat definitiva- rea instalării cortului, adevărat local, dacă băuturile au ajuns și au fot puse la rece, dacă bucătăria este funcțională, dacă formația de muzică și solistul au ajuns, dar DJ-iul (Disc Jockey)?… Telefoane, discuții, aranjamente, machiaje, cravate, papioane, mașini, aer condiționat, deplasări, slujba de cununie… du-te, vino!

Sâmbătă, după-amiază, obiceiuri de nuntă, muzică și joc, băuturi alcoolice ori nu, căldură, zi de vară, doar suntem în preajma solstițiului de vară, cu o săptămână înainte, 15 iulie, aproape de Sfântul Ilie, miezul verii, ce să mai… Pe la ora 20.00, încep să sosească invitații. Cu fast și șampanie, nuntașii sunt primiți de Miri, Nași și Socri, Mari și Mici, în armonia muzicii. Pupături, îmbrățișări, urări: „Casă de piatră!”; „Să vă trăiască!”; „Sănătate și fericire!”…

Bucuros și respectuos, Socrul Mic i-a condus, pe cei invitați de familia sa, la locurile dinainte stabilite, pe neamuri, prietenii, cunoștințe, compatibilități… un alt stres, pe care-l gestionase, până acum. Repartizările făcută de Socrul Mic s-au dovedit pe placul invitațiilor. Mesele, frumos amenajate, erau încărcate de băuturi, de tot felul: alcoolice, nealcoolice, fructe, alune, covrigei, gheață… Toate demonstrau că cineva se gândise la tot și la toate. Muzica DJ-iului întregea atmosfera plăcută și contribuia la buna dispoziție. Cunoscuții se salutau între ei, prietenii se îmbrățișau, zâmbeau, râdeau, se complimentau, vorbe de duh, glume…

Discret, a început servirea mesenilor cu aperitive, bogate în sortimente și de bună calitate, suficiente pentru o cină obișnuită, în intimitatea familiei. Dar, acum, era Nuntă. Mesenii trebuie să fie mulțumiți! Dacă nu le place ceva, să mănânce ce le convine! Mai sunt și alte feluri de mâncare. Nunta de-abia a început! Concomitent, muzica s-a schimbat. Formația de muzică populară a început să interpreteze melodii cunoscute, de tihnă și răgaz, astfel încât mâncarea să pice bine, iar băuturile să meargă la suflet.

Treptat, farfuriile în care se servise aperitivul au început să fie strânse, iar mesenii au fost invitați la joc. Virtuozitatea instrumentiștilor s-a dovedit pe placul nuntașilor dansatori: Hora, Sârba, Basarabeanca, Brâul, Mințita… ori Tangoul, Valsul și alte dansuri, mai mult sau mai puțin, moderne. Din nou, mâncare. Saramură de pește, cu mămăliguță și mujdei, lămâie, vin alb… Iarăși joc, voia bună se instalase și peste cei mai mofturoși. Sarmale, mămăliguță, ardei iuți, băuturi… pentru cei ce mai aveau loc.

Ringul de dans, la un moment dat, luase foc. O trupă de tineri, trași prin inel, îmbră- cați cu cămăși albe și pantaloni negri, parcă se vorbiseră, au început un dans feciorelnic, în ritm alert și-ntr-un sincron de invidiat, încât, olog să fi fost, ai fi sărit de pe scaun și te-ai fi aventurat, alături de ei, la marea veselie. În extazul general, în ritmul infernal, Socrul Mic, deși împlinise, cu o lună în urmă, 50 de ani, se descurca feciorelnic, în trupa de juni. A obosit repede și s-a retras, simțind că îl lasă puterile și a ieșit să ia aer, afară din habitatul petrecerii.

Nu după mult timp, s-a oprit și muzica, iar nuntașii au fost invitați să participe la „Focul de artificii”, organizat în cinstea Mirilor și a evenimentului. În câteva momente, au ieșit aproape toți. Trebuia să bată de miezul nopții, iar focurile de artificii trebuia să însoțească începu- tul noii vieți pentru tinerii Miri. Câțiva meseni, cu o curiozitate mai domoală, au rămas, în continuare, la mese, bucuroși că se puteau auzi între ei, când muzica se oprise. La un moment dat, liniștea a început să devină stânjenitoare. Venind, de-afară, cineva a anunțat, timid, că Socrului Mic i s-a făcut rău, și-a pierdut cunoștința și că este resuscitat.

