Motto: O zi ca plumbul./Grea/ Fără mesaje./ Vor mai fi astfel de zile./ Opace./ Prinde-mă./ Căderile au devenit un exercițiu favorit./ Cine te ține de mînă primește semnale clare./ Înaintați./ Cu reperele toate ipotecate/ este ceva dureros de viu,/ în cuvintele noastre,/ Dacă suntem atenți,/ în cîte o stare de spirit/ se văd ceruri care ne scapă./ E doar o experiență, /din atîtea mii,/ de acceptare a irecuperabilului. (Aurel Pantea – „Psalmii de vineri noaptea”)

În luna mai se celebrează Sfântul creștin Ieremia (1 mai) și zilele de Armindeni- substitut al zeului vegetației; în vechime se organizau serbări câmpenești, la iarbă verde, unde se mânca miel fript și se bea vin roșu, amestecat cu pelin: „Frunză verde de pelin,/ Iată-ne la Armindeni,/ Beau mesenii și mănâncă…”

Liniște cât să aud toate păsările dintr-o țară încă desfrunzită, înconjurată de o liniște cât să simt primăvara care stă la pândă… E luna mai, când dă floarea pe coastă, când copacii împrumută verdele și sufletele oamenilor se primenesc… Primăvara e aici și peste țară, nevăzută și prezentă, un miracol ascuns în scurgerea timpului… Un foșnet abia simțit de frunze bătrâne, aburul pământului, un cântec neîncetat de păsări care dezmiardă lumea, o liniște de început de leat, un ritual străvechi, ca o incantație menită să trezească la viață mugurii gata să se nască. Liniștea este spartă de ecoul stins al unui lătrat de câine și strigătul victorios al unui cocoș. A izbucnit primăvara și cu ea viața pornește din nou. O poveste nesfârșită, pe care au trăit-o nenumărate alaiuri de oameni, o trăim noi și trăitorii după ce nu vom mai fi. De Armindeni, luna mai, se decernează, în memoria lui Lucian Blaga, Premiul Național pentru Poezie „Lucian Blaga” Opera Omnia. În ziua de 9 mai 2025, la Centrul Cultural „Lucian Blaga”, din Lancrăm, județul Alba, a avut loc ceremonia de decernare a Premiului Național de Poezie „Lucian Blaga”, ediția a VIII-a a acestui prestigios premiu. Cei 14 critici literari au nominalizat șapte poeți: Dinu Flămând, Ovidiu Genaru, Ileana Mălăncioiu, Aurel Pantea, Marta Petreu, Liviu Ioan Stoiciu și Varujan Vosganian (care s-a recuzat). Juriul pentru acordarea premiului, președinte Mihai Zamfir, a hotărât, prin vot unanim, să-i acorde Premiul Național „Lucian Blaga” poetului Aurel Pantea (n. 10 martie 1952). Laudatio a fost susținut de Vasile Spiridon, iar Mihai Zamfir a rostit o alocațiune cu prilejul ani- versării a 130 de ani de la nașterea marelui poet Lucian Blaga. Poeții nominalizați au oferit un frumos recital publicului numeros prezent la eveniment. Cităm din poetul premiat: „Copilăria dulce a clipelor dimineața,/ și să vezi cum din ziua trecută,/ alunecă în prospețimea zilei de azi,/ ca într-o însămînțare,/ ceea ce face posibil/timpul.” Cu o zi mai devreme, 8 mai, a avut loc cea de-a opta ediție a Colocviului Național al Revistelor de Cultură, organizată la Casa Ceaiului din interiorul Domeniului Regal Săvârșin. Evenimentul a propus spre dezbatere tema: „Reviste literare de direcție/reviste literare de tip magazin”, cu mențiunea că acest proiect cultural a fost inițiat de Vasile Dan. Au discutat despre generoasa temă reprezentanți ai revistelor Apostrof, Arca, Caiete Silvane, Dilema, Euphorion, Libris, Luceafărul de dimineață, Matca literară, Mișcarea literară, Nord literar, Orizont, România literară, Viața Românească și Steaua. Ulterior dezbaterilor de la colocviu, au fost acordate două diplome de excelență oferite de Casa Regală de România revistei „Orizont” și lui Mircea Mihăieș. De Armindeni, primul