#black swan#

viața e un experiment ratat

atmosfera a devenit insuportabilă

respir 30% oxigen, 70 % azot

și foarte puține gaze nobile

aș fi cobaiul ideal

dacă nu aș visa uneori noaptea

că zbor

 

lumea-i un imens lac de epurare

pe care plutesc în derivă

orele se scurg lichide

milioane de ceasuri de Dali

sclipesc în penumbră

amenințătoare

frunze de nuferi mă împresoară

spațiul devine tot mai îngust

Eu sunt punctul acela negru la orizont

pe care nu reușesc să-l văd de aproape niciodată!

 

timpul smulge fâșii din mine

fentez moartea și azi

mă hrănesc cu trupul aproapelui meu c

u un număr profesionist de iluzie

o numesc dragoste

mă multiplic ca o oglindă spartă

în cel mai mic ciob e la fel de multă lumină

și durere

 

revin

iau poziția întâi

vreau să apar frumoasă în fotografie

 

***

când te doare lumina

strecuratănoaptea

ca o lamă de cuțitpe sub ușa închisă

nu ai cum să te ascunzi de invazia acelor gânduri

ucigași tăcuți ascuțind vini nemărturisite

vizitatori nepoftiți la festinul duminicilor încinse de ploaie

și dansul ielelor

navala amintirilor pe care nu poți sa le uiți

nu poți sa adormi

cum ai vrea să te scufunzi în întuneric

ca într-o îmbrățișare caldă

să te topești în uterul mamei

ce bine ce umed ce sigur

unde ai mai simțit vreodată ca exiști

complet în altcineva și nici măcar nu știai

cine era/i…

Save me! Save me! Save me! ț

ipăt mut asurzind oglinzile

aburite de teamă

fără nicio mască te-ai născut

fără chip ai sa mori și eli eli lama sabahtani

încet încet se face lumină la geamul tău murdar

 

***

de câte cuvinte ai nevoie să rostești

un adevăr intolerabil genul care

te blochează pe toate rețelele sociale

inchizitorii au aprins rugurile

printre gunoaie și parade oficiale

ignori strada jungla de ieri nu mai are niciun mister

lampadarele întoarse din somn

atârnă lumina moi desuet

intri îți ștergi ghetele atent

arunci compasiunea ca o haină veche în cuier

ai vândut iubirea la o casă de schimb

la cel mai bun curs pe care ai putut să-l obții

uitarea acume tot

ce mai poți să speri

rutina îți taie viața în felii cenușii

angst, pofte și plictiseală

într-un târziu tragi jaluzelele

îți notezi empatia pe un document

semnezi apăsat și pleci la culcare

ești acum oficial

donator de organe

***

nu recunosc anotimpul acesta

pe strada pustie

un faun ostenit

culege frunze de laur

orele albe mi se scurg printre degete

orele negre îmi intră în oase

trecutul

o fotografie veche

cu ramă uzată

și fețe blurate

undeva

un copil așezat pe prispă

visează să crească mare

cât nucul din livada bunicilor

mușcă dintr-un măr roșu

în miezul lui

viermele neadormit

ascunde un sâmbure de îndoială

deasupra

cerul se tulbură

e prima oară când simte

chemarea toamnei