Liniștea deplină, consternarea, neîncrederea și neputința au scos afară toți invitații. S-au strâns, în cercuri, mai mari sau mai mici, în jurul „pacientului”. Cineva, părea că se pricepe, făcea manevre de resuscitare:

  • Unu, doi, trei, patru, cinci… Altcineva, făcea respirație, gură la gură.
  • Unu, doi, trei, patru, cinci… Din nou, respirație, gură la gură…
  • Vă rog să vă îndepărtați, nu sufocați locul!

Între timp, se sunase după ajutor. Fratele mai mare, al Socrului Mic, lucra la serviciul „Salvare”, al județului. Ajutoarele au venit repede, încadrându-se în timp, respectând standardele de intervenție, și au preluat cazul:

  • Unu, doi, trei, patru, .. Respirație.

La câțiva metri, o femeie în vârstă, mama Socrului Mic:

  • Doamne, de ce-l luași, Doamne?!
  • Liniștește-te, încă nu s-a întâmplat nimic!, încerca cineva să-i aline
  • Ba, da! Simt eu c-a murit!

Soacra Mică, soția „pacientului”, era blocată, în singurele cuvinte pe care le putea pronunța:

  • I-am spus să nu joace! Mireasa, în brațele Mirelui:
  • Eu l-am omorât! Organizarea nunții mele l-a terminat! Doamne, nu mi-l lua!
  • Unu, doi, trei, patru, .. Respirație.

A sosit și a doua mașină a „Salvării”, dotată cu aparatură de resuscitare electrică a inimii. Pilele electrice, aplicate pe toracele Socrului Mic, îl făceau să tresalte, în momentul aplicării curenților electrici, după care rămânea în starea inertă.

Încercări repetate… eșecuri repetate. Inima Socrului Mic n-a mai vrut să pornească.

  • .. copilul meu!
  • I-am spus să nu joace!
  • Din vina mea, a murit!

Încet-încet, nuntașii, în liniște deplină, își scriu numele pe plicurile, ca pe acatiste, în care pun darul de nuntă, și le depun în urna de daruri, de pe masa Mirilor, pustie și nesupravegheată, ca la alte evenimente similare. Cui îi mai păsă de dar?! Plecă muți, neștiind ce să spună… Ce să mai spună?! Pe caldarâm, o suprafață betonată, Socrul Mic stă liniștit, abandonat chiar și de salvatori, care, neputincioși, se declaraseră învinși. Mașinile de la „Salvare” se retrăseseră. Se aștepta, de-acum încolo, mașina de la„Medicina Legală”.

Trecuse de ora unu și, în preajma Socrului Mic, rămăseseră doar rudele apropiate. Bucuria Nunții fusese înlocuită, cu brutalitate, de deznădejdea Morții și neputinței în fața ei.

Era duminică, dimineața, și soneriile telefoanelor dădeau trezirea, după o „noapte de pomină”:

  • E adevărat, ce-am auzit?
  • Din păcate,

Luni…

Marți, a treia zi, la casa Socrului Mic, multă lume. Tristă și îndoliată. Coroane de flori, buchete de flori, lumină, de la lumânări, ca la creștini.

  • Dumnezeu să-l ierte!
  • Dumnezeu să-l odihnească!

În grupuri, mai mari ori mai mici, cunoscuți și prieteni:

  • Ce om era?!
  • Plin de viață!
  • Nu te refuza niciodată, dacă aveai nevoie de Lângă sicriu, mama Socrului Mic:
  • De ce mi i-ai luat Doamne, așa de tineri? Că, și el și taică-său, au murit de tineri?!

Tatăl Socrului Mic murise, în urmă cu 15 ani, la 64 de ani, iar el la 50 de ani, de-abia împliniți. Plânsete, suspine și o mare, mare tristețe. Preoți, cântări, alai de înmormântare. Vremea își vede de mersul său, iar în cimitirul satului, printre pomi, iarbă și flori, pământul, de pe mormântul Socrului Mic, se-așază răbdător. Să sperăm că… nu și uitarea!

12 august 2023, Mihai Călugărițoiu