popas la revista „Curtea de la Argeș”. O revistă singulară în concernul revistelor culturale din România. Apare în una din capitalele Țării Românești, prin strădania de admirat a academicianului Gheorghe Păun, un factotum, care ne convinge că nu doar în buricul patriei se nasc reviste de luat în seamă. Colaboratori iluștri, din toate provinciile românești, articole substanțiale, grafică inedită și nu în cele din urmă calitatea hârtiei, dar și rubrici permanente iscălite de condeie redutabile concură la reușita de excepție a acestei publicații. Este unul dintre ultimele bastioane ale rezistenței naționale în fața invaziei politicii corecte și a woke-ismului. Editorialul semnat dintotdeauna de Gheorghe Păun, în numărul din luna mai, este o apostrofă la: „Nimicnicia lichelelor cu școală” și ne trimite la un paragraf al altei cărți: „Nașterea «scopiților» naționali și bucuria Kremlinului.” Distinsul academician nu le divulgă numele, dar cine citește, știe. Horia Bădescu ne avertizează în „Logica istoriei”: aceasta, despre care Fukuyama credea că si-a dat obștescul sfârșit, ne-ajunge din urmă la galop. Alexandru Machidon a ajuns la al treilea episod din „Corectitudinea politică și cum poate fi ucisă libertatea”. Opresc prezentarea aici, dar cu îndemnul de a citi revista de la prima pagină la ultima. Nu doar ca o delectare, ci mai ales pentru meditație…Alt popas la revista Apostrof. Coperta anunță un număr excepțional: Dosar Virginia Woolf, O farsă de la 1910, de Mircea Mihăieș, un alt Dosar Günter Grass și editorialul lui Ion Vartic: „Uta și Reglindis”. Nu omitem la „Puncte de reper” intervenția lui Răzvan Voncu: „Literatura de azi și criza criticii”. Întrebarea lui Răzvan Voncu: „Trăim oare o criză a criticii literare?” are un răspuns echivoc: „La prima vedere, nu”. Și, totuși! În sfârșit, o restituire mult așteptată: „Mircea Eliade în Opere fundamentale”, comentată de Ioan Cristescu. Iulian Boldea ne predă: „Arta de a privi. Portretul unui cărturar”. Ieromin Stoichiță este cărturarul și unul dintre cei mai importanți istorici și teoreticieni ai artei de astăzi. Din consultația poemului Ruxandrei Cesereanu ne lămurim care este „Boala zeului”. Hanna Bota este „Prizonier în roata sorții”. Oare, doar ea?! La „Biblioteci în aer liber”, citim o selecție din poeziile britanicului James Fenton.

De la Cluj la Iași cu nuielușa de Armindeni. La Atitudini, Cassian Maria Spiridon îl omagiază, în „Fragmentarium- ul unui eminescolog”, pe unul dintre cei mai activi și recunoscuți exegezi contemporani ai operei eminesciene: Theodor Codreanu. George Motroc îl provoacă la dialog pe Theodor Codreanu în: „Eminescu și formele perfecte”. Un studiu temeinic este: „Literatura veche și începuturile istoriografiei române” (I), autor George Cliveti. Autorul se mișcă dezinvolt printr-o bibliografie cunoscută și necu- noscută de noi. Daniel Cristea-Enache învață să citească un „Abecedar vizionar”, prin glose la volumul: „Introducere în poezie”, un volum cu totul excepțional, de reinventare artistică a unui mare poet contemporan – Ion Mureșan. Un medali- on: „Sorin Titel (1935-1985). Aripa casei”, întocmit de Vasile Spiridon, ne risipește necunoașterea: tema romanului „Femeie, iată fiul tău” o reprezintă singurătatea, aflată în strânsă legătură cu dragostea maternă și moartea. Mirela Roznoveanu este captivată de „Istoria literaturii după Ion Simuț”. Un omagiu „Solomon Marcus și poveștile transdisciplinare”, rostește Simona Modreanu. Nelipsitul Valentin Talpalaru este la superlativ în com Presa REVISTELOR.

