Un gând de septembrie

 

Am trecut cândva cu tălpile

pe creștetul acestor copaci, peste lăstarii acestei păduri

sub care mă adăpostesc acum, de ploaia unui septembrie

tot mai nesigur, în lumea asta tot mai confuză

Frunzele pe care le răscolesc cu pașii sunt picate din arbori

din care n-a mai rămas nici cenușa

iar praful acelei cenuși e-n aerul pe care-l respir

și care va merge cu mine până departe

și-i voi simți mereu tânguirea

Ori pe unde voi fi călcat altădată

mai sunt încă un pic sub cărările-acelea

până când urmele tuturor lucrurilor

se vor stinge în lavă și-n piatră

Munți întregi se sfărâmă-ncet, nevăzuți

și cad în prăpăstie

iar prăpastia-accea se umple și se face prăpastie iarăși

Septembrie sunt eu, desfrunzit de trufii și iluzii

când toate iubirile de totdeauna de pe pământ

sunt cel mai aproape de soare

și lumina e dulce și moale

și poți să te ghemui în ea ca pasărea-n cuib

 

 

 

 

Călare pe pajură

 

Sunt încă în poveste

am încă merindea în traistă

și soarele e încă pe cer

de câteva suliți

mai e până când voi intra în pădure

până când n-o să mai fie

nicio țipenie de om împrejur,

mai e până la zmeu

mai e până-o să vină zgripțuroaica bătrână

îmi fac cruce cu limba

și străbat curajos cărarea

care duce-n ținutul nevăzutelor și neștiutelor

acolo e-ascunsă nestemata nestematelor

furată de la împăratul împăraților

pe care-am pornit s-o aduc înapoi

pentru crăiasa-crăieselor

Oricât de tare strălucește în beznă comoara

tot va trebui să-mi luminez calea c-o torță

și-atunci, mă dau de trei ori peste cap

și torță mă fac

și ca torța cad în prăpastia-adâncă

și totul îmi iese ca-n basme

Am de-acum nestemata

și cu ea în mâini

mă duc la cuibul pajurei și-i spun:

„Pajură!!” „Da, pământeanule!”

„Vreau să mă duci pe aripile tale călare

înapoi, unde-ncepe povestea

vei primi răsplata, după învoială

și-o parte din carnea mea

dar să nu-mi mai ceri nimic altceva!

Căci unde-ți stă capul

acolo și ghearele-ți vor sta!”

 

Sunt călare pe pajură

sunt încă-n poveste și din poveste

nimeni nu știe cât de povestit este.

 

 

 

Prin timp amândoi

 

Cărturarul a desfăcut sulul papirusului

și în rândurile pe care le citea cu glas stins

era vorba de noi amândoi

noi, cei care-am păcătuit mai apoi

și-am sfârșit printre calicii orașului

Era scris acolo că am întemeiat

dinastii de oameni de seamă

experți în cititul în stele, înghițitori de săbii

muzicanți dintre cei mai chemați

învățători de științe necunoscute

dar și intriganți și războinici plini de cruzime

Cărturarul uscat de post lung și cumpătare

ne aducea elogii și ne proslăvea numele

dar, deși era vorba de noi amândoi

nu-mi amintesc să fi avut întrupare

 

 

 

 

Himera

 

„Ea e un trup care se vrea mângâiat infinit

ea e un copil răzgâiat, o pisică de-Angora

alcătuirea ei este opera unui artist iscusit

ea colorează viața oricărui bărbat

cu toate culorile pe care le desenează pe cer aurora”

 

„Prea clasic, i-am spus

cam simplu și romanțios

schimbă și tu ceva, în abordare, în stil

rimele dau textului un aer facil.”

 

„Bine, mi-a zis, atunci fii atent!”

„ea este fulgul stingher dintr-un cuib părăsit

sora de la căpătâiul unui bolnav din Lazaret

prima rază a soarelui de dimineață și ultima din asfințit,

închipuire desăvârșită a celui mai talentat poet”

 

„Mai bine, i-am zis. Dar tot ca-n poemele vechi

pe care parcă le-ai mai citit undeva.”

Ai putea să spui, de pildă, așa:

„ea e o dansatoare la bară frumoasă și acaparatoare

cu ochi tulburători și cu cele mai senzuale picioare

ea e păcătoasa fără iluzii, concretă și realistă

ea merge cu mine alături în fiecare zi

și nici măcar nu există.”

 

 

 

 

Păpușari

 

Mustața lui Stalin

Chelia lui Dej

Sprâncenele lui Brejnev

și fesele Anei Pauker ne-au adus aici, zicea cineva

El: „ce vorbești, domnule? ai văzut rapița?”

Dar câte am tras noi de la trabucul lui Churchill

de la șăpcălia lui Mao

de la barba lui Marx

de la salopeta lui Ho și Min

și, mai ales, de la bărbăția de țap a lui Lenin?

Numai Dumnezeu, sfântul, știe de ce

tot plătim atâta tribut

pe cărbunii din vatră

și păstrăm pentru noi doar cenușa!

Sau de ce ne-a-nvrednicit și ne dăruiește

mereu cu atâtea podoabe.

Că-n nesfârșita milă a Sa

ne-a făcut cadou și urechiușa lui Nicu

și codoiul Elenei

iar de la Marea îmbulzeală

o tot ține așa: cu un zâmbăreț

cu un matelot, cu un plimbăreț

și cu un cârd nesfârșit de slujbași

După atâta beție și brambureală

e vremea să ne aducem acasă istoria

și să suflăm peste zaruri cu îndrăzneală.

 

 

 

 

Grabă vegetală

 

Am adormit spre dimineață

tot ascultând graba vegetală

și tremurul aerului de primăvară

tot căutând în minte un cuvânt perfect

bun să definească amalgamul de stări omenești

pe care-l stârnește continuu

împovărătoarea poftă carnală

În încăpere și-n vârful degetelor mele

a rămas prezentă senzația

că frumusețea trupului tău s-a desprins

de ființa ta

așa cum se spune că se ridică sufletul

din trupul morților

poate de aceea trăim într-o îndelungată sclavie

fiindcă vrem ceea ce nu avem niciodată cu totul,

doar fragmente, frânturi

incapabile să mai recompună întregul

devorat de viermele din fiecare clipă