LUMINA PUȚINĂ

E-o toamnă ce n-are procură

Cu nori adunați în puhoi

Și-n geam, o icoană obscură

Se roagă în van, pentru noi

 

E frig dar pereții transpiră

Când cerul miroase a scrum

O lampă bolnavă respiră

Prin aerul galben de fum

 

Se-aude un clopot în ceață

Iar timpul ne bate-n pereți

Și-n mine cuvinte prind viață

Cu dorul de cărți și poeți

 

Prin casă miroase a rânced

A ger și a somn nedormit

Și-n lampa cu licărul șubred

Mai arde un rest de chibrit

 

În cameră totul suspină

Prin aer respir ca prin fum

E frig și lumina puțină

Rămâne în jarul postum

 

Pe masă-i o pâine uscată

Un rest de cafea și tutun

O carte deschisă, uitată

Și-un ceas care bate nebun

 

Păstrez niște foi, în grămadă

Cu scris încurcat, ne-nțeles

Și-n suflet, aceeași zăpadă

Cu fulgii de plumb din eres

 

Prin geamuri, lumina se stinge

Și inima bate mai rar

În oase un frig se prelinge

Și-n suflet e-același coșmar

 

Schiloada oglindă sleită

Mi-arată un chip fără glas

Iar lampa, cu ceară topită

Se stinge din ce-a mai rămas

 

Pe gânduri am pus o cortină

Pe piele un rest de parfum

Și totul devine rutină

Și viața devine, acum,

 

În vise rămân sechestrată

Respir între ziduri de var

O umbră de mine-i legată

Și-n umbra aceea dispar

 

Iar toamna se-așterne în șoapte

Pe verdele crud de trifoi

Și-n aer miroase a noapte

A ploaie, a moarte, a noi