Ramura de Armindeni caută la Contemporanul și ne face un dar: textul „Spaima de moarte”, fragment din romanul „Viața ca o possie”, scris de Nicolae Breban, reproducem, la rândul nostru o frază: „Recunosc că mie nu-mi este frică de moarte; la vârsta mea, lopătând sau galopând, cum vreți, spre anii nouăzeci, ar trebui să fiu binișor imbecil să-mi permit acest lux”. Președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, a omagiat personalitatea academicianului Solomon Marcus, afirmând că acesta visa să vadă o lume cu oameni educați și culți, cu preocupare pentru școală, […], pentru om și ome- nie, pentru România și pentru umanitate. Același Ioan-Aurel Pop dezleagă enigma: „De ce al doilea «descălecat» este dinspre Transilvania?” Cel de-al doilea descălecat, prezent în conștiința medievală a românilor din Țara Românească și Moldova, explică formarea statelor românești, locuite de români și conduse de elite românești. Din „Fenomenul Ahmatova”, articolul Aurei Christi, reținem: „Rezistența acestei Antigone a Sankt Petersburgului, transformate în simbol al disidenței într-un regim de o sălbăticie atroce. Ahmatova rămâne a fi un model de neegalat”. Atotputernicul Stalin a dat ordinul cinic: „Nu o arestați, dar nici nu-i tipăriți lucrările”. Constantin Toader în „Academia Română în vremuri tulburi” avansează o soluție pentru salvarea țării: „Academia poate pune la dispoziția guvernanților monumentala trilogie: Resursele minerale ale României, putând demonstra acestor conducători că avem resurse de excepție pentru o cale românească de ieșire din crizele în care am fost aruncați”. Pentru Theodor Codreanu-80, Constantin Cubleșan publică „Un jurnal pentru Eminescu”. În adevăr, Theodor Codreanu este astăzi unui dintre cei mai buni, cei mai temeinici exegeți ai operei și vieții lui Mihai Eminescu. Lui Cassian Maria Spiridon-75, îi dedică rânduri Daniel Cristea-Enache și Ioan Lascu. De la Teșu Solomovici, din Țara Sfântă, ne parvine: „Ultima scrisoare a călugărului de la Rohia”. În editorialul din Luceafărul de dimineață, Horia Gârbea scrie despre:„Paznicii farului”, care mor pe scenă și au fost mentorii săi: Dumitru Solomon, Iosif Naghiu și Nicolae Manolescu. La debut absolut, citim versurile poetei Beatrice Popescu, iar tinerii poeți Oana Mocanu și Alexandru-Codruț Ivașcu sunt și ei în altă pagină. Patru scriitori (Ioana Diaconescu, Emil Lungeanu, Evelyne Croitoru și Andrea H. Hedeș) aduc din timp aminte pe Dan Cristea. „Talentul la cenaclu” este tema lui Răzvan Voncu. Rostesc un truism: Cenaclurile literare au jucat un rol enorm în cultura și chiar în societatea românească. Junimea a furnizat primul critic și primul canon literar, cu „Literatorul” a început modernitatea, cu „Sburătorul”, modernismul… La „Opinii radicale”, Dan Stanca ne surprinde cu trinitatea sub care viețuiește: dragostea, băutura și rugăciunea. Nu toți suntem supuși acestei trinități! Mihaela Stanciu a fost la Colocviul Național Hortensia Papadat-Bengescu -70. În editorialul din revista Ramuri, Gabriel  Coșoveanu  este  sedus  de:„Strălucirea și suferințele unui slogan: Informația la putere”. Da! E pe jumătate o parafrază balzaciană. La „Semnal(e)”, Nicolae Prelipceanu, exploatează zicerea populară „ciorba reîncălzită…”, în eseul: „Basmele românilor reîncălzite”. La „Focus”, neobositul Cristian Pătrășconiu se ostenește să comenteze „10 (zece)”: de la Curtea Veche. Printre aceștia: Mihail Șișkin, Milan Kundera, Sándor Márai și Carlos Fuentes. La „Idei & istorii”, Mihai Ghițulescu,  într-o  analiză  istorică  la „Statul național-legionar”, autor Florin Müller, își asumă libertatea și cutezanța de a scrie despre „Putere, violență, ideologie, spectacol”. O carte grea, chiar dacă nu foarte greu de citit. La „Cronica literară”, Gabriela Gherghișor în: „Poezia ca selfie al psihicului” aduce în atenția cititorului pe Călin Vlasie, un poet care fusese acoperit de editor. E come back-ul poetic al lui Călin Vlasie. Dialogul lui Robert Șerban cu fotograful Cornel Pufan îl rezumăm în formularea: „Pe vârful unui munte te poți simți mare, pe o trecere de pietoni e imposibil”. Gela Enea, în comentariul la volumul: „Șopârla din groapa comună”, autor Nora Iuga, se (ne) întreabă: „Dacă poezia îți șterge somnul din gene”. Sigur, somnul zboară la citirea versurilor, para- frază după Miron Radu Paraschivescu:„frunză-ngustă foaie lată/ nici o fată nu e fată/ când stă luna în găleată/ ca o …mâță beată/ […] frunză verde foaie lată/ și-are arhivaru-o fată/ cu sâni tari cu coapsa fină/ să ți-i pui într-o vitrină”. La selecția revistei: „Limbaje creatoare”, Dan Ionescu, în recenzia la cartea lui Cassian Maria Spiridon: „Solomon Marcus și limba perfecta” aduce un omagiu marelui savant. Ultima pagină a revistei celebrează sărbătorile pascale cu versurile eminesciene din „Învierea.” Mircea Martin și efectul de ecou îl auzim în revista Orizont, pe întâia pagină. Alte pagini ne oferă un dialog cu universitarul Mircea Martin, dar și intervențiile lui Virgil Podoabă și Dumitru Tucan. O anchetă surprinzătoare a lui Cristian Pătrășconiu: „Cât de sănătoasă e fuga?” Răspund fără inhibiții: Adrian Alui Gheorghe, Paul Aretzu, Mirel Bănică, Simona Constantinovici, George Cornilă, Augustin Cupșa, Ioan T. Morar, Dan Negrescu, Toma Pavel și Vasile Spiridon. Cornel Ungureanu își dedică articolul lui Ion Pillat; între scriitorii secolului trecut e singurul care are un arbore genealogic. Alexandru Ruja extrage „Otrava poeziei” din „Haita” Martei Petreu. Remarcabile notațiile Anemonei Petrescu: Tur de orizont și Cronica măruntă. Viața Românească, aprilie a.c., ne vestește, prin copertă, un eveniment: Mircea Cărtărescu a primit Premiul Național de proză „Ion Creangă”, pentru opera omnia, ajuns la ediția a opta. E un semn că acest scriitor a cărui valoare a depășit demult granițele patriei sale, limba română, este recunoscut și în țara sa. La „viața literaturii”, Ion Bogdan Lefter continuă serialul: „Ce fel de critic a fost Nicolae Manolescu?”, episodul (VI). Sunt supuse unei atente prezentări: „Arca lui Noe. Eseu despre romanul românesc” și volume din „Teme”; nu este uitată nici activitatea de îndrumare a cenaclului studențesc al tinerilor aspiranți la gloria literară, la propunerea lui Radu Călin Cristea, în anii ‘80. „Lumea teatrului” are în scenă pe infatigabilul Alexa Visarion, cu „Woyzeck -tragicomedia durerii”: „Universul büchnerian a devenit parte importantă a obsesiilor și căutărilor” regizorului Alexa Visarion. „Imperativul büchnerian străpunge timpul cu violentă înverșunare”. Dan Gulea restituie memoriei un „Caragiale traducător”. După 20 de ani, Dumitru Țepeneag este „Prea actual, inactual”, în vacarmul stârnit de cartea Alexandrei Laignel-Lavastine: „Cioran, Ionesco, Eliade, Uitarea fascismului”. „În lumea lui Paul Cornea”, ne plimbă Tudorel Urian, după citirea paginilor din „Jurnal”. O consistentă „revistă a revistelor” e semnată de Liviu Ioan Stoiciu. Revista România literară, nr. 13, evocă, prin trei semnături, ale lui Vasile Spiridon, Cristian Pătrășconiu și Muguraș Constantinescu personalitatea marelui critic. Vasile Spiridon: „Marele critic și istoric literar postbelic Nicolae Manolescu a refuzat atât încorsetările brâului naționalist, cât și larghețea straielor nemțești cumpărate la mâna a doua. În construirea propriului proiect critic, el s-a ținut la distanță atât față de tradiționaliști, cât și față de europenizați și, în ultima perioadă a vieții, și față de integrații transatlantici. În ordinea posterității, Nicolae Manolescu rămâne (și) un critic și istoric literar care nu a confundat niciodată esteticul cu eticul ori cu etnicul, dar nu a manifestat nici entuziasm față de rigoarea metodelor reducționiste importate și considerate de alții a fi infailibile.” Dăm, în continuare, rând lui Cristian Pătrășconiu: „Orizontul tematic atins în «Dreptul la normalitate» este impresionant, fastuos, educativ, de top. Între reperele acestuia: soarta cuvintelor, reparația morală necesară; discursul puterii și realitatea; justiție și civilizație; legea presei; protocronismul și apărătorii săi: comunismul între utopie și nostalgie; unde ne sunt disidenții?; simboluri istorice și realități actuale; procesul comunismului; bastoanele poliției și legea presei; problema națională; anticomunism și naționalism; investiția în învățământ; egeriile șovinismului; cadavrul Securității; revoluție și restaurație; antisemitismul și limba de lemn; ideologie extremistă și joc politic.” Este la rând Muguraș Constantinescu: „Revenind la cărțile magiștrilor de pe masa mea de lucru, «Istoria» lui Călinescu și «Istoria» lui Manolescu au rămas pentru mine în constelația de cărți care te marchează, te stimulează, te formează. Mă întorc adese ori la ele și le redescopăr, de fiecare dată, o nouă prospețime și o vigoare nestinsă de timp. Ele rămân vii și prin faptul că îndeamnă, incită, stimulează pe cititor la reflecție, la relectură…”Frunză verde de pelin/ Iată-mă la Armindeni,/ Beau un pahar cu vin/ Și-n 3 luni revin!…